Un alt plan de guvernare

13. A părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,
14. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
15. „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,
16. norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina.”
17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 4).

Cea mai importantă problemă a omenirii este păcatul. Şi paradoxal, această problemă nu este deloc discutată la nivelurile superioare de conducere, la nici un summit G. Lumea noastră e invadată de probleme de tot felul pentru că oamenii, niciodată, nu au dat importanţă Problemei.

Singurul care a venit cu un alt plan de guvernare ce privea adevărata problemă a omenirii a fost Isus Hristos, dar cine să-I dea importanţă? În timpul Lui, conducătorii Israelului susţineau că problema naţiunii era ocupaţia romană. E adevărat, gândeau ei, că mai aveau păcate, dar ele se înmulţeau din cauza romanilor. Odată eliminată cauza, efectul era cu totul altul. Astfel că în birourile înalte, pe ascuns, ce-i drept, se făceau planuri şi strategii în vederea eliberării de sub jugul roman. Astăzi noi am spune că problema nr.1 e încălzirea globală, sau terorismul, sau foametea, sau rezervele scăzute de petrol, şi Isus tot ignorat şi batjocorit ar fi dacă ar spune altfel. Cine să-I accepte principiul că a guverna înseamnă de fapt a sluji, nu a stăpâni şi înrobi poporul?

Isus, ziceau ei, nici măcar nu se pricepea la politică, cât despre teologia Lui… Care dintre erudiţii vremii să-L creadă devreme ce nu frecventase nici una dintre pretigioasele lor şcoli. E adevărat că Isus nu se pricepea la politică, deoarece politica nu cere atât pricepere cât aroganţă, lipsă de bun simţ, dezinteres faţă de semeni, şi o doză mare de egoism. Isus nu se putea ocupa de aceste nimicuri existenţiale, era Prea Sfânt, Prea Curat să se atingă de acest domeniu mizer. În ce priveşte teologia, preoţii ar fi trebuit să-şi amintească că Isus i-a lăsat cu gura căscată şi nu puţini s-au simţit pigmei teologici, într-o discuţie în Templu, pe când El avea doar doisprezece ani.

Planul lui Isus ca Israelul să iasă din criză, era pocăinţa. A vrut să-i facă să înţeleagă că pe un om eliberat de Dumnezeu din păcatul lui, nici o robie nu-l poate ţine legat. Diavolul nu are nici un interes de guvernare asupra oamenilor pocăiţi, în primul rând că aceştia nu-i mai aparţin. Însă satisfacţia lui este mare când poate guverna peste oamenii care refuză pocăinţa sau doar se declară pocăiţi.

În planul lui Isus a fost, desigur, inclusă şi eliberarea poporului evreu de sub puterea romană, dar nu cu armele lor ci cu armele Lui. Nu-ţi poţi înfrânge duşmanul luptându-te cu aceleaşi arme care se vede clar că le mânuieşte mai bine decât tine. Secretul unei mari victorii este să-ţi surprinzi duşmanul şi să-l înfrunţi cu arme de o tehnică mai avansată, pe care el nu le şti mânui.

Armele puse la dispoziţie de Isus erau armele Duhului Sfânt: dacă te injură porcos duşmanul, răspunde-i printr-o rugăciune sinceră; dacă aruncă cu pietre în tine, nu te lăsa mai prejos, aruncă înapoi cu pâine. Dacă te loveşte peste un obraz fără motiv, spune-i cu calm că mai ai un obraz, pe care să-şi descarce nervii. Dacă îţi ia singura haină pe care o ai, oferă-i şi cămaşa, îi stă mai bine cu costumul întreg. Şi dacă te obligă să-i cari armele sau alte bagaje un kilometru, spune-i că eşti dispus să i le duci pană acasă fără nimic în schimb, înafară de un pahar cu apă.

Isus a avut şi un plan de refacere a infrastructurii dintre inima omului şi inima lui Dumnezeu. A avut în vedere refacerea zidului de apărare împotriva duşmanului cel crunt, diavolul. Până la venirea lui Isus, oamenii aveau ziduri de apărare împotriva lui Dumnezeu; aşa i-a învăţat vrăjmaşul lui Dumnezeu. Păcatele lor au făcut un zid, un adevărat bastion în care se adăpostea păcatul şi se ţinea piept neprihănirii. Isus, a început să dărâme acest zid şi nu puţini au fost idignaţi, plini de mânie şi ură chiar. Isus a dorit să-L aducă pe Dumnezeu în interiorul cetăţii şi să-l izgonească pe Satana dincolo de zidurile cetăţii. Împotrivirea lor a fost de neimaginat astfel că au hotărât să-L ucidă pe Tâmplarul din Nazaret cu pretenţii mesianice, ignorând semnele că acest umil Tâmplar era slăvitul Fiu al lui Dumnezeu.

Răstignirea lui Isus a transmis cerului mesajul că cei mai mulţi oameni nu vor o guvernare care să le ceară renunţarea la ceea ce au mai drag, păcatul. Dumnezeu a înţeles mesajul şi de atunci El lasă omenirea să se guverneze după bunul plac. Dar când ne priveşte de acolo de sus, nu vede altceva decât o mulţime mare de oameni care trag şi împing cu mare greutate pe o pantă abruptă, carul schimbării ce are patru buturugi pătrate în loc de roţi, şi care refuză să înţeleagă că roata s-a inventat demult. Ne mirăm de ce schimbarea nu mai vine niciodată?

Vestea bună este că înaite de plecarea Lui, Isus şi-a implemetat programul divin de guvernare în inima unor oameni care nu au ezitat să-l vestească şi altora. Aşa a ajuns şi la noi, după 2000 de ani. Dacă ai fost curios să vezi ce cuprinde acest program, ai observat ca şi mine, că începe tot cu pocăinţa şi se încheie cu Ţara lui Isus. Dumnezeu nu se mai chinuie să convingă un popor întreg să-I urmeze planul, ci prin Duhul Sfânt bate la inima fiecărui cetăţean al pământului cerându-i spaţiul din inima lui în schimbul unui loc în Împărăţia Sa veşnică. Ce răspuns Îi dai astăzi?