Eu sunt Canaanul vostru (II)

Am scris în articolul anterior despre bazele legământului de la Sinai și am început să vorbim despre trei dimensiuni, implicații ale legământului care ne includ și pe noi: identitate, scop, valoare. În primul articolul am vorbit despre faptul că legământul ne oferă o identitate clară iar azi vom descoperi că avem și un scop divin, unic gândit de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Scop

„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v–am purtat pe aripi de vultur şi v–am adus aici la Mine.” (19, 4).

Filozoful Seneca spunea că „dacă lipsește ținta, viața este o rătăcire.” Vestea bună care trebuie să o știe fiecare om este aceea că fiecare dintre noi am fost creați de Dumnezeu cu un scop bine definit și că toți avem posibilitatea de a ne atinge acest scop.

Pentru că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu fiecare avem în noi resurse și un potențial imens de a trăi o viață cu sens.

Poți trăi în lumea aceasta la cel mai înalt nivel de bunăstare, să ai atâția bani cât o națiune întreagă, să deții o frumusețe fizică de invidiat, chiar să ai cele mai bune diplome dar dacă vei închide ochii dându-ți ultima răsuflare fără să-ți îndeplinești adevărata menire ești un eșec, un periferic, un nebun.[1]

Avem deja prin însăși creația noastră tot ce este nevoie pentru a ne atinge scopul suprem. Nu există nimic în interiorul nostru sau exteriorul nostru care ne împiedice să ajungem acolo unde Dumnezeu vrea să ne ducă. Dacă pentru a-ți atinge potențialul ar fi fost nevoie să fii mai înalt, Dumnezeu te-ar fi făcut mai înalt. Dacă ai fi avut nevoie de un aspect fizic fără reproș, Dumnezeu ți-ar fi dat acest aspect fizic. Dacă pentru a ajunge unde El te așteaptă ai fi avut nevoie de mai mulți bani, de un coeficient de inteligență maxim, de reputație sau poziție, toate acestea și multe altele ți le-ar fi dat. Exact așa cum te-a creat, Dumnezeu ți-a oferit totul pentru a împlini scopul ultim al vieții tale.

Dacă îți neglijezi ființa și refuzi să celebrezi zilnic modul în care ai fost făcut, niciodată nu vei ajunge să înțelegi scopul pentru care ai fost făcut.  „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?” Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe„?” (Is. 45,9a; Is. 29,16b).

E important să știm că nu minusurile fizice, slăbiciunile sau eșecurile noastre sunt responsabile pentru ne atingerea scopului divin ci cum ne raportăm la ele. Ține minte că nimic, absolut nimic, nu ne poate devia de la scopul ultim dorit de Dumnezeu pentru viețile noastre decât dacă alegem să credem altfel de cum El ne-a spus.

Dumnezeu a știut ce face atunci când ne-a creat așa cum a făcut-o. El ți-a dat inteligența și frumusețea necesare, talentele, temperamentul și personalitatea de care aveai nevoie. Exact așa cum ești și exact atât cât ți-a dat, ai tot ce trebuie pentru ca să fii ceea ce Dumnezeu te-a creat să fii.

Dar care este scopul acela ultim? Pentru ce am fost creați?

Consider că acest verset din cartea Exodul (19,4) exprimă cel mai frumos scopul ultim pe care Dumnezeu L-a gândit pentru noi și anume: „să vă aduc la Mine”.

Acest program de viață al lui Dumnezeu, singurul care aduce împlinire autentică, bulversează tot ce am știut noi despre sensul vieții. Deși Dumnezeu are în vedere și contribuie la excelarea noastră în această viață de sub soare, scopul suprem al creării noastre este viața cu El, atât sub soare cât mai ales dincolo de soare.

Planul lui Dumnezeu cu noi nu este de-a ne ajuta să intrăm la cea mai bună școală, de-a avea o slujbă împlinitoare, o casă mare, o mașină scumpă, o familie reușită,  de-a avea afaceri prospere și nici măcar de-a vesti evanghelia. Planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi este să fim ai Lui să ne regăsim ca ființe împlinite în El. Toate binecuvântările enumerate mai sus ne sunt date în vederea acestui scop; ca primindu-le și bucurându-ne de ele, să le tratăm doar ca niște daruri perisabile care să ne umple și mai mult de recunoștința fată de El, Tatăl nostru etern. Niciodată darurile divine nu au fost gândite ca să ne apropie de Dumnezeu sau ca să ne câștige la El ci ne sunt date ca o celebrare a relației dintre El și noi. Când iubirea noastră de Dumnezeu crește sau scade în funcție de darurile primite, înseamnă că nu L-am iubit niciodată pe Dumnezeu.

„N-aveți nevoie de Canaan, dacă Mă aveți pe Mine, Eu sunt Canaanul vostru!” este mesajul lui Dumnezeu de la Sinai. Avraam a înțeles asta cu patru sute de ani înainte exod: „…cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie si a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.”(Gen. 15,1; vezi și Evrei 11,8-10). Poporul, din nefericire, nu a înțeles. Am citit undeva aceste cuvinte rostite de un anume sfânt: „Dacă aș ajunge în Cer și Domnul Isus nu ar fi acolo, m-aș întoarce pe Pământ.”

Francis Chan a scris în cartea sa ,”Dragoste nebună”, următoarele: „Cel mai mare bine de pe acest pământ este Dumnezeu. Punct. Scopul lui Dumnezeu pentru noi este El Însuși.”

„Creștinismul, în cea mai pură formă a sa”, consemnează Max Lucado, „este nici mai mult nici mai puțin decât a-L vedea pe Domnul Isus… A fi cinstit sau moral, sau chiar religios, nu înseamnă neapărat că Îl vom vedea pe El.”[2]

Dacă Dumnezeu nu este împlinirea supremă după care tânjim, totul este o himeră și frustrare existențială. Nimic din ceea ce primim ca binecuvântare nu este și nu trebuie să devină scop în sine. Primim sănătate nu ca să trăim mai mult ci să-I dăm slavă pentru mai multă vreme. Primim daruri financiare nu pentru ne crea aici propriul Rai ci pentru a-i investi în a aduce pe mulți spre singurul Rai care există. Primim inteligență și înțelepciune nu pentru a ne făuri un nume vremelnic ci pentru a gândi și a ne păstra veșnic numele scris de Dumnezeu în Ceruri.

Să nu uităm că darurile trec, Dătătorul rămâne. Cu ce vrei să te alegi după fiecare zi? Dar după o viață întreagă? Dacă Dumnezeu nu este esența tuturor lucrurilor, acțiunilor și vieții noastre, atunci tot ce suntem și am făcut este fără nici o esență.

„Numai văzându-L pe Creatorul său, omul de vine cu adevărat om. Doar văzându-și propriul Creator, omul poate surprinde o idee din scopul pentru care a fost creat. Numai văzându-L pe Domnul Isus, omul își poate cunoaște originea.”[3]

Când viața noastră este plină de El atunci ne vom găsi semnificația.

[1] T.D. Jakes, Identity, Destiny Image Publishers, Shippensburg, 2015, p.16

[2] Max Lucado, Când Dumnezeu S-a apropiat, Editura Casa Cărții, Oradea, 2007, pp. XVII, XVIII

[3] Max Lucado, Când Dumnezeu S-a apropiat, p.76