Ghedeon(1) – frustrarea viteazului

11. Apoi a venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.
12. Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!” (Judecători 6).

Ghedeon este tipul omului direct, un „pur sânge” veritabil. Este sătul de viaţa care o trăia, lipsită de bucurie şi plină de teamă, de teama madianiţilor. Este supărat pe destin, pe viaţa nedreaptă care i s-a oferit imediat după naştere. E sătul de predici şi de făgăduinţe care se lasă aşteptate. Tot timpul, pus pe fugă, cu un ochi muncea iar cu celălalt veghea să nu fie prins când îşi depozita propria hrană, pentru care a muncit mult.

Când îngerul Domnului îl vizitează, îl găseşte într-un asemnea moment; „măcina grâul în teasc ca să-l ascundă de madianiţi”, o slujbă deloc plăcută. Salutul îngerului îl intrigă, fapt pentru care vine şi răspunsul ironic: „…dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate acestea?” Inima era plină de întrebări fără răspunsuri. A auzit toată istoria glorioasă a poporului de când au ieşit din Egipt. Ştia de toate minunile impresionante făcute de Dumnezeu  în tot drumul lor, de cucerirea Canaanului, dar realitatea prezentă arăta cu totul altceva. Era evident pentru el că Dumnezeu îi părăsise şi acum trebuia să suporte robia madianiţilor.

A fost greu pentru Ghedeon să împace împrejurările penibile cu afirmaţia solului despre prezenţa lui Dumnezeu. Credinţa lui a fost slabă. El dorea să vadă minuni fără a se lansa în credinţă. Îngerul a încercat să clădească credinţa lui prin asigurări despre prezenţa lui Dumnezeu. Tot aşa şi astăzi, mulţi dau o falsă interpretare întâmplărilor din viaţa lor. „Domnul ne-a părăsit”, a declarat Ghedeon, „şi ne dă în mâinile lui Madian”. Cert este că nici una dintre aceste afirmaţii nu era întru totul adevărată. Dumnezeu nu-l părăsise pe poporul Său, ci ei L-au părăsit pe El. Ba mai mult, propria slăbiciune a lui Israel, care a rezultat din îndepărtarea de bună voie a lor de izvorul puterii lor, îi predase în mâinile madianiţilor. Este adevărat că Dumnezeu n-a făcut o minune spre a ţine departe pe madianiţi, căci Dumnezeu este mărginit în ceea ce priveşte măsura în care El se poate amesteca în treburile oamenilor. El nu constrânge niciodată voinţa, şi când oamenii aleg o cale contrară planurilor Lui, El nu împiedică consecinţele naturale ale unei astfel de căi. În astfel de împrejurări, oamenii nu au dreptul să blameze pe Dumnezeu pentru că n-a intervenit în favoarea lor. Pe de altă parte, când oamenii aleg să conlucreze cu Dumnezeu, El poate din nou să lucreze în favoarea lor şi să aducă la îndeplinire mari lucrări pentru ei. (SDABC)

Ca şi Ghedeon, de multe ori gândim şi ne uităm adesea la efect, ignorând cauza. Este mult mai la îndemână să găsesc un ţap ispăşitor pentru problemele mele, ceva pe care să mă descarc, decât să privesc la mine ca la un potenţial vinovat.

Pe noi de deranjează efectele păcatului, în timp ce pe Dumnezeu îl supără cauza. Noi întrebăm mereu „de ce suferim?” Dar întrebarea corectă ar trebui să fie „de ce păcătuim?” Cei mai mulţi căutăm răspunsul la prima întrebare, iar unele răspunsuri pe care ni le dăm, sau le primim de la alţii, ne duc în pragul renunţarii la Dumnezeu şi la credinţa în El şi promisiunile Lui.

La întrebarea „de ce suferim?”, suntem tentaţi să privim în celălalt un potenţial vinovat, iar propria persoană este mereu absentă de pe banca acuzaţilor. Dar a doua întrebare, „de ce păcătuim?” nu ne dăm prea multe variante de răspuns, iar aici ne găsim mereu pe banca acuzaţilor. Păcătuim pentru că ne place, pentru că ne atrag mai mult prăjiturile diavolului decât pâinea lui Dumnezeu. Iar indigestia spirituală şi existenţială vine pe fondul alegerii mele. Eu am ales prăjitura, de aceea am dureri de stomac. Iar în momentul acesta tot ceea ce caut este un remediu. Trebuie să scap de durere iar apoi pus din nou în faţa alegerii, să aleg Pâinea lui Dumnezeu. Asta a urmărit şi îngerul cu Ghedeon, să-l aducă la cauză şi să-l motiveze să schimbe efectul. (va urma)