Masa și Meriba sau Cum să respingi o minune

1. Toata adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, dupa calatoriile zilnice, pe care poruncise Domnul sa le faca; si au tabarat la Refidim. Acolo poporul n-a gasit apa de baut.

2. Atunci poporul a cautat cearta cu Moise. Ei au zis: „Da-ne apa sa bem!” Moise le-a raspuns: „Pentru ce cautati cearta cu mine? Pentru ce ispititi pe Domnul?”(Exod 17).

Dacă ar fi să descriu într-o frază episodul de la poalele muntelui Horeb aș putea spune că împlinirea este întotdeauna o alegere și ea ține nu de ceea ce ni se întâmplă (fie bine, fie rău) ci de Cine este cu noi când ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Altfel spus, nu circumstanțele de la Refidim au făcut ca poporul să reacționeze așa cum au făcut ci uitarea deliberată a faptului că erau conduși de Însuși Cârmuitorul universului.

Poporul ajunge la comanda Domnului la Refidim după ce trecuseră Dofka și Aluș (Num. 33, 12-13). Refidimul se află în sudul peninsulei Sinai în aria muntoasă a Sinaiului. Deși în această zonă există cel puțin patru văi cu izvoare și vegetație luxuriantă, după cum afirmă teologul Alfred Edersheim, fără niște motive explicite, Dumnezeu poruncește oprirea într-un loc fără apă. Să fie oare o eroare de comandă, hazard sau mâna directă a providenței?

Deznodământul acestui episod, precum și altele care deja s-au desfășurat, ne determină să credem că totul a fost regizat deDumnezeu cu un scop bine definit. Dumnezeu nu ne duce niciodată într-un loc sau situație din care să nu ne scoată. El nu îngăduie niciodată un test sau o încercare din care să nu avem posibilitatea biruinței. Dumnezeu lucrează sub diferite forme în viețile noastre în vederea desăvâșirii noastre. Modalitățile prin care El alege să ne sfințească sunt în general o taină pentru noi. Cei mai mulți nu știm de ce trecem prin ceea ce trecem dar toți ar trebui să știm deja spre ce ne îndreaptă Dumnezeu atunci când trecem prin valea durerilor și a umbrei morții: spre El Însuși.

La Mara au văzut că Dumnezeu poate îndulci ceea ce este amar, în pustia Sin au avut parte de un festin miraculos atât prin prepelițele aduse de vântul acela puternic dar mai ales de pâinea dată din cer, care au primit-o și la Refidim în dimineața revoltei. După toate aceste miracole din trecutul lor apropiat, ca să nu mai vorbim de cele întâmplate încă de când se pregătea eliberarea lor din Egipt, te-ai fi așteptat ca la Refidim să fie între ei o discuție de genul: „Avem o nouă criză și asta înseamnă o nouă minune!” Din nefericire discuțiile lor nu au fost de genul acesta ci au degenerat din o nou în cârtire și revoltă demonică.

„Problema”

 Situația de la Refidim este evident diferită de cea de la Mara. Acolo au avut apă doar că era amară și Dumnezeu a îndulcit-o. La Refidim nu există apă deloc, ea trebuie să apară ex nihilo.  În pregătirea lor pentru Canaan, Domnul i-a pus la un nou test de la un alt nivel. Trecerea testului nu ținea de inteligența sau eforturile lor ci, ca de fiecare dată, de încrederea în Domnul. Finalitatea episodului Refidim scoate în evidență o reiterare a creației primare, desigur sub o altă formă și la un alt nivel. Materia apare din nimic, la fel cum la început totul a apărut din nimic doar prin Cuvântul lui Dumnezeu.

A fost o întâlnire de gradul 0 cu Dumnezeu care ar fi trebuit să le inducă un respect ireversibil conștienți fiind de puterea Cuvântului divin, o putere de viață și de moarte. Ar fi trebuit să fie un episod care să nu-l poți uita, unul blocat în memoria activă pe parcursul întregii vieți.

Problema pe care noi o vedem în ce privește intervențiile divine nu este că ele nu apar ci că adesea apar în alte moduri, nu întotdeauna ușor detectabile. Întrebarea nu este dacă Dumnezeu are o soluție la problemele noastre ci pe care o va alege. Uneori poate să ne fie pe plac modul în care a ales să intervină iar alteori ne-ar putea părea chiar dramatic.

…VA URMA…