Vechea modă nouă – Inima de piatră

stoneheart

7. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,
9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11. Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”
12. Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu
(Evrei 3).

(Autorul cărţii Evrei ia acest pasaj din Psalmul 95,7-11. Citind versetele din Psalmul 95, se poate observa o deosebire interesantă la versetul 8 din ambele cărţi)

Împietrirea inimii nu are loc atât de mult din cauza neajunsurilor vieţii cât din cauza lipsei de recunoştinţă şi credinţă. Nu din temerea pentru ce va fi mâine cu viaţa mea ci din uitarea a ceea ce a făcut Dumnezeu cu mine ieri. Împietrirea inimii nu are loc din lipsă de cunoştinţă ci din prea multă cunoştinţă neaplicată. Cei care au puţine cunoştinţe despre Dumnezeu sunt fie neştiutori sinceri, fie ignoranţi făţarnici, dar cei care au vaste cunoştinţe despre cine este Dumnezeu si ce aşteaptă El, însă nu practică mai nimic din ceea ce ştiu, se numesc încăpăţânaţi incorigibili, împietriţi cu acte în regulă.

Împietrirea inimii începe cu o amânare a trăirii vieţii pe care Dumnezeu o aşteaptă de la tine (vezi Faraon în Exod 8, 9.10). Începe cu o luptă între a face ceea ce ştii că trebuie făcut şi a ştii fără a face deocamdată. E o ispită de a lăsa pe mâine ceea ce nu ai chef sau nu vrei să faci azi.

Procesul împietririi continuă cu o iritare personală peste măsură atunci când eşti descoperit că nu faci ceea ce trebuie făcut. Eşti supărat pe cel care te-a descoperit, motivând că nu e treaba cuiva să te supravegheze. În foarte scurt timp vei ajunge să fii supărat pe Însuşi Dumnezeu că ţi-a mai trimis câte o dojană sau încercare pentru a te motiva să trăieşti pe placul Lui. În faţă Lui motivezi că ai avut de gând să te corectezi foarte curând însă chiar acum treci printr-o situţie mai dificilă, neştiind că cel mai adesea situaţiile dificile ale vieţii, fac pocăinţa mai facilă. Unii se deşteaptă la punctul acesta şi fac o cale întoarsă spre locul de unde au căzut, cu dorinţa şi credinţa că nu vor mai ajunge pe drumul împietririi.

Alţii, îşi continuă cu încăpăţânare drumul spre o impietrire definitivă. Din acest punct împietrirea poate căpăta valenţe senile, fataliste, ba chiar sinucigaşe. Cei cu inima ca piatra sunt mereu în război cu cineva, dacă nu cu semenii, atunci cu Dumnezeu, deşi rar se recunoaşte deschis acest fapt. Mereu aleargă după o dreptate pe care nici măcar cerul nu pare interesat să le-o dea, asta pentru că vor dreptatea lor. Împietriţii sunt tupeişti, vor Canaanul dar fără Căpetenia Canaanului. Unii devin fatalişti, fie ce-o fi, noi mergem înainte! Nu mai ţin cont de reguli, de principii, de sfaturi şi sunt gata să rişte totul… pentru nimic.

Istoria vechiului Israel este plin de exemple de acest gen: Core, Datan, Abiram, Balaam, Acan, etc.

Printre efectele inimii de piatră se numără şi răutatea, necredinţa, ura, vorbirea jignitoare. Cei împietriţi nu mai pot avea sentimente calde faţă de cei de lângă ei, iar faţă de Dumnezeu, raportarea este una militărească, o relaţie rece, care este efectul unei inimi reci. Împietriţii vin la închinare din trei motive: 1) să-şi racoleze aliaţi; 2)să-şi reverse răceala peste ceilalţi; 3)să-şi adoarmă conştiinţa. Împietriţii pozează ca nişte sfinţi (acrii), se cred mesagerii ideali ai lui Dumnezeu şi sunt de-a dreptul jigniţi când nimeni nu le dă importanţă.

Inima împietrită este mai rea decât inima mânjită, deşi la mulţi de aici se porneşte procesul pietrificării.  În timp ce inima mânjită are leac, inima de piatră este (aproape) fără de speranţă. Mânjirea inimii poate avea ca şi cauză alegerea, accidentul sau neştiinţa, dar împietrirea inimii este întotdeauna un act al alegerii. O inimă pătată dar cu dorinţa de a fi curată este bucuria Tatălui, dar o inimă de piatră Îi este dizgraţioasă, şi-I produce mânie care-L conduce la decizia de a nu permite intrarea ei în odihna veşniciei. Cum e inima ta?

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *