Dreptul de autor al lui Dumnezeu nu se discută, se recunoaşte!
3 Vorbeşte, şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare, care te culci în mijlocul râurilor tale, şi zici: ,Râul meu Nilul este al meu, eu l-am făcut!’
9 Ţara Egiptului va ajunge o pustietate şi un pustiu, şi vor şti că Eu sunt Domnul, pentru că a zis: ,Nilul este al meu, eu l-am făcut!’ (Ezechiel 29,3.9).
Unul dintre multele lucruri care îmi plac la Dumnezeu, este şi acela că e atent tot timpul la ce fac şi spun fiii oamenilor. Înregistrează în documentele cerului fiecare bine, fiecare cuvânt de folos, fiecare atitudine a inimii, dar El de asemenea înregistrează şi opusul; fiecare rău, fiecare cuvânt stricat şi fiecare pornire împotrivitoare a inimii rele. Dar ceea ce îmi mai place la El în acest context, este dispoziţia Lui de a da la o parte cele rele, de fiecare dată când le regret şi doresc să nu le mai fac.
Ceea ce Îl mânie într-un final pe Dumnezeu este încăpăţânarea mea de nu-L lăsa să şteargă răul din cărţile de sus şi din inima mea. De aceea eu nu voi fi pedepsit pentru că am păcătuit, ci pedeapsa va veni pentru că am refuzat eliminarea păcatului din viaţa mea.
Textele de mai sus, ne descoperă un alt motiv pentru care Dumnezeu îşi aduce judecata peste fiii oamenilor – nerecunoaşterea dreptului de Autor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spune împăratului Egiptului că va fi nimicit pentru că a îndrăznit să spună că Nilul este al lui, şi mai mult… că el l-a făcut. Se pare că acest împărat nu a vrut să ştie că „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmii 24,1). Şi nici ce spunea Neemia: „Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta” (Neemia 9,6).
Potrivit cu cele spuse de Herodot, faraonul Hofra sau Apries se fălea că era atât de bine consolidat în funcţie încât nici măcar un zeu n-ar fi putut să-l deposedeze de puterea lui. Monumentele Egiptului dau deplină mărturie cu privire la fala plină de înălţare de sine a Faraonilor. Esenţa păcatului lui, este mândria. Cu toate acestea nu este doar o simplă mândrie, este o mândrie lăudăroasă, care îşi asumă meritul deplin pentru tot ce fusese realizat. Este o mândrie care Îl lasă pe Dumnezeu întru totul în afara tabloului. Nerecunoaşterea dreptului lui Dumnezeu de autor asupra întregii creaţii inclusiv asupra ta şi a mea, poate duce la adevărate catastrofe. Atunci când ne facem stăpânii pământului, exploatând peste măsură resursele lui, devastând sălbatic pentru a satisface poftele felurite ale fiinţei noastre, noi ne punem rău cu Dumnzeu. El a dat într-adevăr stăpânire omului peste pământ dar nu trebuie sa uităm că această stăpânire a fost dată în contextul vremii când omul nu era căzut în păcat (Genesa 1,28). Astfel stăpânirea trebuie înţeleasă sub forma unei coordonări sau administrări corecte a pământului şi cu tot ce era pe el. De fapt chiar Grădina Edenului i-a fost dată omului atât pentru delectare dar şi pentru a fi lucrată şi păzită (Genesa 2,15).
Astăzi asistăm, ba chiar suferim din cauza abuzului omului asupra pământului cât şi asupra lui însuşi. Am deposedat planeta de aproape toate resursele, si nu avem de făcut altceva decât să aşteptăm inevitabilul sfârşit, mai mult, chiar îl grăbim. Fără Dumnezeu în inimă şi conştiinţă, am devenit nişte vandali despotici, ca nişte frenetici am mers secole la rând cu filosofia că este distractiv să-ţi tai craca de sub picioare. Ne-am măgulit că suntem stăpâni când de fapt ne-am înrobit an de an. Ne-am amăgit că ne îmbogăţim când de fapt am devenit tot mai săraci de fiecare dată când am jefuit planeta şi pe Dumnezeu. Nu trebuie să uite nici un om ce spune Dumnezeu despre cei care stăpânesc abusiv pământul: „să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11,18).
Si nu în ultimul rând, să ne gândim ceea ce a ajuns omul, individul în particular după ce şi-a auto declarat independenţa faţă de Dumnezeu. Prin viaţa deşănţată, unii suferă acum boli grele, incurabile; prin consumul alimentelor interzise de Dumnezeu, suferim cu milioanele, boli care ne conduc la mormânt. Prin consumul necontrolat a hranei bune, am devenit supraponderali şi cu boli de inimă. Este plină lumea de cancere, boli ale ficatului, plămânilor, rinichilor, etc de la consumul de alcool, tutun, droguri. Este plină lumea de violenţă şi crime din cauza faptului că tuturor ne place să stăpânim. Proclamarea autonomiei nu ne-a făcut mai buni, dimpotrivă mai demonici. Fără să ne dăm seama, şi fără să vrem să credem, autonomia a fost, este şi va fi sinuciderea noastră.
Când începi să te lauzi cu ce nu e al tău sau chiar declari că tu eşti stăpân peste ceea ce tu nu ai făcut, Il mânii pe Dumnezeu. Nici pământul şi nici măcar noi nu suntem ai noştri. Nu noi aducem la viaţă tot ce ne înconjoară şi nu noi ne dăm viaţă unii altora, ci Dumnezeu este acela care face toate acestea. Cu nimic altceva nu se poate lăuda omul decât cu trudă şi lucruri ce vor trece. În schimb, lucrul cu care ar trebui să se mândrească omul este că Ii aparţine lui Dumnezeu, nu doar în zicere ci şi în trăire, iar acest tip de mândrie, Dumnezeu îl agreează.
Ca să ai o viaţă împlinită aici şi una veşnică acolo sus, este important să stabileşti cine se află în centrul vieţii tale: Dumnezeu sau eul? De dragul lui Dumnezeu şi spre binele tău veşnic, decide azi să-i aparţii lui Dumnezeu.