Apa în sânge – semnul pentru Faraon şi egipteni


Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.” (Exod 4,9)

Apa şi sângele, două lichide esenţiale, vitale ale existenţei fiinţei; apa „lichidul vital” întreţine viaţa, iar sângele „râul vieţii” o susţine.

Deşi ambele lichide sunt surse vitale, ele trebuie păstrate în ordinea pusă de Creator. Nu poţi bea sânge ca să trăieşti şi nu-ţi poate curge apă prin vene ca să ai viaţă. Dependenţa de apa Nilului şi venerarea lui, era o inversare a valorilor. Chiar dacă „Egiptul este darul Nilului”, Nilul este darul lui Dumnezeu. A venera creaţia şi a-L exclude pe Creator este greşeala fatală a omenirii ignorante de ieri şi de azi. Binecuvântările cereşti date omului nu trebuie să ne îndepărteze de Acela care le trimite, sau să fie tratate ca un merit sau un dat. Omul trebuie să înţeleagă că nu binecuvantarea este importantă ci Dumnezeu care o trimite. Închinarea la darurile Dătătorului nu este doar idolatrie ci şi o crasă blasfemie.

La fel cum sângele nu-şi are locul în râu, tot la fel şi poporul lui Dumnezeu nu-şi are locul într-un Egipt viciiat şi îmbâcsit de imoralitate.

Transformarea Nilului în sânge (prima plagă trimisă de Dumnezeu peste Egipt) ar putea fi interpretată şi ca o dovadă a înfrângerii zeului(Hapi) neputincios, un zeu care nu e în stare să perpetueze viaţa în supuşi ci dimpotrivă să le  pericliteze viaţa prin sângele lui care se scurge prin arterele Nilului.  Zeul Nil, izvorul fertilităţii şi al binecuvântării, în concepţia egiptenilor, avea să devină agentul morţii. Transformarea apei în sânge ar putea să însemne o parodie a lui Dumnezeu faţă de zeii Egiptului care sunt incapabili atunci când e vorba de salvarea celor care îi adoră.

Prefacerea Nilului în sânge era o dovadă a faptului că sângele zeului venerat nu poate aduce mântuire omului aşa cum o va face sângele mântuitor a lui Isus, Dumnezeul adevărat. Mai târziu le va fi amintit evreilor că nici sângele taurilor nu era de folos pentru mântuire scoţând în evidenţă că o religie fără Dumnezeul adevărat este mai mult decât o religie falsă, este o religie inutilă.

Semnul transformării apei în sânge şi mai târziu, ameninţarea cu plăgile, era un preaviz şi în acelaşi timp un mesaj a lui Dumnezeu că în caz de nesupunere faţă de dorinţa Lui, El va intra în război cu ei şi zeii lor. Semnele făcute înaintea lui Faraon erau o demonstraţie a artileriei uşoare din dotarea divină, menită să-l determine depunerea armelor. Ignorarea căii diplomatice oferită de Dumnezeu va legaliza fără drept de apel ostilităţile ce vor veni peste Faraon şi supuşii săi.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.