Poem Domnului meu

Frumosul, îl putem defini doar după

Frumuseţea sfinţeniei şi caracterului Tău

Iubirea, numai Tu o înnobilezi,

Lacrimile noastre doar Tu le strângi în

Colecţia inimii Tale

Şi când inima ni se frânge de durere

Doar Tu o ştii face la loc.

Când ne alunecă piciorul

Doar Tu ai răbdare să ne pui ’napoi pe drumul bun.

Cât de surzi suntem adesea

De nu-Ţi auzim vocea prin tril de păsărele,

Prin susur de izvoare,

Prin gângurire de copil.

Şi cât de orbi am ajuns…

De nu Te recunoaştem într-o floare

Sau într-un fluture scăldat în culoare,

Ori într-un curcubeu pictat cu atâta îndemânare.

Şi… de ce am spune că nu te simţim,

Când ne atingi prin adieri de vânt,

Prin raze calde de soare.

Doamne, eşti atât de prezent în toate

Iar noi… adesea atât de absenţi de tot.

Isuse, eşti atât de Frumos, Cel mai Frumos

Şi… ca Tine vrem să fim, la fel… Frumoşi.