Fericiri netrăite sau Aşa cum ar fi putut fi !

24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră.

25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.

27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

28 Veţi locui în ţara, pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.

29 Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grâul, şi-l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.

30 Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.

31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre. (Ezechiel 36, 24-31).

„M-am trezit mai proaspăt şi mai doritor să te iubesc. Mi-a plăcut sărutul tău de azi, a fost atât de unic şi de dulce. Ce rău n-am putut să-l duc cu mine pe unde am umblat. Cât de minunată eşti! Aşa somnoroasă cum erai te-ai trezit din drag pentru mine, să-mi faci ceva de mâncare ca apoi să mi-o pui în cioculeţ. Ce bine că nu eşti morocănoasă atunci când te trezeşti, că să-mi vorbeşti urât. Tu, dimineaţa, imediat după ce deschizi ochii îmi spui că mă iubeşti, şi aşa ai făcut şi azi. Ce greu ţi-a fost să te desparţi de mine. Parcă azi se sfârşea dragostea noastră. Ai venit cât ai putut de repede acasă, senină şi plină de viaţă. m-ai ucis în pupăceli, dar mi-a plăcut să fiu ucis aşa. Tu scoţi ce-i mai bun din mine. Tu mă faci să fiu plăcut oamenilor atunci când ies între ei. Ei mă numesc fericit şi asta pentru că tu mă faci fericit. Toate vorbele tale sunt atât de plăcute urechilor mele, mai plăcute ca orice cântec. Mă alinţi în fiecare zi doar cu vorbe de iubire. Pentru nimic în lume nu mi-ai spune ceva care să mă rănească, pentru că sunt viaţa ta, toate vieţile tale. Viaţa ta nu are valoarea fără viaţa mea. Nu-mi vorbeşti urât pentru că Îl iubeşti pe Iisus. E atât de plăcut să te aud rugându-te Lui. Te iubesc soţia mea ideală!” (Jurnal de fericiri netrăite – ieri, azi, şi toate şansele să fie şi mâine, în cele mai multe luni ale anului două mii… primăvara, vara, toamna şi iarna).

Cred că dacă Dumnezeu ar ţine asemenea jurnale de fericiri netrăite, ar putea face biblioteci impresionante pe fiecare cap de locuitor al pământului. Şi chiar dacă nu ţine sunt convins de faptul că suferă enorm, ca şi amărâtul de soţ imaginar din ilustraţie, pentru faptul că noi nu vrem să trăim fericirile pe El le-a pregătit să umblăm în fiecare zi. Ezechiel descrie lucrurile aşa cum ar fi putut fi. Planul lui Dumnezeu a fost ca prin restaurarea lui Israel să se ofere lumii o demonstraţie a bunătăţii şi îndurării adevăratului Dumnezeu, aşa încât naţiunile să poată fi atrase către noua economie spirituală şi să li se acorde prilejul de a deveni o parte din ea. Făgăduinţele acestea erau condiţionate de realizarea curăţeniei spirituale descrise mai sus. Dacă redeşteptarea necesară ar fi fost efectuată, locuirea lor în ţară ar fi fost permanentă. Ierusalimul ar fi rămas în picioare pentru totdeauna.

Zilnic, Dumnezeu scrie pe pagina vieţii noastre, fericiri pe care le poţi trăi, binecuvântări speciale şi unice de care poţi avea parte, bucurii ce-ţi pot face viaţa senină. Totuşi, cei mai mulţi nu reuşim să trăim nici pe sfert din tot pachetul binecuvântărilor pe care El este gata să ni-l ofere. Motivul nu este pentru că nu am vrea, pentru că vrem , dar le vrem toate astea după standardele noastre şi nu după ale Lui, după condiţiile noastre nu ale Lui. Vrem un Dumnezeu de tip fast-food, ca relaţie, ca timp ce trebuie să I-l oferim, dar în acelaşi timp ne dorim un Dumnezeu de tip restaurant, ca varietate şi meniu bogat care să ni le ofere. Şi pentru că nu-L putem convinge pe Dumnezeu să-şi coboare standardele şi să negocieze condiţiile, preferăm să refuzăm politicos ce ne oferă El, sperând la o zi în care va fi mai bine. Trebuie să înţelegem că deşi Dumnezeu suferă pentru refuzul nostru, nu El este Acela care pierde; nefericiţii suntem tot noi.

În concluzie; cred că e mare dovadă de nemintoşenie să ai posibilitatea unui meniu bogat şi variat şi să-l refuzi pentru hrana din tomberon doar pentru că Proprietarul restaurantului are pretenţia să te îmbraci cu hainele oferite de El, când te aşezi la masă, şi nu cu zdrenţele tale sleioase şi urât mirositoare.

P.S. Nu te-ai săturat să tot scrii jurnale ale fericirilor netrăite?