Salomeea – ispita care-ţi cere capul

22. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”

23. Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”

24. Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”

25. Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”

26. Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.

27. A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

28. l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale. (Marcu 6, 22-28).

De când a venit la palat, a schimbat atmosfera, a pus pe mulţi pe jar, mai ales masculii. Pentru unii dintre ei, era cel mai frumos peisaj de văzut, cea mai reuşită operă vie de artă la care să te holbezi atunci când nu eşti zărit. Stârnea pasiuni neligitime, aprindea pofte nepermise şi deschidea fereastra unor imaginaţii necurate chiar şi în rândul celor mai mari oameni de stat.

Deşi semnificaţia numelui ei te duce cu gândul la o persoană de înaltă calitate morală(conform Dicţionarului  de nume biblice, înseamnă cea paşnică, cea îmbrăcată; neatins, desăvârşit), realitatea dovedeşte tocmai inversul, fapt ce atestă că numele frumos ce îl porţi nu-ţi garantează frumuseţea caracterului. Salomeea, că de ea vorbim, era o sculptură vie cu un ambalaj provocator şi reuşit dar cu un conţinut înfiorător. Era un fel se sirenă odiseică dar de origine semitică ce ademnea bărbaţii petrecăreţi şi băloşi cu titlul de demnitari, care în esenţă nu erau nici demni şi nici tari. Arma de corupere nu era cântecul îmbietor ca în cazul lui Ulise, ci onduirile lascive ale trupului, care făceau să lucească ochii lor plini de poftă şi băutură. Nimic uimitor, prin urmare, de a vedea încarnată în Salomeea pe Irodiada, chiar esenţa maleficului şi tentaţia umanului de a te opune lui Dumnezeu. Salomeea posedă un caracter care dovedeşte victoria cărnii împotriva spiritului, a plăcerii contra Legii, a efemerului împotriva eternului. Salomeea – Irodiada, ca femeie a transgresiunii, e o figură de rebelă care se opune nu numai societăţii (Ierusalismului terestru) ci şi cosmosului (Ierusalismului celest). Ea este astfel cea ale cărei farmece ajung nu să procure plăcerea atât de râvnită, ci să mutileze omul prins în capcana vrăjii ei. Salomeea e o Irodiadă întinerită care poartă cu ea mirosul morţii[1]. Văzând-o dansând, Irod îşi pierde capul deşi spre deosebire de Ioan îi rămâne pe umeri, inutil şi de prisos de atunci înaite.

„Ce să cer?”

Salomeea este genul de oameni care deşi pot să se facă plăcuţi prin alegeri morale, hotărăsc să meargă pe mâna imoralilor chiar dacă se fac urâţi. Salomeea este tipul tuturor ispitelor care promit o viaţă plină de viaţă, care te ademenesc după cum arată şi cum par dar care sfârşesc în deznădejde şi chiar moarte. Este de asemenea tipul celor care cred că frumuseţea ţine şi locul minţii, iar caroseria e mai importantă decât ceea ce se află în interior. Deşi viaţa i-a oferit o şansă importantă, prin propunerea făcută de împărat, a ales, ghidată de o minte bolnavă (aşa se întâmplă când îţi laşi creierul la… baie sau în tot felul de bungalouri), capul lui Ioan Botezătorul, în loc să-şi vadă de capul ei.

Pentru a nu lungi vorbele, la încheiere vreau să mai adaug faptul că, spiritual vorbind, Salomeea este nimic altceva decât ispita tuturor, invitaţia spre păcat, chemarea la banchetul împăratului întunecat, acest Irod de dincolo de antichitate care şi-a ratat şansa la mântuire. E ultimul lui banchet, şi l-a organizat foarte bine. Reclame şi afişe cu Salomeele despuiate, invitaţii la toţi trăitorii pământului, de la mare la mic, de la rafinaţi la brute, de la parfumaţi la urât mirositori…toţi sunt invitaţi… Şi după cum văd eu, cei mai mulţi deja au răspuns invitaţiei şi alţii îi urmează. Deşi petrecerea nu a ajuns în toiul ei, se pot vedea foarte multe victime, aruncate pe uşa din dos a existenţei. Nimeni nu scapă întreg dar foarte puţini mai pun preţ pe realitate.

Tu ştii de-acum şi decât să dai dosul în faţa Salomeei, fugi! În cazul acesta, fuga nu este o dovadă de laşitate ci de înţelepciune, aşa că fugi băiete! Fugi! Iar tu fată, ce mai stai? Este un alt ospăţ, al Împăratului Isus dar în direcţia opusă; locuri sunt suficiente, timpul însă nu mai are răbdare cu noi, iar uşa de la ospăţ, încă deschisă, dă să se închidă. Grăbeşte pasul! Fugi! Isus n-ar vrea să-nceapă nunta fără tine.