Cântarea care te poate condamna
Bucuria unui succes sau a victoriei poate fi exprimată în multe moduri. Unii chefuiesc până la o neuitată beție, alții cântă și mulțumesc în rugăciune. Evreii care tocmai au trecut marea și au văzut cum oastea lui faraon este înmormântată în adâncul apei au sărbătorit eliberarea cântând și lăudând pe Dumnezeul care i-a izbăvit.
Cântarea care a fost compusă imediat după ajungerea pe celălalt mal este o adevărată capodoperă muzicală. Deși nu-i știm melodia, citind versurile ne putem da seama că și melodia trebuie să fi fost pe măsură. Cântarea a fost o reacție aproape instantanee pe care a avut-o Moise trăind minunea trecerii prin Marea Roșie. Implicarea supranaturală a lui Dumnezeu în viața lui și a poporului a făcut ca inima lui Moise să erupă aproape vulcanic în exprimarea recunoștinței și în recunoașterea măreției și iubirii lui Dumnezeu pentru ei.
Cântarea a făcut audiență în întreg universul, astfel că Dumnezeu a înregistrat-o și a arhivat-o în ceruri. Frumusețea acestui imn închinat lui Dumnezeu L-a „determinat” să decidă că va mai fi cântată încă o dată la sfârșitul istoriei pământului de către toți pâmântenii care vor primi dreptul de a fi în Cer (Apoc. 15,3).
Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
Expresia „El este Dumnezeu meu” este probabil cea mai reprezentativă și cea mai cu greutate din toată cântarea. Luni de zile Dumnezeu a tot încercat să atragă atenția poporului Său prin minunile care le făcea în favoare poporului în timp ce judeca Egiptul. Apoi a urmat noaptea plecării lor din Egipt, trecerea Mării Roșii și anihilarea definitivă a opresorilor egipteni. Poate un asemenea Dumnezeu să-ți fie indiferent? Cel care a fost până în acel moment Dumnezeu lui Avraam, Isaac și Iacov devine acum și Dumnezeul lor.
„Dacă Dumnezeu nu Și-ar fi arătat slava, n-ar fi existat nici răscumpărare pentru Israel și nici cântare pe buzele lor. Dar n-ar fi existat nici responsabilitatea cu care îi încărca această revelație a lui Dumnezeu”[i]. Revelația aceasta a fost o inestimabilă binecuvântare dar și o extraordinară responsabilitate. Prin adevărurile rostite în cântarea din Exod 15, „poporul s-a încărcat cu responsabilitatea de a împlini ceea ce au rostit și ceea ce au cântat în fața cerului”.
Peste 40 de ani, Dumnezeu stând de vorbă cu Moise care se apropia de închierea vieții lui, îi prevestește căderea poporului în idolatrie, depărtarea de El dar și judecățile pe care poporul le va suporta. Ca martor al acuzării Dumnezeu va folosi exact cântarea de la Marea Roșie. Dumnezeu îi cere lui Moise să scrie de această dată cântarea și să fie învățată și cântată de acea nouă generație:
„Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii lui Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu. Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da”. (Deut. 31, 19-21, s.n.).
Revelația ne responsabilizează și pe noi, creștini fiind deoarece creștinismul este o credință revelată. Un creștin nepracticant va fi condamnat la final tocmai din cauza numelui care a acceptat să-l poarte. Dacă Îl cunoști pe Dumnezeu și continui să trăiești ca și cum nu L-ai cunoaște, condamnarea este inevitabilă.
Creștinii trebuie să fie atenți ori de câte ori se roagă, cântă, predică și vorbesc ceva despre Dumnezeu sau în Numele să deoarece „oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege!” (2Tim.2:19). Uneori e mai bine să-ți ascunzi identitatea de creștin dacă nu ai de gând s-o onorezi. E mai bine să nu te expui decât să faci o reclamă mizeră numelui de creștin. Desigur, judecata divină pentru acest tip de creștinism „secret” tot se vor abate asupra ta, dar cel puțin consecințele vor fi atentuante.
Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe. Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu. (Ecl. 5,2-7)