Limita ca poartă spre nelimitat

10. Si Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinteste-i, azi si maine, si pune-i sa-si spele hainele.

11. Sa fie gata pentru a treia zi; caci a treia zi Domnul Se va cobori, in fata intregului popor, pe muntele Sinai.

12. Sa hotarasti poporului anumite margini de jur imprejur si sa spui: „Sa nu cumva sa va suiti pe munte sau sa va atingeti de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. (Exod 19)

Trăirea în limite nu este o trăire limitată. Dumnezeu nu limitează pentru a interzice viața la superlativ ci tocmai pentru preveni precaritatea. În fond, tocmai depășirea limitelor ne-a limitat. Pentru a putea fi părtași la imensitate trebuie să ne deprindem cu gestionarea corectă a limitării. Fără un hotar prealabil nu există libertate ulterioară. Mărginirea divină nu înseamnă marginalizare, dimpotrivă ignorarea marginilor aduce cu sine marginalizarea existențială atât în vremelnicie cât mai ales în eternitate.

Ne naștem cu limitări asupra cărora nu putem interveni; ne-am născut cu un anumit material genetic, avem o zestre emoțională, avem deja hotărât sexul, rasa, națiunea. Deși în acest aspect sunt oarecum limitat la ceea alții au hotărât pentru mine anterior, tocmai acceptarea acestei limite îmi conferă libertate. Nu limita este cauza eșecului nostru ca ființe ci cazna nebună de a muta hotarele, chiar de a le schimba.

Unii bărbați, de pildă, vor să devină femei iar unele femei se chinuie să îmbrace trup bărbătesc. Cei de culoare își fac transplant de piele albă, iar cei albi imploră soarele să-i prăjească. Există bărbați care-și găsesc ca suflet pereche un alt bărbat iar pentru unele femei soțul ideal este tot o femeie. Cuplurile de homosexuali și lesbiene vor copii iar heterosexualii îi abandonează în orfelinate. Un lucru nu trebuie uitat, în afara limitelor nu există fericire!

Ceea ce este sublim în experiența umană constă în faptul că Dumnezeu a coborât în limitarea noastră oferindu-ne posibilitatea accesării nelimitatului. Drama umană a fost și este aceea că deși Cel necuprins a coborât în îngustimea noastră pe noi ne-a preocupat tot „cercul nostru strâmt”. Omul în general nu tânjește după împlinire ci după aventură. Câtă vreme Isus a trăit printre noi nu a fost nici un om care să-l întrebe despre cum este dincolo de granița spațiu-timp.

Limitarea de la Sinai nu a fost impusă de Dumnezeu pentru a împiedica relația ci dimpotrivă pentru a o aduce la un nivel corect, responsabil. „Trebuie să știm că Dumnezeu nu se revelează nimănui ca obiect al curiozității, doar pentru a fi examinat, așa cum examinăm un lucru oarecare. El se revelează ca să determine în noi un răspuns. Și revelarea Lui vine pe linia răspunsului pe care-l așteaptă de la noi.”(Beniamin Fărăgău, Exodul, p.173)

Astfel că revelația este limitată la dispoziția noastră de a ne-o asuma. Revelația nu generează impact interior prin forma ei ci prin conținutul ei, de aceea Dumnezeu nu face din revelație un show care doar să uimească și nu să schimbe omul.

Dumnezeu a dorit să le transmită evreilor, cum încearcă să ne transmită și nouă, că El nu este un punct de atracție, un loc de pelerinaj ci destinația noastră: „v-am adus la Mine”.

După 3 luni de la ieșirea lor din Egipt, poporul a dovedit că nu cunoșteau nici măcar minimul  necesar a ceea ce era Dumnezeu. Fiecare minus al drumului lor, fiecare încercare prin care Dumnezeu i-a trecut și din care i-a scos a contribuit nesemnificativ în ce privește cunoașterea lui Dumnezeu.

Revelația de la Sinai urma să fie una de proporții pe care poporul nu avea voie să o rateze. De aceea era nevoie de pregătire specială.

VA URMA…