Enoh – viaţa are o destinaţie

5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută (Evrei 11).

Nu a fost niciodată uşor să trăieşti prin credinţă şi să umbli în neprihănire. Nu a fost uşor nici pentru Abel, chiar a murit din cauza acestui stil de viaţă şi nu a fost uşor nici pentru cei care au trăit după el, dar e clar că s-a meritat şi încă se mai merită să trăieşti aşa. „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu.” Credinţa Îl face pe Dumnezeu să se uite la mine cu plăcere, în afara acestui mod de viaţă nu-I pot fi plăcut.

Eroul la care vom privi azi este Enoh, omul care a umblat cu Dumnezeu pe acest pământ şi care a fost răsplătit cu continuarea umblării cu El în Ţara de Sus.

Despre Enoh avem destul de puţine informaţii în Biblie; şi cele care le avem sunt dispersate prin diferite cărţi ale Bibliei. De aceea pentru a face un profil cât mai bun al acestui erou al Scripturii trebuie să folosim toate informaţiile disponibile.

Epistola lui Iuda vorbeşte despre Enoh ca fiind un prooroc ai cărui mesaj a fost tot atât de potrivit în secolul I când biserica se confrunta cu eretici şi batjocoritori, precum a fost în timpul său când Dumnezeu a promis că va judeca lumea de dinainte de potop: ”

Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”

Despre ce a proorocit Enoh? Despre o judecată a lui Dumnezeu care va veni peste cei nelegiuiţi. Aşadar atunci când Dumnezeu i-a spus lui Noe că va veni potopul, acesta nu a fost surprins de veste ci de faptul că el va fi acela care va continua să raspândească vestea şi să  construiască arca. De ce nu a fost surprins? Pentru că Enoh o spusese mai dinainte, pentru că bunicul lui Noe, Metusalah, purta mesajul prin însăşi numele său.

Geneza 5,22 ne spune că „după naşterea lui Metusalah, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani…” Metusalah, fiul lui Enoh, a devenit un punct de cotitură în istoria lumii de atunci, dar a fost şi un punct de cotitură în viaţa lui Enoh. Şi asta pentru că parte din mesajul profetic al lui Enoh era inclus în însuşi numele fiului său. În timpurile biblice, când oamenii îşi numeau copiii, Dumnezeu, adesea, le propunea un nume care să transmită un mesaj ce avea în vedere viitorul personal sau colectiv. Atunci când Enoh a pus copilului său numele „Metusalah”, sunt convins că nu l-a pus la întâmplare sau că îi plăcea soţiei lui (nici nu suna frumos), ci pentru că Dumnezeu i-a spus să-l numească aşa. „Metusalah” înseamnă „la moartea lui voi trimite” sau „la moartea lui voi aduce ape”, după unii interpreţi ai Bibliei. Vă vine să credeţi?

Actul lui Enoh de a pune un astfel de nume într-un timp în care nu se ştia de ploaie, campania lui de înştiinţare a contemporanilor săi a fost un act de credinţă în Dumnezeu. Enoh nu s-a uitat la ceea ce se vedea la momentul prezent ci a privit viaţa prin ochii lui Dumnezeu, de aceea a şi trăit mai aproape de El. „Umblarea lui Enoh cu Dumnezeu n-a fost în transă sau în viziune, ci în toate îndatoririle zilnice ale vieţii sale. El n-a devenit un pustnic, izolându-se complet de lume, căci el avea o lucrare de făcut pentru Dumnezeu în această lume. În familie şi în legăturile sale cu oamenii, ca soţ şi tată, ca prieten şi ca cetăţean, el a fost slujitorul dârz şi de neclintit al lui Dumnezeu” (E. White, Patriarhi şi profeţi).

Metusalah a trăit 969 de ani, şi a murit exact în anul potopului, aproximativ anul 2344 î.Hr; să fii fost la voia întâmplării faptul că a trăit atât de mult?

„Oamenii acelei generaţii şi-au bătut joc de el, batjocorind pe acela care n-a căutat să strângă aur sau argint sau să-şi agonisească aici averi. Inima lui Enoh însă era la comorile cereşti. El a privit la oraşul de sus, din cer. El L-a văzut pe Împărat în slava Sa, în mijlocul Sionului. Inima, mintea şi conversaţia sa se aflau în ceruri. Cu cât nelegiuirea se întindea mai mult, cu atât mai fierbinte era dorinţa sa după căminul lui Dumnezeu; în timp ce se afla încă pe pământ, prin credinţă, el locuia în împărăţia luminii” (E. White, Patriarhi şi profeţi).

Enoh a fost un om plăcut înaintea lui Dumnezeu, dar ceea ce l-a făcut plăcut nu a fost în primul rând viaţa morală ci credinţa în ceea ce Dumnezeu i-a promis.

Aceeaşi provocare este şi pentru omul grăbit al secolului nostru, să creadă că „El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută”. Nu întotdeauna, credinţa te va face plăcut înaintea oamenilor, dimpotrivă vei putea chiar suferi, dar întotdeauna te va face plăcut înaintea lui Dumnezeu. Nu ritualurile, nu moralitatea, nu pioşenia, nu actele de caritate, nimic altceva nu ne face plăcuţi lui Dumnezeu dacă ne lipseşte credinţa în promisiunile Lui. Oamenii plăcuţi lui Dumnezeu vor sta cu Dumnezeu în Împărăţia cerurilor, Enoh este dovada acestui adevăr.

Viaţa lui Enoh ne face să înţelegem că fiecare om are o destinaţie, iar destinaţia este dată de modul cum trăieşte viaţa aceasta, prin credinţă sau prin vedere. Trăirea prin credinţă autentică, alături de  Dumnezeu, are ca finalitate locuirea cu El în Eternitate, în timp ce trăirea fără credinţă are ca finalitatea depărtarea veşnică de faţa Lui. Viaţa are sens doar dacă eşti cu Dumnezeu. Viaţa are o destinaţie; care-i destinaţia ta?