Viața între două risipiri

„Un tată avea doi fii…” și restul e istorie. O istorie ce s-a scris, se scrie și se va mai scrie. O istorie despre noi toți. O istorie ce s-a vrut nerepetabilă în fiii Tatălui de azi, dar iată că o trăim. Ceea ce se mai poate schimba este deznodământul, indiferent cu care dintre fii ne identificăm.

Trăim fie în risipire, ca fratele cel mic, fie în absență precum fratele cel mare. Ratăm fericirea atât prin cheltuire cât și prin prea multă reținere. Cheltuirea nu este doar risipă materialistă ci mai grav, vlăguire existențială. Atât risipa materială cât și calicia sunt dovezile unei goliri interioare prealabile. Prodigalitatea noastră este blestemul nostru, un blestem, din păcate, ales și asumat.

Moise ne propune o rugăciune cotidiană de mare importanță, poate chiar la fel de importantă precum rugăciunea „Tatăl nostru”: „Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”

A ne număra bine zilele nu este o chestiune de matematică sau contabilitate plicticoasă ci de valorificare a efemerității. Nu este o referire la cantitate ci la calitate. În economia divină contează, printre altele,  investiția și nu risipa.

Cea mai dureroasă risipă este cea de viață. Irosirea este semn că nu ne cunoaștem valoarea. Nu ne știm valoarea pentru că am decis să ne nesocotim originea. Teoretic știm de unde venim, practic prin modul în care trăim atestăm contrariul. Conștientizarea originii noastre nu are de-a face doar cu startul noastru ci și cu linia de sosire. Identitatea noastră se construiește pe originea noastră și ne-o asumăm prin zilnicele demersuri sfințitoare. Când știi de unde vii, existența capătă sens iar risipa este un accident nefericit.

Am fost învățați că irosirea este virtute, că este un semn al belșugului. Dacă ești tânăr atunci risipește-ți tinerețea în voluptate și dezmăț, aruncă-ți vlaga pe geamul plăcerilor frivole. Ai bani, cheltuie-i pe tot ce-ți dorește inima ta egolatră. Ai sănătate, irosește-o în adicții și îmbuibări. Ai timp, lasă-l pradă inutilității, vegetativității, telecomenzii și tastaturii.

Înțelepciunea ne cheamă la valorificarea fiecărui capital oferit de Creator. Viața nu trebuie ruinată ci trăită în excelență. Trăim nobil atunci când ne substituim gena egoistă cu cea altruistă. Fericirea și împlinirea se găsesc în, ceea ce Noica numea, alteritate, în jertfă și aplecare spre celălalt. Când trăiești altruist și empatic, resursele investite se reîntregesc iar cele ce aparent sunt ireversibile (timpul, de exemplu) se transferă într-un capital metafizic.

Mezinul risipitor nu este atât de nenorocit deoarece a cheltuit toată averea ci că a irosit cel mai de preț capital: viața. Interesant este faptul că singurul care este deplin conștient de aceasta este tatăl care a afirmat că „a fost mort!”. Materialismul este o formă de risipire a vieții, precum și neiubirea, egoismul, lipsa de bunătate și milă, invidia, concurența și altele.

O altă formă de rispire este evidențiată prin atitudinea fratelui risipitorului. El își definește viața prin tot ceea ce a ratat din dorința de a fi pe placul tatălui, uitând că dragostea parentală nu se câștigă, ea există per se. El a fost mereu atent la agende, atribuțiuni, punctualitate, moralitate. Are o listă atent întocmită care cuprinde toate privațiunile la care s-a supus. Poate dovedi și actele de filantropie economic gestionate precum și temperanța cu care a consumat  bunătățile de la masa stăpânului. Fără să-și dea seama, acest fiu mai mare a devenit risipitor mai înainte de fratele mai mic. El risipește prin faptul că alege să nu se investească în nimeni. El nu are prieteni dar are virtuți. El nu se destrăbălează dar se izolează. Nu e bețiv ci până și apa o bea măsurat. Risipirea lui nu este una exterioară și ostentativă ci interioară și corozivă. În esență, el se risipește.

Fiul mai mare este o imagine contradictorie: el este un religios lipsit de credință, care se vede pe sine un om demn de luat ca exemplu dar care este mereu trecut cu vederea. Îl judecă pe fratele lui care s-a destrăbălat dar nu-și vede propria nescultare față de tatăl. Se laudă că n-a ieșit din porunca tatălui dar în același timp refuză chemarea acestuia de a lua parte la bucuria familiei.

Cât de tragică poate fi înșelarea în viața spirituală, când credem că avem  o mentalitate perfectă, că suntem drepți, dar nu intrăm în relație cu Tatăl. Se poate face teologie și fără a-L cunoaște pe Dumnezeu. Putem avea o hristologie dar fără nici o relație personală cu Hristos, o pneumatologie fără nici o urmă de Duh Sfânt în noi și o escatologie fără a da nici o importanță iminentului advent.

Dorința fundamentală a tatălui este aceea de a avea fii și nu slugi pentru numai astfel tatăl este tată iar casa sa este o adevărată casă, adică atunci când frații se regăsesc cu dragoste în ea

Ambii trebuie și pot fi recuperați prin iubire. Risipitorul plecat este invitat la un festin abundent izvorât din iubire, semn că iubirea trece peste risipă. În brațele tatălui care l-a reprimit, fiul își înțelege identitatea, valoarea și misiunea vieții. Risipitorul rămas acasă este chemat și el la bucuria tatălui pentru a înțelege că fără dragoste totul este o risipă.

.

 

 

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

4 comentarii

    Desi fiul mai mare , se pare , refuza „recuperarea”, totusi , nimic nu-i prea tarziu si se poate ( cu ajutor ceresc – la cerinta oamenilor- prin ruga )acesta sa puna totul la „schimbator” . Eu cred ca fiul cel mic a inteles gresala lui si nu a mai risipit nimic dupa ce s-a intors la tatal lui.
    Imi place dezbaterea … Consider ca am primit hrana potrivita si-i multumesc Domnului pentru ca te foloseste sa saturi pe multi. LASA-TE CU TOTUL IN MANA LUI!
    Astept si alte articole.

    Multumesc doamna doctor… Cât despre hrana potrivita…eu doar am livrat-o, de la El este „pâinea”. vă mai aștept cu plăcere! zile de binecuvântare!

    vă mulțumesc frumos că v-ați oprit pe acest site. vă sunt recunoscător pentru timpul acordat citirii și, la rândul meu, vă doresc sănătate și multe împliniri autentice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *