Cine se scuză, se acuză
Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. (Evrei 12,1)
Martorii pot fi persoane simpatice atunci când pe baza cuvântului lor eşti absolvit de o faptă de care ai fost acuzat pe nedrept. Însă, martorii pot fi priviţi ca duşmani atunci când depun o mărturie adevărată despre o faptă pe care ai comis-o, iar acea mărturie te privează de libertate. Astfel, martorii se împart, dintr-un anumit punct de vedere, în două categorii: martorii ai apărării şi martori ai acuzării. Cei mai mulţi dintre noi nu vom avea de a face cu un proces în care să fie implicate una sau amândouă din aceste categorii de martori, deoarece suntem oameni de bună credinţă. Totuşi, toţi ne vom înfăţisa odată în faţa cele mai mari instanţe judecătoreşti, care va fi prezidat de Însuşi Dumnezeu. În faţa Lui, justiţia este justiţie, iar la sentinţa dată nu se mai poate face recurs pentru că judecata lui Dumnezeu este dreaptă, definitivă şi irevocabilă.
După ce în capitolul 11 din Evrei, Pavel a expus ilustrativ viaţa câtorva oamenii pe care Dumnezeu i-a lăudat pentru credinţa lor, în primul verset al capitolului 12, ni se spune că aceştia servesc drept martori că se poate trăi o viaţă de credinţă.
Dacă în timpurile străvechi dreptatea se făcea pe baza a doi sau trei martori, în faţa judecăţii divine vor fi plin de martori, „un nor mare de martori” care fie vor atesta umblarea noastră în credinţă, fie vor contesta viaţa noastră lipsită de credinţă.
Cei care vor fi condamnaţi sunt din categoria păcătoşilor care nu au renunţat la păcatul lor, sunt cei care au tot găsit scuze pentru a mai putea păcătui. Scuzele însă vor păli atunci când eroii şi martirii credinţei vor spune că orice păcat poate fi învins prin puterea relaţiei cu Hristos.
Cei care vor avea tupeul să-şi scuze lipsa de credinţă din cauza patimei alcoolului, Noe va sta martor şi va spune că acest păcat al beţiei poate fi biruit. Iosif va fi martor că se poate să fii credincios chiar dacă vii dintr-o familie dezorganizată. Daniel va da mărturie că poţi fi un tânăr împlinit şi fericit fără să te laşi doborât de poftele tinereţii. Cei care spun că din cauza renumelui şi a marilor bogăţii n-au putut să-L urmeze pe Isus, Avraam îşi va da exemplu propria lui viaţă. Pentru cei care s-au considerat nevrednici de mântuire din cauza unor crime, David şi Moise le vor spune că şi ei au fost criminali însă au primit iertare schimbându-şi apoi cursul vieţii. Cei dependenţi de plăceri sexuale, fizice sau virtuale, vor rămâne fără cuvinte când Rahav va păşi în faţă şi va depune mărturie din experienţa personală, că se poate birui şi acest viciu.
Toţi eroii şi martirii credinţei au avut un trecut pătat şi mulţi dintre ei au făcut păcate pe care mulţi dintre nu le vom face niciodată, însă toţi şi-au schimbat stilul de viaţă privind la un viitor glorios. Nici un păcat nu va putea fi scuzat şi nici un păcatos nepocăit nu va găsi înţelegere. Pentru fiecare scuzare a păcatului nostru va fi un martor pentru acuzarea noastră, de aceea păcatele noastre nu trebuie nici scuzate şi nici ascunse, ci mărturisite şi părăsite. Adevărul despre păcatele noastre este că ele sunt îndrăgite de noi şi nu că sunt imposibil de părăsit, nu ţine de domeniul lui „nu pot” ci de al lui „nu vreau”. Păcatele noastre deşi au o cauză, nu au o scuză şi cine le scuză, se acuză.