„Eu sunt Canaanul vostru!”

Pe măsură ce înaintăm în cartea „Exodul” vom descoperi tot mai mult din ceea ce înseamnă frumusețea lui Dumnezeu și anume, sfințenia Sa. Vom vedea că cerințele divine pentru ca omul să se îmbrace cu această frumusețe sunt cât se poate de pertinente și deloc imposibil de împlinit. Sfințenia implică în esență raportarea corectă față de Dumnezeu, față de semeni și față de sine. A fi sfânt începe cu conștientizarea faptului că deasupra ta este Dumnezeu care este direct interesat de fericirea ta autentică, profundă și că ființa umană este deosebit de valoroasă în fața lui Dumnezeu. Tratându-ne unii pe alții ca pe niște valori, ce suntem, nu vom dori să ne mai lezăm în vreun fel sau altul. Conștientizarea valorii reciproce și urmărirea continuă a înfrumusețării divine elimină practic disensiunile interumane și bine dispune ființa noastră înspre ascultarea de Dumnezeu.

Capitolul 19 al cărții „Exodul” ne introduce atmosfera pregătirii legământului pe care Dumnezeu îl va face cu poporul. Găsim aici detalii și răspunsuri surprinzătoare legate de scopul lui Dumnezeu cu poporul Său. Sunt stabiliți termenii legământului, ce are de făcut fiecare parte și beneficiile legământului, cu ce se alege fiecare.

Un amănunt foarte interesat legat de legământ, care l-am descoperit, este faptul că legământul în esență este programul divin excelent pentru transformarea omului, pentru refacerea și readucerea acestuia în starea inițială, edenică. Un alt aspect este faptul că odată intrat în legământ și decizi explicit sau implicit să te retragi, devii mai rău decât ai fost în momentul inițierii legământului (vezi Matei 12, 43-45).

Haidem să explorăm acest capitol plin de semnificații și importanță atât pentru poporul Lui de atunci cât și pentru noi, poporul Lui de azi. Vom descoperi trei implicații ale legământului divin care ne includ și pe noi: identitate, scop, valoare.

Identitate

„Așa să vorbești casei lui Iacov și să spui copiilor lui Israel…” (19,3b)

Teologul Beniamin Fărăgău consideră că nu este deloc întâmplătoare această dublă adresare: „cei doi termeni au o istorie în spatele lor și simpla lor articulare a avut menirea să reîmprospăteze în mintea lor semnificațiile acestei istorii”.[1]

Știm cu toții istoria lui Iacov, acest fiul al lui Isaac, avid după binecuvântarea lui Dumnezeu care pentru a o obține a ales căi care nu au fost după voia lui Dumnezeu, înșelându-și fratele și tatăl. Acest mod ilicit de a obține binecuvântarea îl așază în rândul celor ce înșală, nume caracterologic ce-l va purta timp de douăzeci de ani. La Peniel, în drumul întoarcerii sale spre casa părintească, îl întâlnește îngerul Domnului și îi schimbă numele în Israel („Cel ce luptă cu Dumnezeu” – Gen. 32,28)

„După sute de ani, descendenții celui ce ‘ține de călcâi’ (aceasta înseamnă Iacov), ai celui care luptă cu Dumnezeu (Israel), și care nu și-a dezmințit numele pe drum, până la Sinai, stătea în fața lui Dumnezeu ca să învețe marea lecție a vieții. Numai aceia vor fi poporul Lui care vor învăța să renunțe să lupte  cu Dumnezeu călcându-I poruncile.”[2]

Mesajul lui Dumnezeu este și pentru noi cât se poate de evident: „Nu sunt binecuvântat atunci când încerc să-mi iau eu singur binecuvântarea, ci atunci când mi-o dă Dumnezeu.”[3]

Reamintirea a ceea ce am fost și sunt este, cred eu, foarte importantă. Trecutul meu precum și existența mea în prezent îmi dovedește în plus bunătatea și dragostea lui Dumnezeu față de mine. Nimic din ceea ce am fost și sunt nu mă califică pentru ceea ce Dumnezeu vrea să facă din mine.

Fiecare dintre noi luptă, precum Iacov, să ne facem un nume și un rost fără a-L exclude pe Dumnezeu din drumul nostru spre succes. Cu toate acestea, se întâmplă adesea să apelăm la mijloacele omenești pentru a ne atinge țelul în timpul stabilit de noi sperând, apoi, că Dumnezeu va fi de acord cu noi. Mai bine de douăzeci de ani, Iacov, a semănat ceea ce  a secerat și așa se va întâmpla cu fiecare dintre noi care dorim să o luăm înaintea planului lui Dumnezeu ignorând că „toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Ecl.3:1).

De aceea, spune Dumnezeu, știu cine ați fost și sunteți: un popor care dorește să apuce prematur ceea ce i s-a făgăduit, un popor gata să Mă ia la trântă pentru eșecurile din viața lui, un popor ce a dovedit de mai multe ori că Eu care binecuvântez nu mai am valoare în ochii voștri după ce ați primit binecuvântările din partea Mea. Cu toate acestea, știu ce vreau să fac din voi de azi înainte dacă veți asculta glasul Meu: o împărăție de preoți și un neam sfânt.”

Ceea ce am fost în trecut și ceea ce suntem în prezent poate să nu fie prevestirea unui viitor sumbru. Indiferent de eșecurile trecutului, Dumnezeu este capabil și dornic să ne ofere un viitor care să suprime în strălucire derapajele întunecate ale trecutului. Nu contează ce nume ți-au pus viața și oamenii, ieri, contează dacă vei dori să primești numele nou pe care Dumnezeu este dispus să ți-l dea de azi înainte.

…VA URMA…

[1] Beniamin Fărăgău, Exodul, p.171

[2] Idem

[3] Ibidem