"Unde-i lege nu-i tocmeală!"

Am văzut în articolul de dinainte că pot exista situaţii când Dumnezeu vrea să te strângă în braţe nu pentru a te mângâia ci dimpotrivă, având intenţia de a te ucide, ca în cazul lui Moise. Acelaşi Dumnezeu care s-a arătat favorabil lui Moise, alegându-l ca şi conducător uman al poporului Său, a devenit duşmanul lui. Moise trebuia să înveţe că „unde-i lege nu-i tocmeală”. E posibil ca pentru Sefora, încălcarea acestei legi era o chestiune minoră, e posibil să fii crezut că aplicarea legilor lui Dumnezeu ţine de contextul geografic şi devreme ce Moise şi familia lui era departe de poporul lui, într-o ţară diferită ca şi viziune religioasă, atunci de poate şi aşa. Până la urmă ce are dacă vom face altfel de cum se cere?
Adevărul este că nimeni nu este obligat să asculte de cerinţele lui Dumnezeu, la fel cum nici Dumnezeu nu este obligat să primească pe oricine în Împărăţia Sa. Jertfa lui Isus care ne-a deschis calea spre Cer, nu va fi de folos celui care continuă să fie neascultător de Acela care S-a jertfit.
Circumcizia în Israel era un semn al intrării în legământ cu Dumnezeu, cine ar fi refuzat acest act simbolic trebuia să fie „tăiat” din Israel, depărtat de lucrările harului divin. Dacă tăierea împrejur nu era făcută, Dumnezeu avea să-i „taie” dreptul de a fi copilul Lui. Mai mult, după părerea mea, e posibil ca tăierea împrejur care presupunea vărsare de sânge, să fie o prefigurare a sângelui vărsat de Fiul lui Dumnezeu care urma să aducă pe orice om în legământ cu Dumnezeu. Prin sângele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiii Lui nu mai trebuiau să sufere durerea pentru a intra în legământ cu El.
Acesta, cred eu, era un motiv temeinic pentru care Dumnezeu ţinea cu stricteţe la acest act simbolic, nu există intrare în legământ fără vărsare de sânge. La fel cum Tatăl ceresc avea să trăiască durerea despărţirii şi jertfirii Fiului Său în vederea ratificării legământului cu omul, la fel, orice tată din Israel trebuia să simtă la rândul lui durerea când îşi circumcidea fii.
Pentru creştinul de azi, botezul este actul simbolic prin care intrăm în familia lui Dumnezeu, actul prin care facem legământ cu El. Scriptura ne spune că doar „cine va crede si se va boteza va fi mantuit; dar cine nu va crede va fi osandit” şi va lipsi de la întâlnirea cu Dumnezeu şi cu fiii Lui (Marc.16:16). Trebuie să precizez şi faptul că nu oricine se botează şi intră în legământ, ajunge să stea la masă cu Dumnezeu. Deşi Dumnezeu a oferit omului darul mântuirii atunci când a crezut, acest dar poate fi pierdut prin neascultare repetată, printr-o atitudine lipsită de regret, de pocăinţă. Rămân în mântuire doar aceia care ascultă de Isus în „orice le va zice”. „Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri” (Mat.7:21)