Sinucidere sau act izbăvitor?

samson-2

28. Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”
29. Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc, pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.
30. Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.
31. Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au coborât şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani. (Judecători 16).

De când Samson a fost prins de filisteni, Ţorea, cetatea lui Samson, era într-un clocot continuu. Dacă ar fi existat un contidian pe vremea aceea, cu siguranţă, subiectul acesta ar fi ocupat adesea prima pagină. Locuitorii cetăţii schimbau între ei păreri cu privire la nefericita întâmplare. Unii îl judecau aspru pentru comportamentul lui de până atunci, spunând că într-un fel îşi merită soarta. Alţii îl apărau, arătând că oricare dintre ei ar fi putut fi în locul lui. Majoritatea, însă, se abţinea de la orice comentariu public. Cât despre părinţii lui, să nu fie nimeni în locul lor!

Pe când oamenii cetăţii se obişnuiseră cu situaţia dată, o veste cutremură din nou cetatea: Samson a murit! Samson a murit!

Cred ca dacă aş fi trăit în vremea aceea, aş fi fost unul dintre cei care l-aş fi admirat pe Samson şi care aş fi fost profund marcat de trecerea lui în nefiinţă. Fără îndoială că cetatea Ţorea şi nu numai, a fost în doliu multă vreme, judecătorul lor murise.

După vestea morţii, în mod firesc, următoarea întrebare a fost: Cum a murit? Nu ştiu dacă atunci, forma morţii lui Samson, a ridicat atâtea semne de întrebare ca şi azi!

La o cercetare superficială, am putea trage concluzia că actul lui Samson a fost o sinucidere. Se pare că Samson avea deja un plan când a fost adus în templu ca să-i distreze pe filisteni. Astfel că după ce prestează un număr umoristic, el îi cere tânărului care-l călăuzea să îl conducă spre stâlpii de bază ai clădirii, conştient fiind că dislocându-i va putea cauza prăbuşirea întregului edificiu.

Sinuciderea este un exemplu de egoism de cea mai josnică speţă, a recurge la suicid înseamnă să acţionezi exclusiv pentru tine. Samson în schimb, prin alegerea de a muri împreună cu filistenii, a acţionat printre puţinele ocazii, excusiv pentru alţii.

Putem vorbi despre sinucidere în cazul împăratului Saul, care s-a sinucis din egoism după cum el însuşi afirma: „Ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine” (1 Samuel 31,4). Sau un alt exemplu este Abimelec care s-a sinucis după ce o femeie l-a lovit de moarte cu o piatră de răşniţă în cap pe când asedia Tebeţul: „Ca să nu se zică despre mine că ‘l-a  omorât o femeie'” (Judecători 9,54). Spre deosebire de cei doi, Samson L-a rugat pe Dumnezeu să-i îngăduie să moară, iar Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui, de aceea putem afirma că Samson nu şi-a luat viaţa; el s-a jertfit pentru poporul lui.

Profesorul Florin Lăiu aminteşte despre aceasta pe blogul Semnele Timpului: „Regretând viaţa şi darurile divine pe care le irosise, şi în acelaşi timp urând de moarte caracterul meschin şi cultul oribil al filistenilor, Samson i-a cerut lui Dumnezeu moartea „împreună cu filistenii”. Într-un ultim gest de răzbunare „pentru ochii lui”, a pierit sub ruinele templului păgân, împreună cu vrăjmaşii lui. Dumnezeu i-a primit pocăinţa, de moment ce a răspuns la rugăciunea lui, intrând astfel în „complicitate” cu el. Noul Testament îl aşează pe Samson în galeria eroilor credinţei (Ev 11:32), iar gestul lui poate fi interpretat ca o umbră a Aceluia care a ales să fie zdrobit de povara Crucii, pentru ca prin moartea Lui să prăbuşească pentru totdeauna împărăţia întunericului şi să izbăvească pe toţi aceia care cred în El. (http://www.semneletimpului.ro/blog/Mai-bine-caine-viu-decat-leu-mort-1124/Pagina-2-Sinuciderea-in-Biblie-426.html).”

