Minunat de Cortul Lui…

1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.
2. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3. după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.
4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.
5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor (Evrei 9).

Partea a doua a capitolului 8 ne-a prezentat superioritatea legământului pe care Isus Hristos prin jertfa Sa îl face cu creştinul doritor. Capitolul 9 continuă pe această temă a comparaţiei între ceea ce a însemnat slujirea păcătoşilor în Sanctuarul pământesc şi slujirea pe care o face Isus ca Mare Preot în Sanctuarul din ceruri. Prima parte a capitolului 9 este destinată descrierii Tabernacolului din timpul lui Moise şi a slujbelor făcute acolo. A doua parte aminteşte despre superioritatea Sanctuarului din cer, care este originalul şi eficienţa slujbei pe care o face Isus pentru păcătoşi.

În cele ce urmează voi aşterne câteva dintre ideile de bază ale capitolului 9, idei care să ne ofere şi nişte învăţături pratice pentru timpul nostru.

În primul rând putem observa că Tabernacolul sau Cortul Întâlnirii era de o frumuseţe deosebită (citiţi despre el în Exod 25-27). Învelitorile şi perdelele formau o armonie de culori. Sfeşnicul de aur cu lumânările sale ofereau o lumină aurie care se oglindea în perdeaua pe care erau ţesuţi heruvimi şi care despărţea prima încăpere a Sanctuarului, Sfânta de Sfânta sfintelor. Mai ales nopatea, Sanctuarul era ca o comoară incandescentă. Bogăţia de la Sanctuar era menită să atragă atenţia asupra splendorii lui Dumnezeu, a slavei Sale, a ceea ce este Dumnezeu în contrast cu ceea ce este omul. Toate ritualurile si obiectele din Sanctuar trebuia să transmită un sentiment de închinare, pioşenie, reverenţă, bucurie că eşti primit în Cortul Celui Atotputernic.

Există o lecţie importantă aici; aceea că Dumnezeu nu este împotriva frumuseţii, mai ales când vine vorba de închinare. El nu este împotriva prosperităţii sau bogăţiei care este corect administrată spre slava Lui şi spre binefacerea celor ce au mai puţin. El este onorat de bogăţiile nostre atunci când nu uităm de unde vin ele, atunci când nu le preţuim mai mult decât pe Dătător şi atunci când nu le folosim în mod egoist şi greşit. Închinarea presupune venirea înaintea Lui cu tot ce ai mai bun pentru El. Nu trebuie să fi zgârcit când vii înaintea Lui, un act de închinare este zadarnic şi inutil atunci când nu vine din inimă. Sărbătoarea supremă a sufletului este să-L vadă şi să-L cunoască pe El, să fie în prezenţa Sa. Închinarea schimbă faţa închinătorului, inima închinătorului astfel inima nu va tânji după darurile bune ale lui Dumnezeu ci după Dumnezeu Însuşi.

Când vii înaintea Domnului eşti ca un zdrenţăros, murdar, vinovat. Faptul că Împăratul împăraţilor te primeşte în Casa Lui este o mare onoare. Acolo, prin închinare, eşti dezbrăcat de zdrenţe, eşti spălat de vină şi eşti îmbrăcat cu hainele neprihănirii regale. Din prezenţa Lui nu ai voie să te întorci sărac! Lângă El te îmbogăţeşti cu adevărat, în prezenţa Lui se găseşte adevărata plăcere, desfătare, bucurie: „Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui” (Psalmul 27,4).

…va urma