Admiratorul secret al lui Isus
42. Când s-a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului –
43. a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.
44. Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş şi l-a întrebat dacă a murit de mult.
45. După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.
46. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. (Marcu 15, 42-46).
A fost visul lui ca să fie în preajma prezenţei lui Dumnezeu, în slujba Lui. Era un om inteligent, cu minte ascuţită, un om care iubea cărţile şi mai ales Cartea… Sfântă. Putea să ajungă orice în viaţă, un om dintre cei mai prosperi, dar a ales să stea în locul unde se deschidea în permanenţă Cartea Sfântă, la Templu, slujind oamenilor şi lui Dumnezeu. Consacrarea lui i-a adus respect iar determinarea şi înţelepciunea i-a adus un loc în Sinedriu sau Sanhedrin, alături de alţi 70 de membrii. Studiul profeţiilor despre Mesia îl umpleau de speranţă şi aştepta cu nerăbdare ziua când va da faţă cu El. Inima lui se mâhnea oridecâteori un conaţional cu sete de răzbunare pe romani, se proclama un Mesia, deşi mulţi colegi de slujbă şi de rang aplaudau şi încurajau asemenea tipare mesianice. Iosif aştepta altceva, pe altcineva, pe cineva care să corespundă profilului profetic, deşi nici el măcar nu prea ştia la ce să se aştepte exact.
Apoi a venit o zi, o zi în care a auzit un nume; Isus din Nazaret. Unii spuneau că era cu siguranţă Mesia, iar faptele Lui erau izbitor de asemănătoare cu profeţia. Modul cum vorbea, ceea ce vorbea, dragostea Lui faţă de toti oamenii, compasiunea Lui faţă de cei marginalizaţi, minunile săvârşite cu atâta har. Era atât de mult iubit, mai ales de cei mai săraci. Predicile Lui erau pline de Duhul lui Dumnezeu. Se auzea şi el spunând ca şi mulţimea: „Niciodată n-a vorbit nimeni ca omul acesta”. Atunci când Îl asculta, îi vibra întreaga fiinţă, şi ce profund pătruns de Duhul Sfânt se simţea. Se părea însă că era printre singuri sau foarte puţinii dintre cei din breasla lui care simţea atracţie înspre Isus. Colegii lui şi prietenii, erau vădit deranjaţi de existenţa lui Isus, doarece le critica trăirea lor fără Dumnezeu, iar invidia şi apoi ura lor faţă de El, creştea cu fiecare minune săvărşită, cu fiecare suflet care se adăuga să-L asculte. Apoi a venit interdicţia, cu care nu a fost de acord, dar ce conta un vot împotrivă: „oricine mărturiseşte că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă” (Ioan 9,22). Fiindcă nu mai putea risca să fie văzut ascultând predicile lui Isus, a hotărât să-L admire în secret, pentru a nu-şi periclita statutul şi slujba.
Iosif din Arimateea, a fost unul dintre admiratorii secreţi ai lui Isus, dar în acelaşi timp a făcut parte din categoria oamenilor care nu au dat vederea pe credinţă. Era tipul de oameni care ştiu foarte bine de partea cui trebuie să stea indiferent de costuri, dar cărora li par prea mari costurile umblării cu Isus la vedere. Nu atât de mult de admiratori are nevoie Dumnezeu cât de proclamatori ai Lui. Admiratorii secreţi pot deveni oricând condamnatorii evidenţi. Foarte mulţi admiratori ai lui Isus au sfârşit fie ca tânărul bogat, fie ca cei care I-au cerut moartea. Arma secretă a lui Satana este amânarea, iar ziua lui preferată este mâine. El ştie foarte bine că o pocăinţă lăsată pe mâine are 99% şanse să nu mai fie nimic, sau să fie prea târzie. Iubitorii de mâine nu au frecvantat cursurile lui Isus, ci ale Satanei. Iosif din Arimateea a fost unul dintre puţinii care îşi vin in fire şi părăsesc clasa pregătitoare pentru Iad a diavolului, înainte de a fi prea târziu.
Urmăreşte îndeaproape suferinţele lui Isus, vede cum moare, iar acest sacrifiu îi sfâşie inima. Pleacă la Pilat şi cu mare curaj cere trupul lui Isus, pentru a putea fi înmormântat într-un mod demn. Nu-L mai interesează nimic acum. Nici reacţia lui Pilat, care urma să vadă un membru al Sinedriului, care intră la el pentru a cere din nou ceva legat de Isus, dar nu condamnarea ci onorarea Lui, chiar dacă e mort. Nu-l mai interesează nici că va fi dat afară din prestigiosul Sinedriu, nici statutul, nimic, decât să facă un ultim gest nobil faţă de Isus. Cel mai preţios dar care l-a primit Iosif a fost în acea zi de vineri, trupul lui Isus, de la omul la care se aştepta cel mai puţin, Pilat. Iosif realizează că nu poţi rămâne pentru multă vreme un ucenic secret al lui Isus. În cele din urmă fie discreţia va ucide ucenicia fie ucenia discreţia.[1]
Cerul ne face zilnic oferta unui Isus viu, care să fie prezent în viaţa noastră. Astăzi poţi şi tu să-L primeşti pe Acela care este Viaţa, pe Isus. Nu aştepta să moară Speranţa ca să-ţi dai seama că ai nevoie de ea. Ar putea fi prea târziu.
[1] George R. Knight, Exploring Mark, Review&Herald, 2004, p. 291