Irod, omul cu… cumpăna

19. Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,
20. căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere. (Marcu 6,19.20)

În prima parte a povestirii chiar mi-a fost simpatic Irod. Vedeam putin din el în mine şi poate în mai mulţi dintre noi. Ca şi el, auzim şi noi câte o predică sau citim un paragraf biblic care ne pune pe gânduri, şi ne prinde o dorinţă de pocăinţă extraordinară. Dar cum am ieşit din prezenţa Cuvântului, ne părăseşte această dorinţă aproape cu aceeaşi viteză cu care a şi venit. Unii am ajuns să credem că ascultarea cu plăcere a Scripturii, este aproape egală cu praticarea celor auzite; altfel nu îmi explic cum de ne înghesuim ca sarmalele în oală atunci când vine un vorbitor cunoscut precum Ioan Botezătorul, ca să-l auzim, iar după ce a plecat, în următoarea săptămână la biserici iar au comitetele de lucru să disciplineze Irozii.

Irod îl proteja pe Ioan „fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt” şi discuţiile cu el îi ofereau pace. Întâlnirile lui secrete cu Ioan erau precum oazele pentru un călător al deşertului. A fost un început bun pentru Irod, acela de a veni la întâlnirile cu omul lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui, dar nu era suficient. Venirea la închinare face parte din faza de început a umblării cu Isus, dar dovada cea mai grăitoare că vrei să fii ca Isus este trăirea zilnică a închinării.

Irod ar putea fi numit „omul cu cumpăna”, la fel ca mulţi dintre noi de altfel. Deşi Ioan îi spune adesea că nu e pe placul lui Dumnezeu căsătoria lui cu Irodiada, Irod se pune la cântărit; care voinţă cântăreşte mai greu, al lui Dumnezeu sau a mea? Ce câştig şi ce pierd ascultând de Dumnezeu? Cât de mari sunt pierderile la ambele alegeri? Şi ca mai toţi din vremea lui şi din vremea noastră, Irod ia în calcul pierderile şi avantajele pe termen scurt ale voinţei proprii, amăgindu-se ca va veni ea vremea când va ţine cont şi de ce vrea Dumnezeu.

„Ce se-ntâmplă dacă las mânia la o parte?” – ar putea să se întrebe omul modern. Sau „ce-ar putea să mă motiveze să mă duc la biserică dacă mă las de bârfă?” „O fi la fel de antrenante serviciile de închinare dacă nu mai produc iritare, dezbinare, ceartă între fraţi?”

Amânarea deciziei de a fi aşa cum te vrea Isus este mai rea decât amânarea operaţiei care ştii că îţi va salva viaţa. A fi mereu cu cântarul sau cumpăna în mână, mereu nehotărât care voie trebuie să aibă greutate, nu înseamnă că eşti inteligent ci inconştient. Când pe talerele cumpenei vieţii se găseşte efemerul şi eternul, nu ar trebui să fie greu de ales. Aruncaţi cumpăna şi mergeţi pe mâna lui Dumnezeu!