Odihnă în cetatea viespilor

800px-Vespula_germanica_Horizontalview_Richard_Bartz

1. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.
2.
Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea. (Judecători 13).

Se spune că „cine nu învată din istorie este nevoit să o repete”, iar Israelul din perioada judecătorilor a ţinut cu tot dinadinsul ca această afirmaţie să fie adevărată. S-a pus praful peste faptele de vitejie ale lui Iefta, iar anii de libertate s-au scurs precum ceara unei lumânări. După 33 de ani de pace sub judecătorii Iefta, Ibţan, Elon şi Abdon, au urmat alţii 40, de cumplită asuprire filisteană. A fost cea mai lungă perioadă de asuprire care a trăit-o poporul Israel de când au intrat în Canaan.

Anii treceau, rugăciunile erau tot mai rare (nu gasim scris că poporul a strigat către Domnul pentru un eliberator ca în alte ocazii de asuprire), iar lui Dumnezeu părea că nu Îi pasă de suferinţa lor.  Se întâmplă adesea şi azi, ca cel asuprit de păcatele lui, să se resemneze şi în loc să persevereze în lupta împotriva acestora, ţintind spre biruinţă, să se complacă în starea de rob.

Ţorea (cetatea viespilor) a fost o veche cetate canaanită, apropierea ei de Filistia i-a expus pe locuitori la influenţa filisteană. Apostazia a devenit religie de stat, iar aceia care trebuiau să apere moştenirea religioasă precum nişte albine stupul, au suferit mutaţii genetice spirituale transformându-se în nişte viespi agresive şi obraznice, atacând de multe ori puţinele „albine” devotate adevărului.

Lucrurile nu sunt mai bune nici azi. Cei care se numesc copiii Domnului dar trăiesc precum fiii întunericului, au suferit şi ei nişte mutaţii spirituale care i-a transformat în creştini de care să te fereşti. Ei arată ca niste creştini autentici după hainele care le poartă când merg la închinare şi nu-i poţi deosebi de cei cu adevărat autentici decât după roadele lor. La fel cum viespele se aseamănă cu albina la prima vedere, tot la fel te pot duce în eroare cele două categorii de creştini, fireşti şi duhovniceşti. Una dintre diferenţe constă în faptul că o la o categorie găseşti miere iar alta fiere.

Nu i-a fost uşor lui Manoah (odihnă, mângâiere) şi soţiei lui să trăiască într-un asemenea loc. El şi soţia lui au fost oamenii care încă mai credeau în eliberare, care încă mai cereau un eliberator. Zi după zi, an după an, mi-i imaginez rugându-se şi suspinând pentru păcatele poporului. Nu de puţine ori au fost înţepaţi de „viespii” din cetate, batjocoriţi pentru închinarea lor, ridiculizaţi pentru rugăciunile înălţate. Dar, poate, cea mai dureroasă înţepătură pentru amândoi, era aceea când li se aducea ca argument că lui Dumnezeu nu-I pasă de popor, infertilitatea de care suferea soţia. Sterilitatea pentru o femeie evreică era cea mai care nenorocire.

În mica cetate apostaziată, Ţorea, Manoah reprezenta normalitatea, spiritualitatea, echilibrul, speranţa, credinţa. Putea să plece de acolo, dar nu a făcut-o, iar exemplul lui ne arată rolul nostru într-o societate asemănătoare. Manoah reprezintă pe aceia care deşi au probleme în viaţa de familie, în biserică sau în lume, nu dau bir cu fugiţii, ci rămân pentru a oferi o armonie în haosul spiritual şi moral în care trăiesc. Manoah ne arată că poţi găsi odihnă dacă „stai sub ocrotirea Celui PreaÎnalt şi te odihneşti la umbra Celui AtotPuternic”, în ciuda faptului că lângă tine şi-au făcut viespii cuib.

Atenție, se filmează!

„… Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni”. 1 Corinteni 4,9   E posibil ca de multe ori ceea ce facem să nu ni se pară important. Avem impresia adesea, că suntem sub…

7 ani

Cei doi Bar-Abba

La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală. Norodul…

7 ani

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.