Cui dai ce ai mai frumos şi mai bun?

„Au umblat chiar după oamenii, care veneau de departe, le-au trimis soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale; ai şezut pe un pat măreţ, înaintea căruia era întinsă o masă, pe care ai pus tămâia şi untdelemnul Meu” (Ezechiel 23,40.41).

Capitolul 23 şi capitolul 16 a cărţii lui Ezechiel sunt foarte asemănătoare, ele prezentând dureroasa realitate a despărţirii lui Israel de Dumnezeu. Prin cuvinte simbolice, capitolele descriu durerea lui Dumnezeu faţă de poporul care L-a respins şi continuă să o facă. Închinarea la idoli, în locul închinării faţă de Dumnezeu, jertfirea copiilor lui Moloh în locul dedicării lor înaintea Domnului, şi pângărirea zilei sfinte de închinare a lui Dumnezeu, sabatul, I-au provocat o enormă durere Celui Sfânt. Legământul lui Israel fusese rupt în cele mai odioase forme, sfânta legătura pe care Dumnezeu o stabilise cu poporul Său a fost călcată în picioare, motiv pentru care Dumnezeu îşi acuză poporul de curvie spirituală.

Relaţia a fost frumoasă la început, Dumnezeu oferind tot ce putea mai bun pentru poporul ce îl iubea simbolizat în cele două capitole printr-o fecioară.

„4 La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n-ai fost frecată cu sare, şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.

5 Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale.

6 Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău, şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”

7 Te-am înmulţit cu zecile de mii” ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.

8 Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.

10 Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire, şi te-am îmbrăcat în mătase.

11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână, şi o salbă la gât;

12 ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.

13 Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.

14 Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.”

15 „Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.

16 Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s-a întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla vreodată.

17 Ţi-ai luat până şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe care ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.

18 Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămâia Mea.

19 Pâinea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu!”

20 „Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe care Mi-i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

21 de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trecându-i prin foc în cinstea lor?

22 Şi în mijlocul tuturor urâciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, când erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sângele tău!” (Ezechiel 16,4-22).

Citind cele de mai sus este evident că frumuseţea poporului lui Dumnezeu se datorează în totalitate Lui. El a fost acela care s-a îngrijit de copilaşul abandonat şi sortit pieirii, El l-a crescut în cel mai frumos mod, ca pentru El. A dat tot ce era mai frumos pentru el, binecuvantări speciale au fost revărsate, frumuseţea poporului fiind răspândită peste tot. Frumosul oferit poporului trebuia să fie un frumos contagios pentru toţi ceilalţi, trăirea lor ar fi trebuit să ademenească şi celelalte popoare la adevăratul Dumnezeu. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat aşa. Frumuseţea poporului a devenit o pricină de cădere. Fiecare dintre cei cu care a venit în contact, oferindu-i noi moduri de închinare, noi modalităţi de a trăi viaţa, convingând poporul că frumuseţea lui ieşită din comun trebuie oferită la cât mai mulţi dumnezei .Astfel s-a ajuns la devalorizarea frumosului. Israel, precum o femeie adulteră, L-a înşelat pe Dumnezeu oferind închinarea şi altor dumnezei falşi, făcuţi de mîini omeneşti, care nu erau decât reprezentări în spatele cărora era hidosul diavol. Durerea lui Dumnezeu este provocată şi de faptul că tot frumosul şi binele oferit de El poporului este dat diavolului care este un devorator nesătul de valori autentice care le perverteşte spre distrugerea creaţiei lui Dumnezeu.

Din nefericire, diavolul nu s-a lăsat de „sportul” acesta nici în zilele noastre. Inducând un sentiment fals al valorii umane, ne-a făcut să credem că suntem impliniţi dacă Îl împărţim pe Dumnezeu cu preocupările noastre păcătoase, cu activităţile necreştine. Valoarea noastră acum este dată nu de ceea ce suntem (iertaţi prin jertfa lui Isus) ci de ceea ce deţinem (lucrurile materiale, perisabile). Valori autentice care ar trebui îmbrăcate de către om, precum demnitatea umană, cinstea, iertarea, iubirea, respectul, altruismul, morala, speranţa adventului, sunt date la o parte pentru zdrenţele inestetice şi împuţite ale păcatului. La modă este acum să umbli în zdrenţe, pantaloni rupţi sau tăiaţi (estetic, se zice), pantaloni ce imită mizeria şi sleioşi sunt cei purtaţi de generaţia căreia nu-i convine nimic, decât să consume şi inevitabil să se autoconsume. Frumuseţea inocentă şi pudică a tinerelor este oferită ca o marfă second-hand, pe care toţi pun mâna… Şi nu numai. Eşti cool dacă eşti incult, slobod la gură, pletos, ai un palmares de fete, sau băieţi, asculţi muzică compusă in infern (nu trebuie să le numesc, că prea bine ies in evidenţă), tragi pe nas prize de droguri, şi mai nou – dacă ai şi HIV. Între zâmbet şi suspin, asta-i realitatea. Tot ce e frumos şi valoros, omul de azi risipeşte, valorifică, comercializează, fără să gândească la faptul că aceste valori puse de Dumnezeu şi oferite diavolului nu mai pot fi recuperate, rămânând gol şi neîmplinit.

O viaţă avem, şi asta destul de scurtă, de aceea haideţi să o trăim la adevărata ei valoare. Tot frumosul pus în noi, să-L oferim lui Dumnezeu care ne poate şi vrea să ne facă şi mai frumoşi, aşa ca El. Tot ce e valoros, oferă-I Lui, şi El va dubla valoarea ta, pentru El este singurul care ştie adevărata ta valoare. Anii buni ai vieţii tale, anii care îi mai ai, oferă-i cu drag lui Isus, iar în schimb El îţi va da Paradisul veşnic. E singura ofertă la care merită să te opreşti. Să trăiţi frumoşi pentru Cel mai Frumos !