Văicăreala – publicitate la necredință

„Domnul Se va lupta pentru voi, în timp ce voi veți tăcea” (Exod 14,14)[1]

Vorbim mult și fără sens când facem puțin și lipsit de calitate. Preocupările înalte nu-ți mai lasă energie de prisos care să o cheltui pe activități periferice. Vorbim mult pentru că la aceasta ne pricem de multe ori cel mai bine deși rareori vorbim bine. Vorbim fără noimă din cauza lipsei de sens care ne macină. Omul frumos din interior va fi trădat fie printr-o vorbire aleasă, fie printr-o tăcere înțeleaptă. Omul murdar își deversează dejecțiile verbale într-un mod diareic oricând și peste tot. Omul murdar are tot timpul ceva de spus și întotdeauna nimicuri.

Vorbirea nu este o nevoie fundamentală a existenței decât în momentul în care vrei să comunici erudiție, altfel vorbirea devine zgomot, poluare sonoră.

Vorbirea este una dintre cele mai complexe și mai delicate operații efectuate de organism. Întregul sistem respirator și toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor, dar, dintre acestea, laringele, limba, buzele și palatul moale sunt cele mai importante. Iată așadar cât „efort” depune corpul nostru pentru a scoate un sunet înțeles. E numai normal ca acest efort să fie  „răsplătit” cu emiterea unor sunete de valoare.

Dumnezeu nu acționează salvific atunci când omul pălăvrăgește iritat de planul divin, deoarece salvarea nu va avea rentabilitatea așteptată. Limbuția ne privează de trăirea unei vieți la superlativ deoarece nu gustăm din frumosul intervențiilor divine extraordinare manifestate în fața ochilor noștri.

Episodul acesta atestă cu o și mare putere că ceea ce ne condamnă la judecată va fi și modul în care am vorbit: „Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit” (Mat.12:37). Poporul eliberat era împărțit în două grupuri mari, cusurgii și văicăreții. Cusurgiul se autoproclamă un justițar, „își dă are de competență și de obiectivitate, dă sentințe ți împarte pedepse în numele criteriilor sale, pe care le socotește infailibile.”[2] Cârtitorul își arogă prin aceasta o misiune, aceea de a găsi nodul din papură. Deși diognoza lui este una cât se poate de tranșantă și necruțătoare, remediul este unul inexistent practic, cu excepția de a te lăsa contaminat de aceeași aciditateinfructuoasă.

Pe de altă parte „văicărețul nu este decât o biată ființă oropsită care pătimește și se vaită, și se tot vaită de ce și de câte are de îndurat”. Altfel spus „văicăreala este expresia unei disproporții între suferință și protest.”[3] Nu e atât de mare suferință cât e mare gura. Ori tocmai aceasta era problema învederată din popor cu puțin timp înainte de o mare minune divină.

Deoarece mântuirea noastră ține de puterea lui Dumnezeu în exclusivitate și pentru a ne putea bucura de ea, să Îl lăsăm pe Dumnezeu să-și facă lucrarea în tăcere.



[1] traducere după Biblia Deschisă

[2] Petru Creția, Despre luminile și umbrele sufletului, Humanitas, București, 2011, p.83

[3] Idem 2

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

5 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *