Guri deschise şi inimi închise

30 Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor, şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: ,Veniţi dar, şi ascultaţi care este cuvântul ieşit de la Domnul!’

31 Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.

32 Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.

33 Când se vor întâmpla însă aceste lucruri, – şi iată că se întâmplă! – vor şti că era un prooroc în mijlocul lor” (Ezechiel 33, 30-33).

A vorbi frumos ţine şi de talent dar în primul rând ţine de Duhul Sfânt care îţi insuflă cuvintele. Pentru ca un mesaj să îşi atingă ţinta, să străpungă inima şi să aducă vântul schimbării spre bine, trebuie să le conţină pe amândouă. Deşi străpungerea inimii nu ţine neapărat de om, ci de Duhul Sfânt, cred că Duhul alege şi oamenii competenţi pentru predicare. Orice predicator are o satisfacţie mare atunci când sala sau locul unde urmează să vorbească se umple tot mai mult ocazie după ocazie. Asta îi oferă o încurajare că face o lucrare bună şi că ceea ce spune din partea Domnului are efect în rândul ascultătorilor.

Raportul despre predicarea lui Ezechiel începe într-un mod impresionant. După fiecare predica ţinută de Ezechiel, oamenii mergeau acasă impresionaţi de modul cum li se vorbea, chemând pe cei rămaşi acasă să vină să audă şi ei. Îmi imaginez, conform textelor de mai sus, grupuri de oameni care vorbeau intens, oriunde se întâlneau despre tânărul predicator. Fiecare predica îi lăsa cu gura căscată, de aceea numărul lor creştea zilnic. E posibil ca Ezechiel să fi fost foarte bucuros. Mai în urmă cu câţiva ani nimeni nu părea să îi bage în seamă soliile, dar acum era de-a dreptul impresionant ceea ce vedea. Dumnezeu începea să fie căutat şi asta l-a bucurat.

Dacă doar prima parte a textelor erau amintite, am fi rămas cu un gust plăcut faţă de poporul care era în robie, dar vine a doua parte a vorbirii lui Dumnezeu către Ezechiel, şi asta schimbă totul. Aflăm că poporul era gură cască la ce şi cum le spunea Ezechiel, dar cuvintele intrau pe o ureche şi ieşeau pe alta. După fiecare predică, dădeau mâna cu Ezechiel, multumindu-i policticos pentru predică, spunându-i cât de frumos a fost şi ce bun predicator este el, că abia aşteaptă să mai vină, că o să cheme şi pe vecini; vorbe dulci de tot. Dar cum plecau de la locul predicării, îşi reluau nestingheriţi activităţile care Îl ofensau pe Dumnezeu. A doua zi se întorceau la acelaşi loc, cu mai mulţi oameni, aşteptând ca Ezechiel să-şi desfăşoare expunerea. Pentru ei, a veni la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, era echivalent cu a veni la un concert sau la un spectacol, unde te simţi bine pe parcursul lui iar după ce se termină, aplauzi, feliciţi organizatorul şi prestatorul numărului şi te întorci la ale tale.

Mă gândesc cu durere la Ezechiel, după ce Dumnezeu îi spune adevărul cu privire la auditoriul lui, că ei nu vin decât pentru circ şi nu pentru hrana spirituală. Oare nu s-o fi întrebat dacă mai are rost să se pregătească atât de minuţios pentru nişte oameni nesinceri şi fără dorinţă de pocăinţă? Cât de mare trebuie să fi fost dezamăgirea acestui tânăr entuziast şi neobosit purtător de cuvânt al lui Dumnezeu? Dar parcă Îl aud pe Dumnezeu încurajându-l, şi cerându-i mai departe să fie la înălţime atât în grai cât şi în trai, pentru că atunci „când se vor întâmpla însă aceste lucruri, – care el le predica- vor şti că era un prooroc în mijlocul lor.”

„7 Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea.

8 Când zic celui rău: ,Răule, vei muri negreşit!’ şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

9 Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul” (Ezechiel 33, 7-9).

Conştient sau nu, prin acest mod de viaţă, poporul se făcea vinovat de un anume păcat, păcatul inimilor goale care se instalează atunci când auzi fără să asculţi (John MacArthur – Evanghelia după Isus). Este păcatul celor care au capetele pline de învăţătură dar inima fără credinţă şi fără prezenţă divină. Este păcatul acelora care spun că Îl cunosc pe Dumnezeu şi care cred că fac parte din Împărăţie, dar a căror vieţi nu arată un caracter de adevărat copil al lui Dumnezeu. Sunt acei credincioşi care aleargă kilometri după un predicator titrat, sunt impresionaţi de cele spuse încât rămân cu gura deschisă, uitând să mai deschidă şi inima. Este păcatul celor care cred că adevărurile şi învăţăturile Scripturii sunt selective, iau doar ceea ce-mi place şi îmi cade bine, şi astfel inima este deschisă în funcţie de plăcere, de plăcerea mea nu de plăcerea Lui.

În schimb cei credincioşi cu adevărat vor fi mai mult decât şocaţi de solie, mai mult decât uimiţi, mai mult decât impresionaţi – vor fi ascultători, împlinitori. Până la urmă, trebuie să nu uităm că niciodată Dumnezeu nu a fost şi nu va fi impresionat de „gură cască” ci de inimile deschise în permanenţă pentru El. Tu, ce deschizi mai mult, gura sau inima?