Odă bucuriei
Spre o filozofie și teologie a bucuriei
Bucuria este fundamentală pentru existența și bunăstarea noastră ca și oameni. Și pentru că este o valoare capitală a umanității nu este de mirare că hoții și călăii bucuriei sunt la tot pasul și se înmulțesc aproape exponențial. S-au scris nenumărate filozofii și teologii ale bucuriei și există atât de mulți oameni care nu se pot bucura, nu știu să se bucure sau nu vor să se bucure de mai nimic.
In Scriptură, găsim că sfântul apostol Pavel pune bucuria imediat după dragoste atunci când vorbește despre roada Duhului Sfânt care conferă secretul unei vieți bine trăite. Iată, așadar, importanța ei!
Problematică și preliminarii
Dintotdeauna lumea a fost jefuită de bucurie. Generații întregi au navetat prin viața aceasta fără bucurie sau cu puțină bucurie. Și pentru că nu putem trăi fără bucurie unii ne-am confecționat-o după tipare greșite astfel că extremele au devenit centralitate pentru toate tipurile de oameni de diferite clase sociale, rase, culturi sau religii.
„Lumeștii”, ca să-i numesc așa, sau cei dezinteresați de lumea Bibliei, au numit bucuria distracție, adică un soi de exaltare care nu ține cont de nici un fel reguli sau principii. Există tentația, privindu-i, să crezi că au găsit, cel puțin formula primitivă a elixirului bucuriei. În esență ceea ce ei trăiesc este un fel de beție euforică în care te refugiezi atunci când vrei să te sustragi realității care te apasă destul de greu, de multe ori. Nu-mi permit să-i judec, nu-i pot felicita dar admir, într-un fel, strădania lor de a ieși din mohorârea vieții.
În cazul „nelumeștilor” sau creștinilor practicanți, bucuria continuă să fie o temă seculară de discuție și dezbatere fără vreo soluție sau demers pragmatice.
Pentru unii creștini bucuria este un dar de sus care trebuie depozitat în suflet fără ca cineva să știe că e acolo. În cazul acestora există o luptă permanentă de educare a sufletului și a trupului care din când în când sunt în „păcătoasă neconcordanță”. Uneori trupul ar vrea să sară de bucuria mântuirii dar sufletul mustră această manifestare păgână. Alteori, dincolo de „Amin” ai mai vrea să bați din palme înaintea Domnului (după cum și El o mai cere) în urma unui cântec vivace sau a unei predicii stimulatoare, dar conștiința străbunilor te mustră aspru și te potolești.
Acest tip de creștinism, cu o bucurie ce locuiește doar în beciul rece al minții înguste, produce niște zombii care sunt determinați să atace și să răpească pe toți creștinii exuberanți și să-i bage în cavoul lor rece. Creștinii triști „știu” foarte bine „ce să nu faci” și „cum să nu fii” ca să fii pe placul lui Dumnezeu deși pretenția asta este una ipocrită. Foarte mulți dintre aceștia n-au căutat și n-au înțeles voia Lui nici măcar pentru ei înșiși. Că dacă ar fi descoperit-o am fi văzut și noi efectele.
Nu durerea pentru cauza Domnului îi determină să se așeze în rândul călăilor ci, cel mai adesea, neîmpăcarea cu ei înșiși, frustrarea cu viața care o duc, invidia față de cei care se bucură de libertatea în Hristos. Un lucru e cert, un sfânt nu are murăturile ca singurul meniu pentru viață.
Există și o altă categorie de creștini care și-au fabricat o bucurie fără cap, adică fără rațiune. Pentru ei bucuria este decentralizată, concentrată doar pe simțămintele unei inimi care este nespus de înșelătoare. Aceștia au făcut din bucurie scop în viață ne știind că ea este doar un efect natural al întâlnirii cu Cel Suprem. Bucuria nu trebuie inventată și nici nu poate fi inventată de către om. Orice bucurie fabricată de om este un kitsch, o deviere, o dulcegărie ieftină.
Nu orice exaltare sau țopăire este și bucurie. Tot așa nici lipsa unor expresivități însorite permanent nu înseamnă deficit de bucurie.
Bucuria nu este un sentiment pasager care se declanșează la anumiți stimuli cum ar fi o muzică mai ritmată, invitație la dans, provocare la aventură, etc. Dacă acestea îți activează bucuria înseamnă că ceea ce experimentezi nu este bucurie ci mai degrabă un soi de neastâmpăr condiționat.
Bucuria, deși se manifestă prin simțăminte, nu-și are geneza în acestea. Ea este transcendentală, adică originează din Dumnezeu. Astfel că putem spune că bucuria autentică este prezentă în viețile noastre doar prin Prezența Divinului.
În următoarele articole vom explora mai în adânc subiectul bucuriei. Vom demonta miturile, vom deparazita bucuria de ceea ce o căpușează, ne vom cufunda în Manualul bucuriei (Scriptura) ca să ne extragem principiile, filozofia și teologia ca mai apoi să purcedem în asumarea ei prin trăire.