Între robia libertăţii şi libertatea robiei

winter-hdr-fence

16. „Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.

17. Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.

18. Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor, astfel că în tot timpul vieţii judecătorului, ei erau liberi…” (Judecători 2).

Acest pasaj este cât se poate de interesant în ce priveşte adevărata libertate. Stăpâni fiind pe ţara dată în dar de Dumnezeu, israeliţii au uitat că mai au şi un trup care trebuia ţinut în frâu. Deşi erau liberi în spaţiu erau robii propriului mod de trai. Satana are grijă ca după ce ai trecut de barierele puse de Dumnezeu să te facă să te simţi aşa de bine cum nu te-ai simţit niciodată. Iar aceste noi senzaţii te entuziasmează şi îţi zici „Cool!” Însă tot efectul ţine cât un gaz de sifon, după care începi să te trezeşti la realitate, iar realitatea este de obicei mai amară ca pelinul.

Libertatea care mi-o asum de a nu mai asculta de Dumnezeu, mă va duce într-o robie în propria curte. Sinonimul cuvântului libertate: „vreau să fac ce vreau eu” a adus numai robie, în schimb un „Aşa cum zice Domnul!”, a adus întotdeauna echilibru existenţei. Libertatea nu poate consta în posibilitatea de a acţiona după bunul plac. Un astfel de program de gestiune a libertăţii ar putea părea la început „eliberator”, dar mai târziu se arată întotdeauna înrobitor.

Dacă ne decidem să răspundem Domnului „Libertatea mea este în mâinile Tale şi Ţi se dăruieşte”, ne găsim eliberaţi de lanţurile care ne-au legat de lucruri fără importanţă, de preocupări ridicole sau ambiţii meschine. Numai atunci libertatea voinţei noastre este angajată plenar la şcoala de a face binele. Numai iubind Binele suprem, omul poate iubi tot binele creat în toate manifestările sale, fără a fi încarcerat în ceea ce este intolerabil. Unde nu exista iubirea lui Dumnezeu, totul este constrângere, totul este povară. Egoismul sau iubirea de sine condusă până la dispreţul de Dumnezeu face din om un sclav al lucrurilor, al împrejurărilor, al intereselor, al capriciilor, al pasiunilor, şi al instinctelor naturii rănite de păcat! Adevărul şi dragostea Duhului Sfânt sunt izvorul libertăţii creştine, ambele fiind rodul prezenţei Spiritului lui Hristos în noi.

Textul este cât se poate de elocvent: „atâta timp cât trăia judecătorul, ei erau liberi”. Libertatea este libertate autentică dacă respectă limitele propuse de Creator, iar scopul acestor limite nu este să restrângă, cât să ne protejeze de la robie. Eşti rob cu acte în regulă atâta vreme cât îţi declari independenţa faţă de Dumnezeu şi principiile Lui. În schimb, eşti liber, atâta vreme cât declari dependenţa şi supunerea ta totală faţă de Dumnezeu. Între robia libertăţii şi libertatea robiei, alege întotdeuna libertatea robiei faţă de Hristos, şi vei fi cu adevărat liber. Alege bine şi azi!

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.