Subscriu la cele de mai sus, deşi regret sfârşitul lui. Mă gândesc la drumul frumos pregătit pentru el de Dumnezeu. Care ar fi fost sfârşitul zilelor lui dacă deciziile vieţii ar fi fost conform aşteptărilor divine? Dacă la moartea lui, prin „colaborarea” cu Dumnezeu a adus o pierdere substanţială în tabăra duşmanului (nu trebuie să uităm că la acea zi de sărbătoare în cinstea lui Dagon, erau mulţi dintre oamenii importanţi ai statului filistean, toţi conducătorii lor), cât de mare ar fi fost înfrângerea filistenilor dacă în timpul vieţii lui, Samson ar fi fost un împreună lucrător cu Dumnezeu?

Nu aştepta să vină moartea că să înţelegi cât de importantă este viaţa şi de ce să te târăşti prin noroi ca să-ţi dai seama că e mai bine curat? Irosirea vieţii este un act la fel de vinovat înaintea lui Dumnezeu ca şi curmarea ei. Urmează-ţi drumul spre veşnicie, urmându-L pe Acela care l-a deschis!

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

4 comentarii

    „…cât de mare ar fi fost înfrângerea filistenilor dacă în timpul vieţii lui, Samson ar fi fost un împreună lucrător cu Dumnezeu?”
    Infrangerea de care vorbesti aici este de alta natura, nu e o infrangere intr-un razboi sau intr-o lupta corp la corp,ci cred ca te referi la infrangerea idolatriei, a cultului pagan al filistenilor si recuperarea lor din pacat. Ca, de fapt, Dumnezeu nu doreste distrugere, ci recuperare, vindecare si refacere. Adica RESTAURARE

    daca Samson reusea sa anihileze filistenii care ii opresa, cu siguranta că odată cu ei ar fi starpit extinderea idolatriei şi a cultului pagan. porunca divină dată israeliţilor când au început cucerirea, aceea de a trece prin sabie orice locuitor al Canaanului, era valabila si pentru Samson. insa e trist ca atat israeliţii cat si Samson nu au gandit ca pacatul şi păcătoşii cruţaţi nu îi vor lăsa pe ei sa trăiască aşa cum Dumnezeu a dorit.

    Presupun ca ai dreptate insa eu credeam ca a existat un timp de har si pentru filisteni(nu neaparat ca popor, ci macar pentru unii indivizi) chiar dupa ce israelitii au luat Canaanul in stapanire. Insa ai dreptate: Dumnezeu le-a poruncit sa ucida toate popoarele care locuiau acolo. Totusi…este putin necrestineste sa regretam ca nu au fost ucisi si cei care au scapat cu viata, nu?

    unii cred ca cei care nu au fost ucisi conform poruncii divine, au avut parte de har împrumutat, sau prelungit. dar asa cum pare, acest har nu le-a adus pocainta ci abuzand de el, constienti sau nu, si-au înmulţit fărădelegile. astfel, cred eu, nu prea poate fi vorba de har divin ci de un compromis, o învoire nefastă a copilului lui Dumnezeu cu progeniturile diavolului. daca a fost într-adevar har din partea Cerului, a fost doar ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos, sau ceea ce spunea Pavel in Romani 1,21-22.
    referitor la întrebarea ta… cred ca au regretat ei destul ca nu au ascultat.
    mai e si faptul ca Dumnezeu nu a poruncit o anihilare totala. apare de f multe ori porunca sa-i izgoneasca. Dumnezeu le-a spus chiar sa nu treaca la o depopulare totala a tinuturilor luate in stapanire, ca sa fie napaditi de fiare salbatice, avand in vedere ca Israelul era prea mic pentru o tara asa de mare. asa ca pe masura ce israelitii se înmulţeau, trebuia sa mai alunge dintre popoarele canaanite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *