Boala de care și zeii se tem

8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui faraon.
9. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.”
10. Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.
11. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii.

Atunci când se abăteau boli asupra Egiptului sau izbucneau diferite epidemii, egiptenii aduceau ofrande și se închinau la trei zeii: Sekmet, o zeiță ce avea cap de leu și despre care se credea că are puteri asupra bolilor; Sunu, zeul epidemiilor și Isis, zeița vindecării. Cu un asemnea trio te puteai aștepta ca egiptenii să nu aibă temeri legate de următoarea plagă ce îi amenința, erau mai mult decât protejați.

Realitatea însă a fost că epidemia care a izbucnit la porunca lui Dumnezeu nu a putut fi înlăturată decât prin Cuvântul Lui. Cu toată știința medicală și cu tot cu zei protectori, egiptenii mici și mari, săraci și bogați, școliți și analfabeți, au fost loviți de o boală ce nu avea leac.

Istoricul Joseph Flavius scrie, legat de plaga aceasta, următoarele: ”…(Dumnezeu) a făcut  ca trupurile oamenilor să fie acoperite de bube cu puroi care îi mistuiau pe dinăuntru. Astfel au pierit o mare parte dintre egipteni.” Natura exactă a acestei boli nu este clară, însă este evident că era o boală care a apărut la cuvântul lui Moise printr-un mod, cel puțin, ciudat – funingine aruncată spre cer.

De ce funingine? Un posibil răspuns ar putea fi acela de a parodia anumite leacuri egiptene care aveau în componența lor și cenușă. Așadar, cenușa era folosită în tratamentul unor boli, nu în stârnirea unor boli așa cum tocmai s-a întâmplat. O altă explicație ar putea fi și următoarea: boala urma să fie dureroasă asemenea unei arsuri iar efectul final al epidemiei va fi extincția precum unui lemn care este cuprins de flăcări.

Plaga are câteva particularități: în primul rând este prima plagă care afectează în mod explicit trupurile egiptenilor; în al doilea rând ar putea o aplicare a legii talionului sau ”cum ai măsurat așa îți va fi măsurat”, prin faptul că plaga mutilează trupurile egiptenilor la fel cu ei au mutilat prin abuz fizic trupurile evreilor înrobiți. În al treilea rând, și poate cea mai importantă particularitate a plăgii este faptul că vrăjitorii înșiși sunt loviți de boala aceasta, în așa măsură încât nu se pot prezenta în fața lui Faraon pentru sfătuire.

În mânia Sa, Dumnezeu se atinsese de cercul persoanelor apropiate din jurul lui Faraon și vestea apropierea de propria-i persoană. Dacă până acum, am fi putut spune că deciziile de eliberare a poporului au fost influențate de cercul politico-religios de care era înconjurat, acum când toți erau răpuși de boală, putea fi momentul în care Faraon să decidă să asculte de Domnul, spre binele tuturor. Fapt ce, din păcate nu a avut loc, atrăgând după sine o nouă plagă grea care va devasta și mai mult Egiptul și care va curma noi vieți de animale și oameni.

Plaga aceasta poartă cu ea un mesaj, cel puțin pentru mine: ostilitatea continuuă față de Dumnezeu poate conduce la situația în care și banala cenușă din propriul cuptor să-ți fie dușman, sau așa cum scria Eminescu în Scrisoarea III în dialogul dintre Mircea cel Bătrân și Baiazid: ”Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,/Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste…”.

Când te împotrivești lui Dumnezeu, să nu uiți că întotdeauna ești singur împotriva Lui, deși niciodată nu ești singurul.