Viciul privilegiat

 

În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”

Dă-mi, dar, înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor!…

Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. (2 Cronici 1, 7.10-12)

 

Cea mai frumoasă rugăciune nu este aceea pe care o rostește gura, ci aceea pe care o formulează inima. Adesea rugăciunea poate deveni un păcat și o scârbă înaintea lui Dumnezeu din lipsa concordanței între inimă și gură. Există rugăciuni care sună frumos, care te impresionează dar care nu sunt izvorâte dintr-o inimă sinceră. Ele sunt rostite pentru a crea o imagine bună celui ce se roagă. Distanța de la inimă și gură face deosebirea dintre rugăciunea ascultată și cea auzită.

Atunci când te rogi pentru iubirea semenilor dar inima ta a îmbătrânit din cauza urii sau indiferențeifață de sproapele tău, este ipocrizie. Atunci când te rogi pentru iertarea dușmanilor dar în inima ta nu poți ierta pe aproapele tău de ofensa care ți-a pricinuit-o, este ipocrizie. Atunci când te rogi să fii sfânt dar inima ta clocotește de păcate săvârșite din plăcere și fără o dorința de ale părăsi curând, este ipocrizie. Atunci când te rogi ca Dumnezeu să te facă sensibil la nevoile altora dar continui să-ți faci toate mofturile tale, este ipocrizie. Rugăciunea ipocrită este aceea în care buzele cer una când de fapt inima ta vrea altceva.

Rugăciunea ipocrită este o ofensă dublă înaintea Celui Sfânt, deoarece rugându-ne astfel sfidăm atât atotștiința lui Dumnezeu cât și condițiile Sale cu privire la o rugăciune ascultată (Is. 29,13; Prov. 28,9; Tit 1,16; Matei 6,5.7; Marcu 11,25; Iac. 5,16).

Ipocrizia este un eșec existențial, este „un îndărăt, pe față” (Octav Bibere), este „distanța dintre tine și tine însuți” (Valeriu Butulescu). Cea mai cumplită tortură este să afișezi o față pe care nu ai și să stai într-un stres continuu că vei fi descoperit. Fățarnicul cronic trăiește o dramă; aceea de a nu fi autentic, aceea de a nu mai ști să fie autentic.

Ipocrizia este un fel de parvenire doar că se aplică în cele moral-spirituale. Ipocrizia apare când eul meu detectează o „concurență”, atunci când alții primesc laude și eu nu, când alții primesc apluze și merite iar eu sunt trecut cu vederea. Omului firesc nu-i place să stea în inferioritate chiar dacă prin definiție starea de a fi firesc aparține inferiorității ființale. Astfel, pentru omul neduhovnicesc, cea mai ușoară cale de-a ajunge în centrul atenției este să imite evlavia.

„Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană” scria Moliere. Cel mai mare deserviciu pe care și-l face fățarnicul cronic este ancorarea în imitație, ajungând până la punctul de a pierde orice legătură cu autenticitatea și realitatea. Ipocritul umblă gol prin viață și fără să își dea seama de nuditatea inimii, face reclamă la straiele pe care crede că le poartă. Fățărnicia este nefericire.

Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Solomon nu doar pentru că el cerea ce trebuie ci datorită faptului că Dumnezeu a văzut că între inimă și buze este concordanță. Cerința buzelor lui era o traducere a dorinței inimii lui. Solomon nu s-a rugat pentru înțelepciune pentru că așa a fost îndrumat de preoți să ceară, fiindcă așa stă frumos, deși el dorea bogăție și faimă, etc. Nu, el a exprimat exact dorința inimii lui curate. Și pentru că a fost lipsit de ipocrizie, Dumnezeu care deja știa ce era în inima lui, l-a ascultat și binecuvântat peste măsură.

Data viitoare când te rogi, fii sincer cu tine însuți și cu Dumnezeu care oricum te știe. Iar dacă există sentimente murdare sau păcate iubite în inima ta, cere-I lui Dumnezeu să te curețe. Vorbește-I lui Isus despre inima ta iar apoi lasă-L pe Isus să vorbească inimii tale.

 

 

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

6 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

11 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *