Generaţia greu de mântuit

13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. (Evrei 6).

Un alt mijloc de a intra în posesia promisiunilor lui Dumnezeu, este exercitarea răbdării. Lumea în care vieţuim dar mai ales generaţia prezentă este caracterizată ca fiind o generaţie instant: ea vrea totul acum, oriunde, oricât. Astfel avem mesaje instant, cafea instant, telefonie instant, etc, şi unii chiar cred că există mântuire instant. Nu mai vrem să aşteptăm; aşteptarea este interpretată de mulţi ca fiind demodată. Paradoxul este că deşi ne mişcăm mai rapid nu suntem neapărat şi mai eficienţi ci mai degrabă superficiali. Deşi comunicarea este mai facilă şi aproape gratis, este mai puţin profundă şi calitativă. Tonele de informaţii disponibile nu ne-au făcut mai informaţi ci poate chiar mai frustraţi. Avem capul mai mare dar inima mai mică. Suntem o generaţie de mare viteză însă ignorăm avertismentele de pe drumul vieţii cum că viteza ucide. Suntem într-o goană nebună înspre pierzare dar pe cei mai mulţi prea puţin îi interesează.

Generaţia instant este destul de greu de mântuit, sau mai bine zis, este destul de greu de convins că are nevoie de mântuire deoarece pseudo-valorile cu care lumea a obişnuit-o sunt paralele cu valorile pe care Dumnezeu le are.

În goana după informaţii am pierdut Informaţia, sau altfel spus în goana după veşti, am pierdut din vedere Vestea Bună – Isus Hristos a murit pentru noi ca să ne mântuiască; Hristos a înviat şi S-a înălţat la Dumnezeu Tatăl, ne-a pregătit casa din cer iar acum ne aşteaptă să ne hotărâm să mergem acolo. Suntem prea ocupaţi cu cele vremelnice pentru a mai fi  preocupaţi de cele veşnice.

Printre alte lucruri pe care lumea noastră le-a pierdut este şi răbdarea, virtutea divină care îşi are rădăcina în dragoste şi încredere. Dragostea care o avem faţă de Dumnezeu ne garantează că putem avea şi încredere că ceea ce El ne-a promis ne va da. Nimeni nu este mai doritor ca Dumnezeu ne dea Împărăţia, dar iubirea Lui faţă de fiecare om Îl determină să mai aştepte şi pe ultimul om să decidă unde-şi va petrece veşnicia, desigur nu va mai aştepta prea mult. Nu Dumnezeu este Acela care ne pune răbdarea la încercare ci noi pe a Lui, cu indiferenţa noastră, cu nepocăinţa noastră.

Împlinirea voiei lui Dumnezeu este o plăcere pentru copilul lui Dumnezeu îndiferet că se află în lumea aceasta sau că va fi în Ţara lui Dumnezeu. Dacă tot ce dorim de la Cer sunt binecuvântările lui şi nu Cel care binecuvântă, suntem pe o cale care exact la cer nu duce. Pocăinţa şi umblarea creştină nu trebuie să fie mijlocul de a primi Paradisul ci scopul în sine. Până la urmă pe cine credem că putem păcăli? E adevărat că aşteptarea nu este uşoară, Avraam ne poate confirma asta, dar va fi răsplătită de Acela pe care-L aşteptăm. Ne pierdem răbdarea pe drum, precum israeliţii în drumul spre Canaan, din cauză că nu avem o certitudine a răsplăţii. Ne întrebăm adesea dacă merită să răbdăm pentru că ceea ce noi vedem este pământul de aici cu tot ce presupune el şi pierdem din vedere dimensiunea vieţii de dincolo. Dar atunci când compari corect viaţa de aici cu cea de dincolo, viaţa de aici nu ţi se mai pare lungă.

Nu este uşor pentru noi să vedem o Cetate pe care nu am mai văzut-o niciodată, nici pentru Avraam nu a fost, mai ales că peisajul din călătoria noastră nu este atât de atrăgător. Cea mai mare parte din drum poate fi prin pustie, iar pustia cu ariditatea ei îşi poate pune amprenta pe speranţa noastră şi să deformeze imaginea destinaţiei. Dar chiar prin pustie trebuie să ne păstrăm în inimă şi minte imaginea credinţei.

Dumnezeu nu a promis niciodată că drumul va fi uşor, dar ne-a asigurat că la sosire vom vedea că a meritat. Încercările şi răbdarea de care am dat dovadă aici, se vor stinge în bucuria veşniciei. Atunci toţi vom vedea că am renunţat la prea puţin aici în comparaţie cu ce ni se va oferi acolo. Răsplata cerului merită toată răbdarea noastră.

„Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie” (Iacov 5,7). „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2Petru 3,9).