Compasiune nu competiţie

Mulţi dintre cei care au părăsit adunările noastre şi destui dintre cei care se gândesc să o facă, motivează că au făcut acest pas şi din cauza răfuielilor sfinţilor. Când biserica devine arenă a competiţiilor şi a disputelor dintre liderii şi/sau laicii acesteia, chiar că nu mai ai nici o tragere de inimă şi de spirit (bun) să vii.
De ce şi pentru ce este competiţie în biserică?
În biserică există competiţie din cauză că se crede că mântuirea este un premiu primit în urma eforturilor tale, din cauză că unii membrii sunt limitaţi mintal şi spiritual deoarece L-au pierdut pe Hristos din viaţa lor. Aceştia uită sau poate nu-i interesează faptul că Hristos a chemat biserica la slujire nu la stăpânire şi că Duhul Sfânt împarte slujbe şi nu funcţii.
Competiţia dintre membrii poate îmbrăca şi forme cât se poate de spirituale: întrecere în a spune cea mai frumoasă poezie, în a cânta cel mai frumos solo, în a da cât mai mult la o strângere de fonduri, etc. Aceste sunt bune în sine dar dacă se fac dintr-un spirit de rivalitate este blasfemie.
Însă bătălia cea mai mare care se dă în destule biserci este cea pentru „putere”. Cei care aleargă după funcţii în biserică sunt tipul de concurenţi care alergă de unii singuri şi ajung, în mod ironic, pe locul doi. Funcţia te face să te simţi cineva, slujirea te face să simţi cu cineva. Funcţia în biserică se obţine la fel ca în politică, meschin şi prin metode seculare. Funcţia este pentru a da bine înaintea oamenilor, slujirea este pentru cei ce vor sa fie plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Spiritul de competiţie nu ţine cont de celălalt, important e să ajung eu cel dintâi, eu cel mai sus. Iubitorii de funcţii în biserică aleargă după o coroană ce se va veşteji, de multe ori mai repede decât ar fi putut ei crede.
Unele biserici par să nu mai ştie că Duhul Sfânt este cel care alege oamenii potriviţi pentru lucrarea lui Dumnezeu. El este acela care împarte daruri, deşi a avea daruri nu înseamnă neapărat că eşti bun slujitor, ci doar că eşti talentat. Atunci când îşi aleg liderii, unele biserici nu o fac pe criterii spirituale ci de popularitate şi prestigiu. (A fi manager bun în afara bisericii nu este acelaşi lucru cu a fi un slujitor bun în biserică.) Lipsa Duhului Sfânt la alegerile în biserică aduce la punerea unor lideri care nu sunt nici pregătiţi şi nici sfinţiţi.
Pavel ne îndeamnă în Evrei 4,24 exact opusul competiţiei, anume slujirea: „să veghem unii asupra altora”. Grija mea ca membru al trupului lui Hristos este şi faţă de celălalt. Ce folos ar avea mâna dacă ar ţine hrana doar pentru ea şi ar refuza să o dea gurii? Ce s-ar întâmpla dacă picioarele ar refuza să mai meargă pe considerentul că li se spune „membre inferioare”?
Competiţia descalifică, din start, pe membrii bisericii să obţină veşnicia. Competiţia face ca biserica să se prăbuşească din interior deoarece în loc ca lupta să se poarte cu „duhurile necurate” ce reprezintă adevăratul inamic, lupta se poartă împotriva „cărnii şi a sângelui”. În timp ce noi ne descalificăm unul pe altul de la dreptul de a intra în Paradis prin rivalităţile nostre, diavolul îşi permite să-şi ia concediu.
Schimbarea la faţă a bisericii are loc doar în momentul în care majoritatea membrilor ei îşi întorc faţa spre Capul bisericii, Hristos. Atunci compasiunea va înlocui competiţia, atunci biserica nu va mai fi, aşa cum se spunea, singura armată care-şi ucide răniţii ci armata care mai mult decât îi îngrijeşte, îi iubeşte. În competiţie există învingători şi învinşi, în compasiune există doar învingători, adevăraţii învingători.
Compasiunea îmi spune că drumul spre cer e mai frumos în mai mulţi decât de unul singur. Compasiunea îmi spune că ajung mai repede în Paradis dacă mă opresc să-i ajut şi pe alţii în drumul lor. Compasiunea mă ajută să înţeleg adevărul că slujind sunt cel mai mare, iubind sunt cel mai iubit. Compasiunea este rezultatul faptului că am fost câştigat de Isus şi dovada că Isus îmi este cel mai mare câştig.

Urmează: Concluzii – Biserica, importanţă şi sens!