După ceasul lui Dumnezeu


7. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii
(Exod 3).

După 40 de ani de întrebari, de frământări şi procese interioare, într-o zi ce nu promitea nimic interesant, Moise Îl aude pentru prima dată în viaţa lui pe Dumnezeu. Discuţia dintre cei doi devine tot mai interesată pe măsură ce Dumnezeu îi dezvăluie planurile Lui pentru popor şi pentru Moise.

Una dintre cele mai şocante declaraţii pe care le face Dumnezeu faţă de Moise este aceea în care îi spune: „Am văzut asuprirea poporului Meu…, şi am auzit strigătele…” Parcă auzi interiorul lui Moise care izbucneşte în întrebări nerostite: „Doamne, dar acum 40 de ani, când eu am hotarât să pun capăt acestei asupriri şi strigăte, Tu unde Te uitai atunci? De ce nu ar fi putut avea loc atunci, eliberarea? De ce încă 40 de ani?”

Am găsit câteva posibile răspunsuri la aceste întrebări care de multe ori, poate, ni le punem şi noi.

  1. Moise trebuia să înveţe să mânuiască mai bine toiagul decât sabia. Interesant e că de când a plecat din Egipt, Moise n-a mai pus mâna pe sabie, în schimb nu şi-a mai lăsat toiagul din mâini. Lecţia transmisă de Dumnezeu este că marile eliberări se pot face şi prin umilele unelte. Nu trebuie să fii înarmat ca să fii biruitor (vezi David în lupta cu Goliat) iar uneori victimele armelor sunt cei care le folosesc şi nu cei pe care au fost folosite (vezi martirii primului secol). În şcoala pustiei, „Moise a devenit cel mai bun conducător pe care Dumnezeu l-a avut pentru împlinirea planurilor Sale” (Beniamin Fărăgău, Exodul)
  2. Un alt răspuns îl găsim în versetul 8 unde găsim amintite şase popoare: canaaniţii, hetiţii, amoriţii, pereziţii, heviţii şi iebusiţii. Ce-i cu ele? Ei, bine, credem sau nu ele au fost o parte a cauzei pentru care poporul a stat 400 ani în robie. Cum aşa? Iată ce gasim scris în cartea Genezei capitolul 15, 13.16.18-21: „Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani…  În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins vârful…” Această informaţie este incredibilă şi scoate la lumină un Dumnezeu bun dar şi un Dumnezeu atotputernic.

De la momentul plecării lui Iacov în Egipt la Iosif, pentru popoarele canaanite pe ceasul lui Dumnezeu a început numărătoarea inversă pentru pocăinţă. Peste 400 de ani Dumnezeu avea să lucreze la conştiinţa acestor popoare, aşa cu numai El ştie, pentru a-i convinge să-şi părăsească viaţa imorală şi degradantă şi să devină un popor supus planurilor lui Dumnezeu.

„Paharul nelegiurii canaaniţilor a trebuit să se umple, pentru ca pedeapsa lui Dumnezeu care avea să cadă peste ei să nu fie nedreaptă” (Beniamin Fărăgău, Exodul).

Moise a înţeles după conversaţia cu Dumnezeu că nu totul se învârte în jurul lui, nici măcar în jurul poporului ales de Dumnezeu, ci totul se învârte în jurul lui Dumnezeu Însuşi. Moise a mai înteles că Dumnezeu nu iubeşte doar o singură naţiune, Israelul, ci toate naţiunile şi că Dumnezeu e bogat în har faţă de toţi. Mai târziu, când Israel a ieşit din Egipt iar în drumul lor spre Canaan, L-au mâniat pe Dumnezeu în nenumărate rânduri, Moise a putut să vadă că izbăvirea nu venise prea târziu. În cei 400 de ani Dumnezeu a dorit să arate că un popor îşi poate pierde ţara şi moştenirea din cauza neascultării de El, în timp ce un alt popor poate rata şansa de a primi o ţară de vis, din cauza aceluiaşi motiv.

Noi nu trăim în această viaţă ca Dumnezeu să ne pună pe noi în lumină ci existăm pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Totul se învârte în jurul Lui iar la sfârşit Dumnezeu va da cărţile pe faţă, arătându-ne că El nu a greşit niciodată. Nici atunci când a întârziat cu răspunsul, nici atunci când la o anumită problemă nu a răspuns deloc, nici atunci când a îngăduit ca cineva drag să-ţi moară, nici…, nici…, nici…, nicicând!

„Viaţa are sens când ne acceptăm locul şi rolul” (Max Lucado).

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.