Un adevăr cosmetizat este un fals adevăr


1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.

2. Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”

3. Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” (Exod 5).

Multă vreme acest pasaj mi-a dat bătăi de cap deoarece îmi transmitea un mesaj ciudat despre Dumnezeu. Îmi era greu de înţeles de ce Dumnezeu a trebuit să îl pună Moise să mintă în faţa lui Faraon despre intenţia Lui de a scoate poporul din Egipt. De ce a zis că vrea să scoată poporul doar pentru trei zile de închinare în pustiu? Aveam impresia că Dumnezeu are o oarecare teamă ca dacă va spune tot adevărul lui Faraon, acesta nu va lăsa poporul nici în ruptul capului să plece. Sau care ar putea fi explicaţia?

Studiind cu atenţie am rămas surprins să descopăr că de fapt Moise n-a spus lui Faraon exact ceea ce îi spusese Dumnezeu. Moise a exclus din mesaj o anumită parte şi a inserat alte cuvinte pe care Dumnezeu nu le spusese. Iată ce i-a spus Dumnezeu să spună lui Faraon: „Tu vei zice lui faraon: Aşa vorbeşte Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut” (Exod 4, 22.23). După cum se poate observa, Moise nu pomeneşte nimic lui Faraon despre ameninţarea directă a lui Dumnezeu împotriva întâiului său născut, însă adaugă de la el  plecarea de trei zile, adresează lui Faraon o rugăminte şi inventează povestea cu ciuma şi sabia.

De ce? Cum se explică acest mesaj diferit? De ce în loc să prezinte înaintea lui Faraon un Dumnezeu Atotputernic care nu se teme de Egipt sau zeii lui, Moise prezintă un Dumnezeu care este gata să lovească propriul Său popor cu ciumă şi sabie dacă nu i se îndeplineşte porunca şi nu pomeneşte nimic de ameninţarea adresată lui Faraon şi Egiptului?

Iată câteva răspunsuri şi explicaţii pe care le-am găsit:

  • E posibil ca Moise să fi considerat mesajul iniţial al lui Dumnezeu ca fiind foarte direct, era o declaraţie de război în toată regula, o ameninţare la adresa bunului suprem al lui Faraon, fiul lui. Astfel, Moise îndulceşte mesajul, îl aduce în zona căii diplomatice, considerând, probabil, că aşa sunt mai multe şanse de reuşită. Dumnezeu îi spusese lui Moise că după ameninţarea Sa, Faraon se va împotrivi şi probabil exact asta a vrut Moise să evite. Însă un mesaj cosmetizat este un mesaj fals în dreptul căruia Dumnezeu nu-Şi pune semnătura.

Este şi pentru noi, cei de azi, o ispită mare să prezentăm în faţa unor oameni asupra cărora zace ameninţarea divină un adevăr cosmetizat, îndulcit pentru a evita supărarea sau împietrirea interlocutorului. Uneori prin vorbire şi ce cele mai multe ori prin trăire, transmintem altora că pocăinţa este o opţiune sau mai rău, că nu este ceva foarte serios. Sunt atât de mulţi vorbitori care vând la amvoane elixiruri ale prosperităţii, ale păcii, ale confortului numai ca să aibă auditoriu bogat. Sunt atât de mulţi creştini care prin viaţa şi trăirea lor deviantă lasă de înţeles că pocăinţa nu este ceva ce trebuie luat în serios.

Însă pentru a determina la o schimbare autentică şi profundă a celor depărtaţi de Dumnezeu, adevărul Lui trebuie prezentat neciuntit şi trebuie trăit de cei care îl prezintă, într-o manieră serioasă.

  • Povestea cu ciuma şi sabia a fost inventată de Moise, probabil, în încercarea de a-l sensibiliza pe împărat. O încercare intutilă deoarece, Faraon era deja de mult insensibil faţă de soarta robilor lui. Deşi e posibil ca Moise să îi pus în faţă o situaţie logică: dacă poporul este lovit de ciumă şi sabie, înseamnă deficit economic care poate aduce la pierderi financiare mai mari decat dacă ar primi aprobarea de plecare pentru trei zile.

Cert e faptul că această poveste L-a pus pe Dumnezeu într-o lumină falsă, un Dumnezeu care nu se deosebeşte de cei pe care îi are Egiptul. În loc să-l avertizeze pe Faraon cu privire la intenţia lui Dumnezeu a-i ucide întâiul născut în caz de nesupunere, Moise afirmă că cel care are de suferit din cauza nesupunerii faţă de Dumnezeu este exact întâiul născut al lui Dumnezeu, adică Israelul. Pâna la urmă ce fel de tată îşi pedespseşte copilul din cauza neascultării tatălui fiului veciunului?  Este un fapt cunoscut că atât dumnezeii Egiptului cât şi cei ai altor popoare păgâne, îşi ţineau adepţii într-o continuă teroare a fricii, iar Faraon se considera el însuşi unul dintre zei, care se ghida după aceeaşi filozofie religioasă. Fără să îşi dea seama, Moise Îl pune pe Dumnezeu în rândul dumnezeilor lor. De pe această poziţie, Faraon nu-L va lua în serios pe Dumnezeul lui Moise şi nu-I va recunoaşte autoritatea decât mult mai târziu, chiar prea târziu. Oare să fi avut şi Moise o mică parte din vină?

Tu cum îl prezinţi pe Dumnezeu în faţa celorlalţi?  Aşa cum este, aşa cum ai vrea să fie sau aşa cum ar dori alţii să fie? Ce imagine îşi fac despre Dumnezeu cei de lângă tine când privesc la comportamentul tău, la viaţa ta?

  • Un alt aspect ciudat care apare în discuţia lui Moise cu Faraon, este introducerea cuvântului „dă-ne voie!” sau „te rugăm!” Când e vorba de aplicarea planurilor Sale, Dumnezeu nu trebuie să-Şi ceară voie de la nimeni pentru a le îndeplini. Iată ce afirmă Dumnezeu despre El şi autoritatea Lui supremă: Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ” (Ps. 46,10); sau „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?” (Daniel 4,35). Atotputernicul Dumnezeu nu are nevoie de aprobări de la conducătorii sau oamenii pământului pentru a-Şi face voia, ori Moise prin rugămintea care o adresează lui Faraon, Îl surclasează pe Dumnezeu. Singura situaţie în care Dumnezeu nu poate interveni fără să ceară voie este accesul în viaţa omului ca Dumnezeu personal, mântuitor. Doar la acest punct Dumnezeu poate fi văzut bătând la uşă, când e vorba de acceptarea Lui ca Stăpân pe teritoriul inimii mele sau a tale. „Puterea poate orice, cu excepţia celui mai important lucru, nu poate controla dragostea.”

Concluzie: Dacă eşti un creştin declarat şi cu aspiraţii la cele veşnice, atunci NICIODATĂ să nu minimalizezi puterea, sfinţenia şi suveranitatea lui Dumnezeu în faţa altora prin declaraţii şi trări nedemne de numele care El ţi-a permis să-l porţi!

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *