Ştii… şi la ce-ţi foloseşte că ştii?
13. Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
14. Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr… (Marcu 12,13.14)
Citind acest verset mă întreb cum de n-a „vomitat” Isus mirosindu-le putoarea şi duhoarea sufletească? Scârba pe care ţi-o produc sufletete putrede de ură şi alterate de lipsa iubirii este mai mare şi mai de lungă durată decât cea produsă de nişte alimente alterate. Un suflet lipsit de prezenţa lui Dumnezeu duhneşte mai tare decât un cerşetor jegos din Bucureşti. Biblia ne spune că va veni o zi când cei ca ei, ca fariseii, vor avea parte de un tratament neplăcut, sinonim cu scârba: „fiindcă eşti căldicel…, am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3,16). Noi, s-ar putea să nu ne mai simţim că ne-am obişnuit cu mirosul, dar sufletele sincere şi sensibile ne simt de la o poştă. De aceea ne şi întreabă, uneori chiar retoric: „De ce am veni la voi?” Şi noi ne grăbim să le arătăm (ca nişte copii jucăriile, altor copii) ce avem când de fapt ei doresc sa vadă ce şi cum suntem. E adevărat că deţinem multe şi ştim, dar la ce ne ajută doar că ştim şi avem?
„Învăţătorule, ştim că spui adevărul…” sau în altă traducere: „Învăţătorule, ştim că eşti corect”. Informaţia este inutilă dacă nu o foloseşti. Rasplata omului, cerul, nu va fi dat doar pe baza cunoştinţelor despre Isus ci pe baza stăpânirii lui Isus în inima noastră. Uităm se pare de multe ori că Isus nu este deloc sensiblizat de cuvintele noastre care nu au acoperire în trăirea zilnică. Ce folos că vorbesc frumos despre El dacă trăiesc altfel decât a trăit El? Isus a spus foarte clar că închinarea este coextensivă cu viaţa. Urmaşul lui Isus Hristos nu numai că merge la templu în ziua Domnului, ci aduce totodată templul în sine însuşi.
Nu ştiu cât de mult ştiau fariseii din vremea aceea despre esenţa şi originea lui Isus, dar ştiu cât ştim noi, de aceea nu avem nici o scuză. Posibil că ei nu au ştiut prea mult pentru că nu au vrut şi pentru că nu le-au plăcut Isus, dar oare omul modern nu merge pe acelaşi drum?
„…şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr…” Mă îndoiesc că aceste cuvinte erau sincere, că dacă ar fi fost, ei trebuiau să fie primii care să urmeze această cale. Şi când te gândeşti că stăteau în faţa lui Isus care le citea inimile şi motivaţiile! Leproşii erau mult mai curaţi decât ei, pentru că adevărat aboală a omului nu este cea care ţine de trup ci aceea care ţine de suflet. În spatele cuvintelor frumoase se afla o capcană hidoasă, o altă dovadă că şi atunci scopul scuza mijloacele. De aceea aş putea spune că nu toţi care au miere pe buze sunt albine, o parte bună sunt viespi.
Problema noastră nu este educaţia insuficientă, ci faptul că avem o inimă răzvrătită. Unul dintre efectele păcatului tolerat în viaţa noastră este că el ne deposedează de adevărata noastră natură şi ne interzice accesul la identitatea noastră reală. Adevărul ca informaţie doar, ne face nişte obezi religioaşi în timp ce Isus ne vrea atleţi spirituali pentru El şi cauza Lui. După cum nu kilogramele în plus îl fac pe om valoros, ci doar mai voluminos, tot aşa nici cantitatea informaţiei biblice nu te face un om spiritual. Practica dovedeşte cât de profund ne-am însuşit teoria. O zi de calitatea tuturor!