Dependență, temperanță, reverență

După incursiunea Biblică referitoare la mană, vă invit să luăm în considerare acum câteva principii călăuzitoare desprinse din această miraculoasă pâine căzută din cer.

1.   Mana ne învață supunerea față de voia revelată a lui Dumnezeu

Cel mai mare pericol pe care urmau să-l înfrunte israeliții în pustie nu era foametea ci mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu putea să aducă aducă foamete într-un loc al abundenței, cum a și făcut în Egipt în timpul plăgilor și de asemenea putea să aducă belșug de pâine într-un loc arid, așa cum ași adus mana în pustie. După cum am văzut deja, la Mara Dumnezeu le-a spus că sănătatea și bunăstarea lor este direct proporțională cu ascultarea față de voința și poruncile Lui. Așadar, ascultarea de Dumnezeu este o chestiune de viață și moarte.

2.   Ascultarea de Dumnezeu este diametral opusă culturii noastre libertine

Ascultarea  de Dumnezeu presupune renegare de sine și autodisciplină. Puține generații au fost atât de egoist orientate și excesiv preocupate de împlinire personală precum este generația actuală. Această filozofie de viață este în antagonie cu voința lui Dumnezeu. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai înaltă chemare a noastră, chiar dacă asta ar putea implica privațiuni fizice sau chiar moarte. Lepădarea de sine este o condiție pe care Mântuitorul Însuși a evidențiat-o printre condițiile de a putea fi urmași autentici ai Săi.

Lipsa autodisciplinei a fost doar unul dintre motivele pentru care Dumnezeu nu a dus pe poporul Israel direct și imediat în Canaan. Ei nu ar fi  avut disciplina necesară ca să facă față nici abundenței Țării promise și nici adversității care urmau să o întâmpine pâna și chiar după intrarea în ea.

Autodisciplinarea este o temă curentă și în Noul Testament (2Tim. 1,7; Iuda 16; 2Petru 2,10.13-22) iar importanța ei este capitală pentru cei care își doresc Paradisul. În 1 Cor. 6,9-10, apostolul Pavel face o listă cu cei care nu vor avea acces în Împărția cerurilor și este lesne de observat că cei care nu vor intra sunt oameni care și-au permis o viață continuă de libertinaj.

Vă propun două chestiuni practice legate de autocontrol pe care să aveți în vedere permanent spre o practică zilnică. Veți vedea că nu sunt nici ușor de practicat și nici plăcute pentru unii dintre noi.

În primul rând vă propun să învățăm să trăim fără lucrurile care nu ni le putem permite. Reclamele cu care suntem bombardați în mod nesimțit ne invită și ne încurajează să cumpărăm lucruri de care nici nu avem nevoie neapărat și pe care nici nu ni le putem permite. Reclamele vor încerca să ne convingă de faptul că viața ne va fi mai ușoară și fericirea va invada familia dacă ne cumpărm, de exemplu, un SmartTV cât jumate de perete, pe care îl „merităm” și care „merită” având în vedere reducerea care ni se face plus ratele avantajoase care au fost gândite speciale pentru bugetul nostru.

Neavând un discernământ clar, rațional, putem cădea ușor în capcana comercianților care se folosesc de dorințele nestavilite ale multor oameni pentru a-i seduce către o fericire utopică și o sclavie sigură a ratelor.

Atunci când te împrumuți ca să-ți satisfaci o poftă și nu o nevoie, este un semn evident că autodisciplina nu este punctul tău forte și trebuie să te pui în alertă și soluționare.

A doua propunere practică este de a dezvolta abilitatea de a ne refuza anumite dorința sau lucruri care ni le putem permite. Ai tot ce-ți trebuie ca să trăiești la un nivel dincolo de media generală. Faptic vorbind, „lipsa” nu este un cuvânt pe care îl folosești în vocabularul și existența ta. Ai posibilitatea financiară să-ți schimbi telefonul tău inteligent tot la 6 luni iar laptopul o dată pe an, etc. Dar de ce ai face-o? Cât de mult te împlinesc aceste „schimburi”?

Auto-disciplina te învață că fericirea o obții nu prin cât îți oferi ci prin cât oferi . Dacă ai de ajuns, de ce să te sufoci cu și mai mult când alții nu au nici măcar o coajă uscată ca hrană zilnică?

Toți trebuie să învățăm să fim temperați sau chiar să spunem „Nu!”  dorințelor și lucrurilor pe care ni le putem permite dar nu ne sunt de nici un real folos ca să le deținem. Asta a vrut Dumnezeu să învețe și poporul Lui atunci când le-a dat mana. Ei aveau posibilitatea să culeagă cantități uriașe de mană dar Dumnezeu le-a poruncit să-și culeagă doar cât aveau nevoie pentru ziua respectivă.

3.   Auto-disciplina nu se obține prin ascetism și privațiuni tâmpe ci prin lucrarea Duhului Sfânt

Auto-disciplina nu este doar o acțiune exterioară care se încadrează în setul de interdicții: „…Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!… ”(Coloseni 2,20-23). Ea are de-a face cu încrederea că Dumnezeu care m-a creat știe cel mai bine de ce? și de cât? am nevoie pentru a fi un om deplin împlinit. Invadarea hristică a vieții mele are drept consecință pozitivă predarea înspre anihilare a egoismului despotic care mi-a condus viața până la acel moment. Astfel disciplina lui Isus nu este o caznă ci o delectare.

Descoperim pe zi ce trece, la fel ca și apostolul Pavel că lucrurile pe care puneam preț mai înainte ajung preș, ba chiar gunoaie în comparație cu valoarile eterne expuse de Isus.

Discernământul, prin excelență, este o lucrare supranaturală săvârșită de Duhul lui Dumnezeu dar cu participarea noastră.

Creștinii trebuie să aleagă în mod frecvent între plăcerile păcătoase imediate și binecuvântarile eterne. Libertinii aleg de obicei prima variantă în timp ce disciplinații luptă pentru cea de-a doua.  De asemenea, creștinii autentici vor alege să lupte împotriva poftelor periferice și totodată să practice zilnic exercițiul dependenței de Dumnezeu indiferent de cantitatea și durata binecuvântărilor dăruite de El.

Conștientizarea dependenței de Dumnezeu aduce cu sine temperanța și apoi reverența iar acestea nu sunt altceva decât atitudini pe Dumnezeu vrea să le transforme în aptitudini aducătoare de împlinire și bucurie vremelnică dar mai ales veșnică.

.