Judecată și…har

31. Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

32. grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii (Exod 9).

Dacă nu ar fi nici o altă dovadă ca harul a existat în Vechiul Testament, aceste texte din Exod ar fi suficiente. Dacă cineva ar fi avut vreo îndoială în ce privește dragostea pe care Dumnezeu o purta față de Faraon și poporul său și înteresul Său față de viața acestora, acest mic paragraf dă la o parte orice urmă de îndoială.

Aceste două versete sunt scrise sub forma unui paralelism antitetic, un procedeu literar având rolul de a accentua ceva important din text. Mesajul evident și de suprafață al textelor este că recoltele care erau coapte sau aproape de coacere (orzul și inul) au fost distruse de grindină, dar cele ce se coc mai târziu (grâul și ovăzul) au rămas neatinse.

Acest paralelism antitetic scoate în evidență câteva aspecte deosebit de importante:

1.   Natura miraculoasă a urgiei. Cu toții știm că toată recolta este devastată de grindină atunci când se abate peste o zonă. Ea nu face deosebire între plantele coapte și cele care mai au până la coacere. Dumnezeu protejează în mod miraculos aceste două tipuri de recoltă, astfel că oriunde s-ar fi aflat, parcelele cu grâu și ovăz au fost păstrate.

Ne putem imagina destul de lesne cum a arătat Egiptul după această plagă de piatră și foc; ca o scenă de război, dezolant. Însă în ciuda imaginii greu de privit, egiptenii au avut parte de o priveliște incredibilă atunci când au descoperit loturile de grâu și orz neatinse de calamitate. Cine s-a întrebat, însă, ce mesaj conținea miracolul?

Pentru noi:

Una dintre lecțiile ce le-am putea învășa este să nu căutăm miracolul acolo unde-l vrem noi, ci acolo unde l-a pus Dumnezeu; nu în modul sau forma pe care o dorim noi, ci conform înțelepciunii Lui.

Problema cu minunile nu este că nu au loc ci că nu avem ochi să le vedem. Pentru că suferim de miopie spirituală cerem mereu lui Dumnezeu miracole mari, ca să le putem vedea, în timp ce în goana noastră după forma minunilor călcăm în picioare fondul acestora. Spre exemplu cine mai crede că pocăința sinceră, iubirea curată față de oameni și Dumnezeu este cea mai sublimă minune? Ei bine, de aici încep adevăratele, curatele și marile minuni. Dacă vrei o minune în viața ta începe de aici iar apoi cere-i lui Dumnezeu să-ți deschidă ochii pentru a le vedea și pe cele mai mari.

2.   Judecată şi har. V-aţi întrebat de ce au fost păstrate aceste două cereale şi nu altele, de exemplu inul şi orzul? În concepţia mea, selecţia nu a fost întâmplătoare ci bine gândită de mintea divină.

În Egipt inul era considerat plantă sacră şi era folosit în ţesături rafinate din care se făceau veşmintele preoţilor şi alte ţesături care erau exportate. Pentru egipteni, inul simboliza curăţenia, puritatea şi reflecta bogăţia, fiind multă vreme o monedă de schimb. De asemenea, inul se mai folosea în alimentaţie şi medicină.

Un motiv al distrugerii acestei plante ar putea fi dorinţa divină de a îngenunchea orice formă a mândriei cu care ar mai fi putut epata Faraon. Nu este exclusă nici varianta distrugerii pe motiv economic; comerţul cu materiale scumpe fabricate din in urmând să fie paralizat pentru următorul an.

În Egiptul antic orzul constituia hrana de bază a populaţiei nevoiaşe, iar Herodot şi Plinius menţionează în scrierile lor că egiptenii preparau din orz o băutură alcoolică asemănătoare berii. Salariul pe o zi era format din trei paini si doua cani de bere.

Dacă distrugerea inului a fost o lovitură divină împotriva mândriei şi vanităţii, e posibil oare ca distrugerea orzului să fie o lovitură împotriva beției care era patronată de însuși zeul Osiris, considerat a fi primul care a produs berea din cereale?

Partea interesantă nu este ceea ce a fost devastat ci ceea ce a rămas în picioare, anume grâul și orzul (sau alacul după unele traduceri).

De ce au fost ele protejate? Evident pentru că erau cerealele de bază atât în alimentația oamenilor (grâul) cât și a animalelor (ovăzul). Pastrarea acestor cereale scoate în evidență încă o dată faptul că Dumnezeu nu era pornit pentru distrugerea egiptenilor ci în păstrarea a cât mai mulți. Acțiunile Sale ostile nu erau arbitrare și irevocabile, ele putând fi încetate în urma pocăinței lui Faraon și a celor ca el.

Egiptul era deja foarte năpăstuit și se îndrepta cu repeziciune spre o distrugere totală. Plaga grindinei și a focului nimicise și mai multe turme și cirezi decât plăgile anterioare; agricultura, pomicultura, viticultura erau compromise.

Miracolul selecției pe care îl face Dumnezeu vorbește clar despre intenția Lui de a mai da har și de a opri ostilitățile. Dumnezeu a întins în plină judecată cu Egiptul masa harului, gest pe care Faraon l-a tratat, ca de fiecare dată, cu desconsiderare. Din cauza acestei atitudini, cerealele care au fost păstrate pentru a întreține viața Egiptului, vor deveni masă bogată pentru lăcuste. În acest context al respingerii harului judecata va fi fără milă pentru aceia care au respins mila.

Pentru noi:

Cel care citește și vrea să înțeleagă, va descoperi că profeția din Daniel 8,14, vorbește de o judecată care a început, după spusele lui Petru, chiar cu cei din casa lui Dumnezeu, adică cu toți aceia care au crezut vreodată în El. Unii teologi numesc această judecată prevestită de profeție, judecata de cercetare, în care Judecătorul Isus califică sau descalifică oamenii pentru Paradis în funcție nu de cunoașterea declarativă a lui Dumnezeu ci de cea experimentală.

Ca și în cazul plăgilor judecăți din Egipt unde harul era evident după fiecare plagă, așa se întâmplă cu noi azi. Suntem în perioada judecății de cercetare a lui Dumnezeu, însă și în perioada harului Său, har care ne-a fost dat nu pentru înmulțirea fărădelegilor ci pentru încetarea lor. Cine nu-și schimbă viața în timpul de milă, va avea parte de judecata fără milă a lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 20,11-15).