Cetatea nepromisă
În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia daniţilor îşi căuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nicio moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel. (Judecători 18,1)
citeşte restul capitolului aici
Daniţii sunt o dovadă a faptului că cei pe care îi laşi să trăiască, nu te lasă ei să trăieşti. Deşi le-a căzut la sorţi, odată cu împărţirea Canaanului, partea de jos a ţării, dintre mare şi munte, daniţii nu au fost în stare să pună stăpânire pe ea. Toleranţi cu băştinaşii, seminţia lui Dan a locuit puţin în teritoriul căzut la împărţeală. Mai devreme de cât s-au gândit, amoriţii i-au forţat să se retragă în munţii(vezi Judecători 1,34). „Ei n-au văzut nici o perspectivă de a putea cuceri teritoriul atribuit lor; de aceea ei au trimis pe unii din seminţia lor să caute un loc unde s-ar putea stabili cu uşurinţă. Făcând aşa, ei au mers împotriva planului de la început al lui Dumnezeu, care le dăduse moştenirea lor în mijlocul moştenirii lui Iuda. Încrederea în Dumnezeu avea să-i facă în stare să izgonească pe locuitorii ţării. Migrarea spre nord era o recunoaştere publică a lipsei lor de bunăvoinţă de a urma planul lui Dumnezeu (SDABC).”
În expediţia lor, cele cinci iscoade, ajung la casa lui Mica. Acolo îl întâlnesc pe levit, cu care se cunoşteau se pare. Observând că levitul este dotat cu elemente cultice şi practica servicii de închinare, îi cer acestuia să întrebe pe Domnul dacă vor avea succes în planul lor. Interesant e faptul că ei nu cer să li se spună dacă să mearga sau nu. Planul lor era deja stabilit şi nu suferea modificare. Ei aveau nevoie de o încurajare în călătoria lor, o dezlegare spre păcat, fără să fie interesaţi de legitimitatea călătoriei. Nu Laişul era cetatea promisă şi nu ţinuturile muntoase era moştenirea oferită, dar ce mai conta pentru ei.
Observaţi că modul lor de a pune problema se repetă adesea şi în vremurile noastre. Mulţi dintre noi oamenii, îl întrebăm pe Dumnezeu după ce deja avem un plan făcut, după ce deja am început să mergem pe drumul dorit. Dacă drumul ales se intersectează cu dorinţa lui Dumnezeu, ne felicităm pentru inspiraţie, dacă El nu e de acord, nu ne cade prea bine dar cei mai mulţi merg tot pe acelaşi drum. Şi pe drumul păcatului găseşti destui suporteri să te susţină, de fapt aici sunt cei mai mulţi. Chiar pe drumul greşit poţi găsi destule elemete care să te facă să crezi că până la urmă nu e chiar atât de greşit pe unde mergi. E posibil chiar ca lucrurile să mergă ca pe roate, să prosperi, să-ţi mergă bine, să ai succese. Iar aceste semne pot fi luate ca dovezi ale călăuzirii divine, deşi nu sunt. Şi diavolul e interesat să-ţi dea o mână de ajutor, tocmai ca să devii confuz sau încrezător că eşti în ajutat mod divin; iadul este pavat cu intenţii bune.
Levitul le răspunde celor cinci iscoade că pot călători în pace deoarece drumul lor „este sub privirea Domnului”. Altfel spus, mergeţi liniştiţi că şi Dumnezeu merge cu voi. Şi iscoadele pleacă şi se întorc acasă cu raportul. Se formează o armată de 600 de oşteni care vor cuceri cetatea râvnită, chiar dacă nu Dumnezeu le poruncise, şi în ciuda faptului că aveau şi idolii, furaţi de la Mica, în mijlocul lor. Cine putea să-i convingă de faptul că nu e voia Domnului ceea ce au făcut?
Mirajul locuirii în cetatea nepromisă constă în libertatea de a trăi în compromis şi a gusta plăceri nepermise. Însă neascultarea de Dumnezeu, concubinajul cu păcatul, îţi va lua dreptul la moştenire şi te va alunga de la hotarele Canaanului ceresc. Cei care îşi pierd moştenirea cerească pot cuceri sute de cetăţi pământeşti strălucitoare, rezultatul e nimic altceva decât trudă şi goană după vânt. Cine-şi pierde casa din cer, degeaba stă într-un palat pe pământ. Iar cine dă moştenirea de sus pentru cele de jos, e cel mai prost „om de afaceri”. Doar lângă Dumnezeu te poţi bucura de partea care ţi-a căzut la sorţi aicea jos şi să moşteneşi ceea ce El ţi-a pregătit acolo sus. Nu lumea acesta este cetatea promisă sau Paradisul promis ci Noul Ierusalim din cer, de aceea investeşte tot ce ai şi îndreaptă-te cu avânt acolo!
1 comentariu
Aparent noi, oamenii putem sa „luam in stapanire” anumite lucruri, sau situatii, sau privilegii fara sa avem nevoie de acceptarea lui Dumnezeu pentru acest lucru. Din pacate, nu tinem cont de ceea ce El doreste decat atunci cand ne confruntam cu consecintele propriilor alegeri. Si iarasi, ca intr-un cerc vicios ne intoarcem la El. Spun cerc vicios, stiu ca suna putin socant insa e adevarat. Dar acest cerc vicios poate fi distrus de insusi Dumnezeu prin convertirea noastra autentica si o predare totala lui Dumnezeu.