Har expirat

Imaginează-ți că odrasla pe care ai crescut-o cu drag și căreia i-ai pregătit un viitor strălucit alături de tine, este ținută în robie de către un terorist nemilos și batjocoritor. Ce sentimente te încearcă? Durere, furie, ură, răzbunare? Ei bine, imaginează-ți că tu, părintele acestui copil înrobit, ai posibilitatea de a-l elibera și de a șterge de pe fața pământului acest grup de teroriști fără inimă printr-un singur gest. Ai acționa conform puterii tale? Sau ai începe un proces lung de negocieri în care să simți că ești luat și tu peste picior de acest ”zero existențial”? Într-o situație asemănătoare, în afară de eliberarea copilului, ai mai urmări și câștigarea dușmanului ca prieten?

Hai să fim sinceri cu noi înșine și să dăm acestor întrebări răspunsul care deja inima l-a ridicat limbii sau gândului și nu acela care l-am da de dragul pozării ca sfânt în fața altora… Eu am binecuvântarea de a-mi privi odraslele zilnic, și cu toată dragostea de care mă simt capabil, și cu toată moralitatea și sfințenia pe care le urmăresc zilnic…într-o asemenea situație eu mi-aș scoate copilul și aș nimici pe opresor cu toată gașca lui. Voi?

Ceea ce eu aș face și poate că și unii dintre voi, este exact ceea ce Dumnezeu nu făcut în cazul ”fiului” Său Israel care era robit și batjocorit de Faraon. În ciuda oricăror așteptări pe care le-am avea noi cântărind situația poporului, Dumnezeu pare că nu grăbește deloc eliberarea. Dimpotrivă, actul Său de negociere cu Faraon aduce la descurajarea și dezamăgirea poporului care aștepta eliberarea.

Se vede clar în această istorie a eliberării că Dumnezeu nu a dorit doar dezrobirea lui Israel ci și cruțarea vieților opresorilor. Judecata asupra Egiptului putea să fie amânată dacă Faraon și demnitarii lui ar fi acceptat ”pax Deo”, mâna lui Dumnezeu întinsă pentru pace.

Au fost două încercări evidente ale lui Dumnezeu de a-l determina pe Faraon să accepte eliberarea poporului lui Dumnezeu, sau ”întâiului Său născut” (capitolele 5 și 7) care au fost refuzate de împărat cu înfumurare și tupeu. După aceste două ocazii ale harului, Dumnezeu va recurge la ofensiva ce va dura aproape un an.

Harul lui Dumnezeu expiră în momentul în care cel căruia i s-a acordat nu dă semne evidente de corectare vizibilă a vieții, ci dimpotrivă, în timpul alocat schimbării, omul își continuă viață păcătoasă și ostilă față de cerințele divine, calificându-se astfel ca un abuzator al harului. Harul lui Dumnezeu nu ne învață să înmulțim fărădelegile ca apoi să le ducem cu vagoanele în fața crucii lui Hristos ci ne învață exact opusul: să recurgem la ruperea oricăror relații cu păcatul și acceptarea ca Duhul Sfânt să lucreze la deparazitarea ființelor noastre.

Lecția harului oferită lui Faraon ne mai învață că Dumnezeu dorește ca orice fiu al mâniei, orice dușman al Lui să-și reconsidere poziția și să accepte înfierea. Dumnezeu a suferit enorm când Unicul Fiul a Său, de acceași esență ca El o fost ucis pentru păcatele noastre, a suferit atunci când L-am tratat în același mod ca pe o creatură necuvântătoare, prin batjocură și insulte grosolane. Dar cu toate acestea, Dumnezeu este cu brațele întinse după fiecare dintre ucigașii Fiului Său și este dispus să ne dea domnia alături de El.

Dumnezeu nu dorește moartea lui Faraon cum nu dorește nici moartea noastră deși suntem păcătoși, de aceea ne acordă zilnic har pentru a-I demonstra schimbarea. Harul expiră nu pentru că îi trece termenul de valabilitate ci din cauza că omul îl tratează cu indiferență. Harul expiră atunci când se respinge schimbarea prin pocăință zi de zi și an de an. Har expirat  înseamnă să-L ți pe Dumnezeu cu mâna întinsă ani de-a rândul și pe deasupra să-I și batjocorești poziția.