Tron fără glorie

Cele mai importante bătălii care trebuie câștigate nu se dau pe fronturi ci în inimile noastre. Adesea cele mai cumplite înfrângeri nu le suferim în toiul luptei ci pe timp de pace. De-a lungul istoriei oamenii s-au dovedit capabili să cucerească cele mai grele bastioane, în cele mai vitrege condiții datorită unor strategii sclipitoare. Cu toate acestea, odată ajunși la vatră au pierdut cea mai importantă bătălie, cea cu ei înșiși. Aceasta s-a întâmplat și cu Ghedeon. Istoria lui se putea încheia apoteotic dar Biblia consemnează decadența lui ca om. Acest capitol nu este scris pentru a-l judeca pe Ghedeon ci mai degrabă de a studia, analiza pașii care l-au condus la perdiție și cel mai important, de-a ne apropria câteva învățăminte.

Se pune întrebarea: „De ce a refuzat Ghedeon coroana?”

Fără îndoială, Ghedeon știa foarte bine ceea ce scria în a cincea carte a lui Moise (Deut. 17, 14-17) unde Dumnezeu în preștiința Sa a prevăzut momentul în care poporul Său va cere peste el un împărat. Devenise clar și pentru Ghedeon că momentul în care poporul va cere o reprezentare umană a puterii, adevăratul Suveran, Dumnezeu, va fi suferit o scădere a importanței în ochii poporului. Conștient că eliberarea lor din mâna lui Madian era o reușită 100% divină, Ghedeon refuză diadema care aparținea doar lui Dumnezeu. Era adevărat că Dumnezeu îl alesese să fie eliberatorul lui Israel dar nu l-a ales să fie împăratul acestui popor. Până aici un mare plus pentru acest erou.

Greșeală prin omitere

Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.” Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”(Jud. 8, 22.23)

Haidem să analizăm succint acest fragment de dialog. În prima fază avem o cerere întreită („domnește tu, fiul tău, nepotul tău”) din partea poporului și argumentul cererii („pentru că tu ne-ai eliberat”). Răspunsul lui Ghedeon este aproape perfect. El se sustrage de la domnie argumentând că ei au deja Împăratul lor, pe Domnul Dumnezeu. Foarte bine atins până aici, dar ceva lipsește la răspunsul lui Ghedeon? Ce?

Este evident că viteazul Ghedeon, dintr-un anume motiv, nu corectează gândirea poporului care-l vedea pe el ca izbăvitor. Descoperim imediat că în Ghedeon s-a produs o schimbare.

Cu toții știm că mentalitatea ne determină existențialitatea. Concepțiile despre lume și viață ne formează tiparele de acțiune în lume și-n viață. Este foarte evident că poporul era prea puțin conștient că biruința nu se datorează unui bun strateg precum Ghedeon ci lui Dumnezeu care a condus, de fapt, întreaga campanie militară. Fiind conduși mai înainte de către regi păgâni și observând puterea care emana de la tronul împăratului, poporul crede că succesul unei națiuni atât ca stabilitate politică cât și siguranță națională era dată de împărat și armata sa. Ghedeon se dovedise un veritabil conducător care nu doar că a ieșit învingător ci a și adus la vatră pe toți oștenii, așa că era candidatul ideal pentru coroană.

Greșeala lui Ghedeon este că lasă ca oamenii să-l perceapă ca pe eliberatorul când de fapt el era doar un instrument în mâna adevăratului Salvator. Nu este greu să ne dăm seama de ce nu a corectat Ghedeon gândirea celor din popor.

Dintr-un anonim Ghedeon ajunge un erou și actualizând notorietatea sa,  putem spune că el ajunge cea mai importantă figură de pe „micile și marile ecrane” ale timpului său. Imaginea sa ocupă prima pagină a tuturor cotidianelor vremii. Fiecare post de televiziune și-l dorește în prime-time. Este votat omul anului și toți îl vor împărat. Din văgăuna unde bătea în teasc grâul se pune la cale de către popor construcția unui fel de palat pentru el.

Când toți îndreaptă degetul spre tine ca favorit îți poate fi destul de greu ca tu să-l îndrepți spre El. Când orizontalitatea este noul trend poate fi chiar periculos să indici verticalitatea. Glasul de sirenă a puterii este prea dulce, prea îmbietor, prea greu de pus pe silențios.

Atitudinea lui Ghedeon Îl umbrește pe Dumnezeu care spune: „Nu voi da altuia slava Mea” (Is. 48,11b). Istoria a dovedit de nenumărate ori că omul face greu față „slavei” pe care alți oameni i-o atribuie sau i se aduce. Puterea adesea corupe iar locul de cinste te poate face neom dacă uiți cine te-a pus acolo și de ce. Omul uită ca scaunul de sus este nimic altceva decât oportunitatea ce a sluji celor mai de jos. Tronul nu este locul de unde se poruncește ci cel mai important loc al slujirii iar regalitatea adevărată nu este dovedită prin genealogie ci prin caracter. Fără caracter și fără Dumnezeu orice om și orice tron este fără glorie.

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *