Tari de urechi, slabi de caracter

Listening

Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă aţi devenit grei de ureche(Evrei 5,11).

Mai rău decât să nu auzi este să nu vrei să auzi. În faţa lui Dumnezeu sunt mai de plâns cei care au urechi să audă şi nu vor să audă, decât cei care s-au născut surzi.

Între inimă, minte şi urechi există nişte legături extraordinare. Nici un mesaj divin nu va putea avea rezonanţă într-o inimă prefăcută. Când inima îşi va zăvorî porţile, mesajul lui Dumnezeu va circula liber dinspre o ureche spre cealaltă, fără nici un efect. Oamenii grei de ureche sunt aceia care au luat cunoştinţă de Evanghelie însă din anumite motive nu mai vor să progreseze în viaţa lor spirituală. Oamenii grei de ureche aud bine, dar aud selectiv, doar ceea ce le place. Iar a asculta selectiv mesajul lui Hristos este un mai mare păcat decât a nu-l asculta deloc. Ei sunt aceia care îşi pun căştile în urechile lor pentru a asculta „muzica” ce le-o place. Şi pentru că sunt copii în cele spirituale ce altă muzică să asculte decât cea de leagăn pentru a-şi adormi conştiinţa.

Cei tari de urechi sunt copii în cele duhovniceşti dar cât de poate de maturi în cele fireşti. Lor le place Scriptura şi o citesc cu interes ca să aibe subiecte de predici pentru alţii.  Nu ştiu lega două propoziţii coerente când e vorba de o mare temă a Bibliei, dar sunt excelenţi „oratori” când se iscă o ceartă între ei.

Creştinii tari de urechi, ne spune Pavel, nu se nasc aşa ci devin aşa. Nu este un dat, ci o alegere nefericită. Oamenii care aleg să nu ştie mai mult nu vor avea consecinţe atenuante la judecată. Ignoranţa şi baterea pasului pe loc, îţi vor aduce un loc sigur, poate chiar de frunte, în iazul cu foc. Cei tari de urechi sunt, inevitabil, slabi de caracter deoarece „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”. Tu, când ai fost ultima dată la un control ORL?

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.