Ziua care putea să nu vină

4. Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt;

5. şi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. (Exod 11)

Conflictul din cartea Exod se apropie de punctul maxim. E clar că după plaga întunericului, psihicul lui Faraon devenise fragil, motiv pentru care împarte amenințări cu moartea trimisului lui Dumnezeu, Moise, deși sabia morții atârna tocmai deasupra casei sale. Mânia lui Faraon are o explicație cu toate că nu are scuză, iar explicație rezidă tot în psihicul labil, cauzat atât de neputință, de abandonul divin al zeilor protectori, de situația dezastruoasă în care a ajuns țara, cât și de spaima unei alte judecăți divine. Dumnezeu spusese lui Moise că poporul Lui va fi eliberat după ce Egiptul va trece prin mari judecăți, însă nici Moise nu știa numărul lor, cu atât mai puțin Faraon.

Ceea ce anticipase Faraon cu teamă, se întâmplă și anume să primească vestea unei noi urgii; și așa cum era de așteptat, privind în urmă, această nouă plagă trebuia să fie mai grozavă decât cele de dinaintea ei.

În prezența lui Faraon, Dumnezeu îi vorbește lui Moise anunțând câteva lucruri greu de suportat pentru urechile împăratului: 1. această ultima plagă te va forța să ne eliberezi; 2. această plagă va produce o durere profundă în casa ta deoarece Dumnezeu  îți va ucide fiul întâi născut; 3. plaga va afecta pe toți supușii tăi în aceeași manieră tragică.

Dumnezeu așteptase aproape un an ca voința lui Faraon să se supună voinței Sale. Fiecare plagă care cădea peste Egipt aducea cu ea mesajul că nu există o altă zeitate deasupra lui Dumnezeu și că doar El merită ascultarea și supunerea. Fiecare plagă ce lovea țara era o acuză îndreptată spre Faraon, pentru că era principalul vinovat de suferința prin care treceau supușii. Fiecare plagă era o dovadă că Faraon era slab și că zeii lui sunt doar niște plăsmuiri imaginare, tot una cu nimic.

Ziua ultimei judecăți putea să nu aibă loc. Judecățile prin plăgi puteau să se încheie odată cu plaga a treia atunci când vrăjitorii i-au spus lui Faraon că ”aici este degetul lui Dumnezeu”. Puteau să se încheie după plaga a cincea când Dumnezeu îi spune: ”Dacă Mi-aș fi întins mâna…, ai fi pierit…, dar te-am lăsat să trăiești ca să vezi puterea Mea și numele Meu să fie vestit pe tot pământul”. Sau, se putea pune punct după plaga a opta, când slujitorii lui Faraon  afirmă cu disperare în glas: ”Lasă oamenii aceștia să plece…, tot nu vezi că piere Egiptul?”

Viața acestui Faraon este o dovadă că harul divin deși este fără margini, este limitat de omul care în loc să beneficieze de el spre îndreptare, face abuz de el păcătuind continuu și trăind în rebeliune față de Cel Sfânt. Despietrirea inimii lui Faraon nu a fost o imposibilitate, deoarece el nu a fost predestinat de Dumnezeu ca să se împietrească, ci a fost o alegere perpetuă de a nu se supune, decizie care l-a adus în imposibilitatea întoarcerii din cauza mândriei personale.

Ceea ce ne îndepărtează pe noi de Dumnezeu este întotdeauna plecarea noastră din prezența intimă cu El, plecarea în acea țară îndepărtată a fiului risipitor, însă asta nu înseamnă că suntem pierduți. Dumnezeu este mereu cu brațele deschide pentru a primi înapoi risipitorii. Însă oamenii se pierd veșnic, cel mai adesea, din cauza mândriei păcatului care este împotriva smereniei pocăinței. Mulți oameni vor pieri deoarece au avut prea mulți fani aliniați pe drumul pierzării, pentru că și-au făcut un nume păcătuind și le-a fost greu să facă stânga împrejur a pocăinței, le-a fost greu să locuiască în cortul umilinței lui Dumnezeu după ce au stat ani buni în turnul mândriei Babelului.

Scriptura ne spune că Dumnezeu a pregătit focul veșnic ”pentru diavolul și îngerii lui” (Matei 25,41) iar viața veșnică ”pentru oricine crede în El” (Ioan 3,16); astfel ziua acea mare și înfricoșată care va aduce condamnarea veșnică nu trebuie să fie și ziua ta sau a mea. Hristos Însuși afirmă că cei care cred în El nu mai trec pe la judecată. În fața Tatălui, pentru cei care sunt ai Lui, Hristos va pleda în favoarea lor și noi știm că Tatăl nu va spune ”Nu!” cerințelor Fiului Său preaiubit.

Doar păcătoșii nepocăiți, care nu s-au umilit în fața Regelui Isus, vor avea parte de ziua când vor sta singuri în fața tronului de judecată a lui Dumnezeu. Sentința pentru aceștia va fi irevocabilă și definitivă: moarte veșnică!

Trăiește zilele vieții tale lăsându-L pe Isus să trăiască în tine pentru ca zilele veșniciei să fie și zilele tale!

 

Frumusețea cuceritoare a lui Dumnezeu

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6,3) Dacă este vreun atribut divin la care omul păcătos reacționează vehement acesta este „sfințenia lui Dumnezeu”. Ne place că Dumnezeu…

4 luni

Schimbare de adresă

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă…

10 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *