Biciul sufletului

11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu! (Evrei 9).

Deşi suntem atât de diferiţi unii de alţii, noi oamenii, avem destule în  comun, de pildă… păcatul. Toţi suntem păcătoşi, prin urmare toţi suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Sentimentul vinovăţiei este unul atât de greu de purtat. Vina este biciul sufletului, vina este cancerul vitalităţii, sau aşa cum spunea David, este uscarea oaselor, ea nu dispare acoperind păcatul ci mărturisindu-l.

Adam şi Eva după ce au păcătuit au trăit un sentiment de goliciune teribil. Şi-au dat seama că au făcut ceva greşit dar nu au ştiut ce să facă în situaţia aceea. Soluţia găsită de ei a fost să se ascundă de Dumnezeu după pomii din grădină şi unul de altul prin acoperirea trupului. Dar soluţia lor nu a dat efectul dorit, vinovăţia nu dispărea, dimpotrivă, aducea cu ea teama de Dumnezeu. Păcatul săvârşit le-a murdărit interiorul, mai mult, i-a infectat cu simţăminte stranii şi contradictorii. A apărut simţământul de autoapărare, de justificare de acuzare atât unul faţă de altul, în mod direct cât şi faţă de Dumnezeu în mod indirect. De atunci încolo omul se raportează în mod greşit faţă de păcat: în mod anormal, omul nu se ruşinează în timpul săvârşirii păcatului ci de efectul păcatului săvârşit şi descoperit. Până în ziua de azi, problema spirituală a omului este întinarea sau murdăria păcatului şi căutarea soluţiei.

Cartea Evrei se concentrează profund asupra întinării şi curăţirii. De fapt aşa cum în epistola către Romani metafora pentru mântuire, cea mai întâlnită,  este „îndreptăţirea”, în cartea Evrei metafora centrală pentru mântuire este „curăţirea” de întinarea păcatului. Această metaforă este folosită de cele mai multe ori din capitolul 9,11 până în capitolul 10,18. Ideea de bază a acestei secţiuni este că fără sacrificiu nu există curăţire. Sângele lui Isus face ceea ce sângele animalelor nu putea să facă, curăţirea totală.

În Evrei 9,11-14, ne sunt date trei argumente care dovedesc faptul că jertfa lui Isus Hristos este superioară sistemului levitic.

Primul argument este că jertfele din sistemul levitic curăţau exteriorul dar nu puteau purifica sufletul (v.13). Reamintesc faptul Dumnezeu nu a creat sistemul levitic cu scopul de a face curăţirea în întregime; ceea ce se întâmpla la Cort sau Templu era o parabolă ce ilustra lucrarea ce urma să o facă Isus.

Al doilea argument este că jertfa lui Isus ne-a asigurat o răscumpărare veşnică (v.12). Noi putem fi încrezători că avem viaţa veşnică dacă ne păstrăm credinţa în Isus.

Al treilea argument este că jertfa lui Isus ne eliberează de faptele moarte astfel încât să putem „sluji viului Dumnezeu” (v.14). Putem interpreta „faptele moarte” în două moduri. În primul rând putem face referire la acele fapte care conduc la moarte, în al doilea rând ne putem referi la acele fapte care nu dau randament în ce priveşte curăţirea de păcat. În acest context, putem spune că încercarea lui Adam de a se acoperi cu frunze înseamnă „fapte moarte”, deoarece prin aceasta el nu a rezolvat nimic din problema lui.

În acelaşi mod, mulţi dintre oamenii de azi încearcă să-şi liniştească propria conştiinţă prin săvârşirea anumitor fapte bune cum ar fi: donaţii pentru diferite proiecte sociale sau misionare, încercarea de a se împlini anumite canoane, pelerinaje la diferite locuri, aşa numite, sfinte, străduinţa de a fi un om bun, etc. O parte din aceste fapte sunt bune dacă sunt făcute ca efect al mântuirii, dar dacă sunt făcute cu scopul de a primi mântuirea, intră în categoria „faptelor moarte”.

În concluzie, nu scapi de vină spetindu-te toată viaţa să faci fapte bune ci acceptând ceea ce Isus Hristos a făcut deja. Dovada că ai acceptat jerfa Sa este trăirea exclusivă pentru El si pentru slava Lui; înseamă că vei renunţa să-ţi cosmetizezi murdăria şi vei avea curajul să te priveşti în oglinda Lui, acceptând că eşti mizerabil şi acceptând mijlocul Lui de a te curăţi. Un exterior frumos nu face doi bani dacă interiorul este plin de pete. Ce folos ai că te aplaudă lumea dacă Isus îşi va întoarce faţa de la tine?

P.S. Articolul conţine selcţiuni din cartea Exploring Hebrews (G. Knight, cap. 30).