Ziua care nu ne place

Una dintre ciudățeniile existenței umane este alegerea de a trăi adesea în contratimp. Nesincronizarea cu binele și adevărul, iată problema noastră de fond. Suntem mereu fie tardivi fie prea matinali, condamnați de propriile alegeri să ne trăim viața în sincope. Alergăm într-o cursă nebună care are drept premiu nimicul și cei mai mulți ajungem pe locul I. Ne bucurăm fugar de veștejime în timp ce refuzăm eterna înverzire, crezând că e pură utopie. Suntem obosiți și cu toate acestea, cu ultimele puteri ne târâm într-un cerc al inutilității. Murim de tineri și îmbătrânim bolnăvicios, muncim prea mult și nu mai avem timp să ne bucurăm de truda noastră.

Sărbătorile fie devin cazne pentru că am uitat ce înseamnă să sărbătorești, fie scurte celebrări ale deșănțării pentru nu mai știm de ce e dată sărbătoarea. Deși avem destule sărbători nu mai avem de mult odihnă și asta pentru că trăim în contratimp cu Dumnezeu care ne-a dat odihna ca sărbătoare.

După 430 de ani de muncă forțată, evreii ajung față în față cu decretul odihnei: „Domnul a poruncit aşa: Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne! Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” (Exod 16,23.26).

Antidotul pentru orice adicție este oprirea; alegerea de a spune stop acțiunilor sau factorilor vătămători pentru organism. În mod similar, Dumnezeu care a inventat odihna (Gen. 2,3) și ziua odihnei a chemat dintotdeauna omul să se oprească cu El pentru ca apoi să pornească împreună cu un nou avânt spre țeluri temerare.

Sabatul era darul lui Dumnezeu pentru poporul Său, de aceea dorința Sa a fost să inducă bucurie curată în copiii Lui. Sabatul era ceva ce evreii nu au mai sărbătorit în Egipt pentru că tiranul Faraon nu le-a dat timp să se odihnească. Din nefericire, mulți dintre evrei au văzut la momentul acela în Sabat un act de tiranie divină și de aceea nu au ascultat ci au ieșit să culeagă mană.

Înțelegând lucrurile exact pe dos, evreii sau „mulțimea aceea pestriță” care ieșise din Egipt împreună cu ei au ripostat în fața poruncii divine considerând-o despotică, o formă de revenire în robie. Oprirea a fost probabil concepută a fiind contraproductivă având în vedere faptul că asta ar fi însemnat o întârziere în țara Canaanului.

Realitatea însă era diferită de prejudecățile și gândirea lor strâmbă. Sabatul era în primul rând parte a creației primare. Ziua a șaptea a fost creată de Dumnezeu, binecuvântată și sfințită de El încă din Geneza având ca scop părtășia specială cu omul. Eliberarea din Egipt aducea noi valențe acestei zile. Sabatul nu mai amintea doar de începutul existenței umane ci și de eliberarea din robia egipteană, o nouă geneză pentru poporul Domnului. Sabatul continuă să fie și azi nu doar semnul distictiv că aparținem lui Dumnezeu (Ezech. 20,12.20) ci și semnul că suntem liberi, că ne-am schimbat stăpânul. Cine nu se oprește când și cum a zis Dumnezeu își trăiește viața sub robia Faraonului milenar care nu dă nici pace și nici odihnă supușilor săi. Ziua a șaptea este exodul din mijlocul conflictelor, eliberarea omului de propria murdărie[1] adunată de truda zilnică, este o pace într-o lume care nu-ți mai dă pace.

Sabatul ne oprește să mai fim ai lumii pentru că Dumnezeu ne cere în Sabat să oprim orice activitate lumească și să ne conectăm cu cele spirituale. Avem nevoie de Sabat pentru a supraviețui civilizației care este avidă după înrobirea noastră. În Sabat reflectăm cine suntem noi de fapt, de unde venim, încotro ne îndreptăm. Sabatul ne eliberează de sub dominația lucrurilor și a oamenilor. Deși suntem oameni liberi din punct de vedere politic sau social, suntem oare liberi de sclavia lucrurilor?

Sabatul este timpul și proprietatea lui Dumnezeu. Domnul îl pregătește pe om pentru activitate, aducându-l în odihnă prima dată. Astfel deducem de aici că Dumnezeu nu a creat Sabatul pentru a ne odihni  după ce ne-am obosit ci l-a creat pentru a nu ajunge obosiți. Oprirea este importantă, pentru că doar în oprire auzi glasul șoptit al Duhului Sfânt .

Sabatul este o zi în care ne îndepărtăm de truda zilnică. Sabatul este o zi de celebrare a vieții. Omul nu este un animal de povară, iar rostul Sabatului nu este acela de a-i mări puterea de muncă. Sabatul nu a fost creat pentru zilele săptămânii, ci zilele săptămânii sunt pentru Sabat[2]. Astfel Sabatul este momentul maxim de trăire deplină.

Munca este un meșteșug, dar odihna desăvârșită este o artă, armonie între trup minte și imaginație[3]. Ziua a șaptea este un palat al timpului pe care într-un fel, noi înșine îl clădim. Această construcție crește din sufletul nostru, din bucuriile și renunțările noastre.

Șase zile din săptămână căutăm o cale să stăpânim lumea, dar în șaptea zi încercăm să ne dominăm pe noi înșine. Sabatul ne aminteste cine este stăpânul și ne taie din elanul de a alerga inutil după ceva ce nu putem avea decat pentru putin timp. Sabatul ne aminteste că viața este mai mult decat o goană după cucerirea spațiului, este o alegere de a cuceri timpul. Indiferent că suntem conștienți sau nu, că vrem să credem sau nu, Sabatul este un timp sfânt, este catedrala timpului sfânt în care nu poți intra decât în ziua pe care Dumnezeu a sfințit-o, a șaptea.

Sabatul este o pregustare a Raiului care va fi odihnă veșnică de tot ce a însemnat viața pe pământ. Sabatul este locul în care omul stă la masă cu Dumnezeu, este singura zi în care Dumnezeu ne invită la El acasă. De aceea timpul Sabatului este vecin cu eternitatea.

Sabatul este o mireasă, iar sărbătorirea Sabatului este ca o nuntă. Dumnezeu a dat lui Adam pe Eva și pe Eva lui Adam iar ca și dar de nuntă le-a Sabatul, ziua lor de miere divină[4].

Sabatul este ziua în care Dumnezeu te curtează. În celelalte zile El îți trimite florile binecuvantărilor zilnice, cotidiene, dar în Sabat te invită în palatul Lui.

Sabatul poartă numele Domnului: „Fiul omului este Domn chiar si al Sabatului”(Luc.6:5), de aceea atunci când respingi odihna Sabatului, respingi pe Domnul Sabatului, când alegi să nu te oprești la porunca Lui renunți la șansa de a fi chemat la veșnicia Lui. Sabatul a fost creat de Dumnezeu din iubire pentru om, o zi a plăcerii și desfătării în divin precum și o zi de celebrare a relației armoniase între noi oamenii.  Dacă nu ne place Sabatul este din cauză că nu place Domnul Sabatului dar cine este din Dumnezeu și al lui Dumnezeu iubește Sabatul, darul Lui pentru noi!