Absentă la întâlnirea cu nerepetabilul
De la întâlnirea şocantă cu Domnul, viaţa familiei lui Moise nu a mai fost aceeaşi. Moise a învăţat că de har nu se abuzează şi că Dumnezeu îţi poate fi atât cel mai bun prieten cât şi cel mai de temut duşman dacă neascultarea devine stil de viaţă. Sefora, probabil, a descoperit cu surprindere că poruncile divine nu sunt o opţiune şi că cine întinde mâna după binecuvântări, trebuie să-şi plece inima în supunere şi ascultare.
Biblia nu aminteşte, însă eu cred că noaptea aceea a fost noaptea marilor decizii atât pentru Moise cât şi pentru Sefora. Moise a decis să meargă mai departe, Sefora, în schimb, a considerat că e prea mult pentru ea, de aceea Moise a trimis-o înapoi acasă la tatăl ei.
„Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său, Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt. Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei…” (Exod 18, 1-3a, sublinierea îmi aparţine)
Nu prea ar fi fost de folos să „cari” după tine o soţie care şi-a schimbat complimentele în jigniri, o soţie care a înlocuit entuziasmul şi speranţa cu bombăneli şi frustrări adolescentine. Nu era de nici un ajutor o soţie care în loc să te susţină când vor veni vremurile grele, să-ţi reproşeze cu: „Ţi-am spus eu, că aşa va fi!”
A doua zi de dimineaţă, la locul unde poposiseră cu o seară înainte, se desfăceau şi se împărţeau bagajele familiei, Moise dădea ultimele sfaturi băieţilor săi, îi săruta cu lacrimi în ochi. Curând familia îi dispăru în depărtare, iar Moise rămânea singur cu Dumnezeu care acum îi era un prieten apropiat.
Lucrul cel mai trist în acest episod e faptul că Sefora împreună cu băieţii lui Moise, vor pierde cele mai mari manifestări ale providenţei divine. Sefora nu va fi martoră la cealaltă faţă a lui Dumnezeu: părintească, protectoare. Sefora va fi absentă la durerea, zbuciumul, lacrimile dar şi satisfacţia de împlinire soţului ei cu ocazia ieşirii din Egipt. Pentru ea, Moise va rămâne pentru multă vreme un soţ sângeros în timp ce pentru mulţi alţi va fi eroul pământesc al exodului. Sefora va lipsi la judecata dreaptă pe care Dumnezeu o va face în Egipt, duşmanilor Săi, şi nu va ştii cât de privilegiat eşti să stai „sub ocrotirea Celui Preaînalt”. Băieţii lui Moise vor lipsi la ceea ce putea fi cea mai mare aventură a vieţii lor: trecerea Mării Roşii.
Cred că la toate aceste manifestări ale providenţei, Moise îşi zicea: „dacă era şi soţia mea să vadă, dacă erau şi băieţii mei să trăiască momentul!”. Aşa cum spunea raportul biblic, familia lui Moise care era departe, urmau să ştie despre aceste evenimente din auzite (ca şi cum ai fi ascultat la radio prăbuşirea World Trade Center).
Sefora a pierdut manifestarea providenţei divine din cauza a câtorva motive stupide: orgoliu, frustrare, încăpăţânare, nesupunere, mofturi şi supărări puerile, lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu şi neîncrederea în El. Filozofia ei pare a fi fost: „dacă nu e cum vreau eu, atunci mai bine mă lipsesc!”, şi chiar s-a lipsit.
Cred că şi astăzi mulţi dintre noi suntem copii fidele ale Seforei. Ne privăm de la multe manifestări de excepţie ale lui Dumnezeu în viaţa noastră din aceleaşi motive ca şi Sefora. Supărări şi orgolii copilăreşti pun stăpânire pe noi atunci când nu se face aşa cum dorim noi. Şi în loc să savurăm bucuria manifestării lui Dumnezeu în cadrul unui serviciu de închinare şi părtăşie sau în cadrul unei lucrări misionare, stăm îmbufnaţi în fotoliu, acasă, ascultând la radio emoţia, în loc să o fi trăit.
Cei mai mulţi creştini sunt supăraţi pe Dumnezeu nu pentru că nu se manifestă împlinindu-i ci fiindcă nu se manifestă când ei comandă aceasta. Oamenii renunţă la Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu renunţă la principiile şi standardele Sale şi se încăpânează să nu accepte compromisul sub nici o formă sau pretext. Dacă Dumnezeu ar fi tolerant cu păcatele noastre, dacă n-ar fi atât de Sfânt, dacă nu ar ţine cu atâta determinare să se faca voia Sa, mulţi dintre cei, aşa zişi, dezamăgiţi de Dumnezeu şi atei, i-ar deschide larg porţile inimiilor.
Dar pentru că Dumnezeu nu va fi niciodată aşa cum ne dorim noi, mulţi dintre noi rostim cu degajare prostească aceeaşi filozofie de viaţa ca a Seforei: „dacă nu e cum vreau eu, atunci mai bine mă lipsesc!”, şi chiar vom fi lipsiţi neştiind că vom piedere cea mai importantă parte din viaţă. Poate fi chiar tragic să renunţi la a mai face voia Sa doar pentru că Dumnezeu nu face voia ta, când vrei tu.
Sefora a pierdut evenimente unice în viaţă, niciodată repetabile deşi a avut privilegiul să le trăiască intens alături de soţul ei, prietenul lui Dumnezeu. Sefora a pierdut însemnătatea maximei care spune că „viaţa nu se măsoară în clipe de respirat ci în momente care-ţi taie respiraţia”, dar tu şi eu înca mai putem face ceva în privinţa asta. Mai mult, îmi doresc şi îţi doresc sa nu fim absenţi la unica şi nerepetabila întâlnire cu Isus care vine a doua oară. Avem şansa de a-L vedea, de a-L atinge şi de a sta cu El la masă, să n-o ratăm din cauza unor sentimente „seforice”.