De ce Îi plăcea lui Isus să se roage ?

„Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm… .” (Luca 11,1a).

Problema ucenicilor nu era că nu ştiau să rostească o rugăciune ci că nu simţeau în rugăciune ceea ce simţea Isus când se ruga. Când Isus nu mai era lângă ei, nimeni nu se întreba unde e, toţi ştiau că se roagă. Dacă ei în timpul liber, se relaxau nefăcând nimic, Isus se ruga, cea mai de preţ relaxare, pentru El.

Mă întreb dacă nu cumva ucenicii L-au rugat de fapt pe Isus ceva de genul: „Doamne învaţă-ne ce este rugăciunea şi cum putem ajunge să ne placă aşa cum Îţi place Ţie!”

L-au văzut pe muntele schimbării la faţă, şi cei trei au rămas impresionaţi de transformarea feţei lui Isus în timp ce se ruga. Au fost martorii înmulţirii pâinilor şi peştilor, şi ce rugăciune scurtă şi simplă a rostit, dar câtă putere a fost în ea! Au văzut o fetiţă ce a fost adusă la viaţă doar prin cuvintele: „Fetiţo, scoală-te!”

Au descoperit şi ucenicii că puterea rugăciunii nu este dată de vorbele multe spuse ci de sufletul legat de Dumnezeu. Când vorbeşti cu Dumnezeu începând de acasă, se vede efectul şi când eşti departe de ea.

Lui Isus Îi plăcea să se roage pentru că doar cu Tatăl era în largul Lui, în rest era stingher. Când vorbea cu Tatăl, Isus primea, printre altele, veşti de Acasă, iar Tatăl asculta cu drag veştile de pe planeta întrăinată. Deşi Tatăl ştia ce-a făcut Isus în acea zi, era nerăbdător să-I asculte cuvintele. Probabil că Isus Îi mai spunea şi de Petru: Să-i transformi Tată temperamentul prin Duhul Sfânt şi să nu laşi să i se piardă credinţa. Sau despre Iuda: Din nou a furat din pungă, mă tem pentru el. Cât aur avem acolo Sus şi el e gata să-şi sacrifice veşnicia de dragul unui dinar. Predica de azi despre adevărata comoară, nu l-a atins decât superficial. Altă dată poate I-a vorbit Tatălui despre Iacov şi Ioan: Sunt mereu gata de atac, dar îmi dau seama că atunci când vor ieşi şlefuiţi din mâinile Tale, ce mare impact vor avea în vestirea Evangheliei.

Isus privea rugăciunea ca pe un privilegiu nu ca pe o îndatorire, iar cuvintele izvorau din inimă. Isus era autentic în rugăciune. De aceea şi noi trebuie să aducem în rugăciune ceea ce este în noi, nu ceea ce s-ar cuveni să fie, mai ales că orice gând se naşte în prezenţa lui Dumnezeu (Philp Yancey). Când mă rog trebuie să mă gândesc mai mult la Dumnezeu decât la mine. Foarte adesea venim în faţa lui Dumnezeu, prezentându-i o listă cu solicitările noastre de consumatori, în loc să venim din simpla dorinţa de a petrece timp cu El. Acesta este de fapt principalul scop al rugăciunii, să-L cunoşti pe Dumnezeu.

Rugăciunea trebuie să fie folositoare, sinceră, plăcută; acestea ne va face doritori să petrecem timp cu Dumnezeu. Rugăciunea este ca exerciţiul fizic. Ştim că ne face bine şi trebuie să profităm din plin de ea. Practicată mai des, beneficiul este mai mare.

Rugăciunea înseamnă „să-I ţii tovărăşie lui Dumnezeu”, şi când te gândeşti ce onoare ni se oferă, să stăm la discuţii, despre orice, cu Stăpânul Universului.

Lui Isus Îi plăcea să se roage pentru că Îi era drag Tatăl şi Duhul Sfânt şi abia aştepta o gură de aer de Acasă. Ţie îţi place să te rogi?