Dar şi responsabilitate
3. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.
4. Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat.
5. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” (Judecători 13).
Una dintre specialităţile Domnului este aceea de a surprinde plăcut omul smerit, exact când acesta se aşteaptă cel mai puţin. Adesea, cel surprins primeşte nu doar ceea ce nu s-a aşteptat ci si o responsabilitate măreaţă la care nu s-ar fi gândit.
De fapt, orice zi este un cadou surpriză a lui Dumnezeu pentru noi; orice plecare de la cuib şi reîntoacere în siguranţă la el, este un dar de sus. Fiecare „Bună dimineaţa!” spus de către soţie, soţ, copii, părinţi, este un cadou al Domnului surprizelor care Îşi iubeşte atât de mult creaţia.
Nu ştim cât s-a rugat Manoah şi soţia lui pentru a avea un copilaş, dar ne putem imagina că la fiecare rugăciune era invocat darul care să-i mângâie în lumea tristă care trăiau. Soţia lui Manoah se numără printre alte mame precum: Sara, Rebeca şi Rahela care au fost de asemenea sterile, dar care prin minune divină au dat naştere la bărbaţi de referinţă în istoria poporului Domnului.
Într-o zi, pe neaşteptate, Îngerul Domnului, îi face o vizită, oferindu-i darul, precum şi responsabilitatea lui. Va naşte un fiu, care va fi pus deoparte încă din pântecul ei. El va deveni instrumentul Domnului folosit pentru eliberarea Israelului şi umilirea filistenilor.
Sunt interesante interdicţiile puse de Domnul, femeii: „nici vin, nici tărie, să nu mănânci nimic necurat”. E greu de crezut că Dumnezeu i-a interzis lucrurile acestea deoarece femeia avea probleme cu băutura şi mâncarea. Există însă un principiu de care trebuie ca orice viitoare mămică să ţină cont: sănătatea şi caracterul acestui copil, dăruit prin providenţa directă a lui Dumnezeu, trebuiau să fie ocrotite prin obiceiurile cumpătate ale mamei din timpul sarcinii ei. Dacă femeia modernă consideră că poate pierde copilul dacă nu i se îndeplinesc poftele, Dumnezeu spune de fapt aici că, dimpotrivă, femeia poate pierde copilul dacă îşi satisface orice poftă.
Lecţia de aici este evidentă: orice dar divin, vine cu o responsabilitate. A primi doar darul şi a ignora responsabilitatea, este o încumetare periculoasă.
Când te căsătoreşti, Dumnezeu îţi dă un dar un om. Nu l-ai crescut, nu ai stat la capului lui când era mic şi bolnav, nu ai plâns la durerea lui şi nu tu l-ai ajutat să devină om mare. Primeşti totul în dar, nici măcar părinţii celui cu care te căsătoreşti nu îţi cer nimic, deşi a fost o investiţie de o viaţă. Totul e gratis dar nu în mod gratuit. Darul primit vine împreună cu responsabilitatea. Responsabilitatea de iubi, ocroti, ierta, înţelege şi de a-i rămâne fidel(ă). A te priva de responsabilităţi înseamnă a batjocori atât darul cât şi dătătorii lui. Şi nu vei rămânbe nepedepsit!
Când Cerul îţi dă copii în familie, îţi oferă un dar, precum şi responsabilitate. Încă din pântecul mamei, copilul trebuie să aibe un habitat potrivit pentru dezvoltare, ferit de orice i-ar face rău. Orice poftă nesănătoasă a mamei, orice viciu, trebuie date la o parte, de dragul celui ce va veni. Uitând de responsabiliate, mama riscă să facă faţă unor consecinţe nefaste iar suferinţa poate fi atât de mare. Odată născut, copilul-dar, are nevoie de un mediu propice pentru dezvoltare fizică, morală, intelectuală şi spirituală, armonioase. Părinţii iresponsabili dau naştere la epave sociale, intelectuale, morale. Să nu creadă nimeni că va rămâne nepedepsit!
Viaţa ta este un dar de la Dumnezeu, ai responsabilitatea să o trăieşti pe placul Celui care ţi-a oferit-o. Vei fii binecuvântat dacă o vei face şi nefericit dacă nu o vei face!