The silence of the Lamb (Tăcerea Mielului)

lamb

„Dar El tăcea şi nu răspundea nimic…” (Marcu 14, 61a).


Tăcerea lui Isus este de multe ori mai dureroasă decât vorbirea Lui. Când Dumnezeu nu mai are ce să-ţi spună, sufletul ţi se topeşte, deoarece îţi dai seama că e prea târziu să se mai poată face ceva pentru mântuirea ta. Pentru că ne iubeşte Dumnezeu alege să ne vorbească zilnic prin orice mijloc posibil, despre dragostea Lui, despre dorinţa Lui de a domni în viaţa noastră. Uneori prin cele mai ciudate moduri, Dumnezeu vrea să ne atragă atenţia înspre El şi Împărăţia Lui. E inventiv Dumnezeu, şi pentru că Îi suntem dragi apelează la toate mijloacele să ne îndrepte atenţia spre ceea ce contează cu adevărat.

Ne vorbeşte prin zorii dimineţii şi ne spune că mai avem încă o zi la dispoziţie, ziua de azi, să Îl îndrăgim, să ne predăm Lui. Ne vorbeşte prin soarele călduros de vară, dorind să ne spună că într-un mod mult mai fierbinte cât ne iubeşte El. Ne vorbeşte prin natură; flori, iarbă, copaci, râuri, mări, oceane, animale şi păsări, peşti şi mamifere marine, vrând să ne amintească de faptul că pentru noi le-a făcut, ca să ne bucurăm şi să ne aducă aminte de un Paradis ce va fi refăcut. Ne vorbeşte prin Scripturi, prin jertfa Fiului Său, Isus, încercând să ne facă să înţelegem până unde a fost dispus să meargă ca să ne salveze. Ne vorbeşte adesea şi prin suferinţe, poate, poate aşa ne mai trezim din indolenţă. O, şi prin câte alte moduri ne mai vorbeşte El, ca să ne câştige pentru El şi eternitate. Nimeni, nici măcar noi, nu ne vrem binele mai mult decât ni-l vrea Dumnezeu, de aceea luptă în continuu pentru noi.

Cei mai mulţi însă suntem insensibili la aceste voci ale lui Dumnezeu, suntem neinteresaţi sau pur şi simplu nu vrem să le auzim. Ne place să ne trăim viaţa nu cum vrea El, ori asta nu ne convine la cei mai mulţi. Nu avem nimic împotriva Lui, spunem noi, dar nici nu avem nimic pentru El. Nu suntem deranjaţi dacă suntem binecuvântaţi, în ciuda comportamentului nostru deviant, dar ne deranjază dacă ne cere să ne conducă după principiile Lui. Şi pentru că nu vrem să-L lăsăm să ne stăpânească casa interioară, El are o singură opţiune, să iasă afară din ea. Dar pentru că dragostea Lui e curată şi imensă, recurge şi la ultimul gest al umilinţei. Rămâne lângă uşa inimii noastre şi bate uşor, cerând permisiunea să intre şi să înceapă sărbătoarea şi ospăţul mântuirii în ea. Şi Isus, rămâne acolo, 24 de ore din 24, ca un cerşetor, indiferent de anotimp şi vreme, poate va veni ziua când vei deschide şi pentru El.

Dar nu va vorbi la infinit şi nu va bate veşnic la uşa unei inimi. Într-o zi El va pleca de acolo, şi inima nu va mai auzi nici vocea şi nici bătaia elegantă de la uşă. După atâta vreme de refuz, Isus va trebui să accepte alegerea ta. Va pleca şi după ce nu va mai fi acolo, liniştea de afară va tulbura profund inima, pentru că tăcerea lui Isus este mai dureroasă decât vorbirea Lui. Interesant e faptul că odată cu plecarea lui Isus de la uşa inimi tale, pleacă şi lăutarii diavolului din interiorul ei. Şi-au atins scopul, acela de a face zgomot înăuntru ca să înăbuşească bătaia lui Isus dinafară. Tu, mai auzi vocea şi bătaia lui Isus? Ascultă bine, şi concediază lăutarii zgomotoşi, dăi afară, şi primeşte-L pe Acela care va pune Ceru-n sărbătoare pentru tine. Eternitatea e atât de aproape de tine, la o deschidere de uşă, las-o în inima ta.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

2 comentarii

    Îmi place mult ce scrii şi mesajul pe care îl transmiţi prin blog-ul tău. În special unghiu prin care interpretezi lucrurile. Fie ca nimic să nu te oprească să spui aceste lucururi cu o putere şi mai mare. God bless you!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.