La 40 de ani, din nou în clasa I
13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?”
14. Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”
15. Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. (Exodul 2).
Uciderea egipteanului a fost modul lui Moise de a determina, probabil, ca poporul evreu să ia poziţie împotriva lui Faraon şi a sistemului sclavagist. Însă graba lui Moise de a face dreptate şi a aduce eliberare, a stricat şi compromis tot ceea ce s-a investit în el.
Contar aşteptărilor lui, Moise nu devine un erou în urma faptei lui ci un fugar. Fraţii lui nu mişcă un deget împotriva guvernării lui Faraon ci îşi îndreaptă privirile acuzatoare înspre Moise: „Cine te-a pus pe tine mai mare peste noi şi judecător?” Fapta lui nu-i încurajează şi nici nu îi aduce simpatie în rândul conaţionalilor săi, ci dimpotrivă.
Conflictul pe care Moise încearcă să-l medieze, a doua zi între cei doi evrei care se luaseră la bătaie, arată că fraţii lui nu se simţeau bine ca Moise să se amestece în viaţa lor. E evident că mustarea pe care o face lui Moise evreul vinovat de conflict, nu are de-a face cu simţământul moralei ci mai degrabă, este replica unui om căruia i s-a refuzat recunoaşterea dreptăţii personale, este un demers de a-şi apăra propriul orgoliu.
Moise se vede acum într-o postură la care nu s-ar fi gândit niciodată: singur, fără prieteni şi condamnat la moarte. Educaţia primită la curte, diplomele academice, decoraţiile militare şi luxul palatului sunt aruncate în colbul existenţei atunci când Moise ia drumul exilului. Aproximativ 40 de ani sunt aruncaţi la coşul de gunoi, urmând ca în exil Moise să ia totul de la zero. Fără să îşi dea seama, în ţara Madianului, el intră în şcoala lui Dumnezeu, unde o va lua din nou de la clasa I.
Am fost multă vreme indignat pe evreul scăpat de bătaie că a spus şi altora despre crima lui Moise şi nu l-am suferit nici pe evreul bătăuş care deşi se afla cu musca pe căciulă, tot el are gura mare. Dar am văzut mai târziu în aceste evenimente modul lui Dumnezeu de a spune „Nu!” planurilor lui Moise. Văd acum foarte clar că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu nimeni. Moise a vrut să scoată poporul cu mâna lui, însă Dumnezeu spusese cu multă vreme înainte, lui Iacov:”Eu Însumi te voi scoate de acolo”. Am înţeles apoi că Egiptul făcuse din Moise un mare conducător militar însă Dumnezeu avea să facă din el un umil slujitor al naţiunii, unul care să ştie să mânuiască atât sabia împotriva duşmanului dar şi „prosopul” (vezi exemplul lui Isus din Ioan 13,4) faţă de fraţii lui. Bine spunea un predicator: „40 de ani în Egipt, Moise a (fost) învăţat cum să fie mare iar 40 de ani ca păstor în Madian, Dumnezeu l-a învăţat cum să fie mic.” Ordinea era inversată, iar Dumnezeu trebuia să intervină şi să pună lucurile la punct deoarece în etica Cerului, doar cei mici în ochii lui Dumnezeu pot moştenii lucrările mari ale lui Dumnezeu. Ca să ajungi mare trebuie să înveţi să fii mic, altfel te poţi pomeni cu Dumnezeu care-ţi stă împotrivă (vezi 1Petru 5.5).