Principele Radu – regalitate dincolo de coroană
Interferența mea cu principele a fost o sincronizare neașteptată. Am fost în locul potrivit (Atrium Mall Arad, librăria Cărturești) și am întâlnit omul potrivit (Mihai, un verișor de valoare) care mi-a spus de evenimentul lansării cărții principelui „Trei poduri peste lume”.
Să fiu sincer, cartea nu m-a cucerit suficient de mult încât s-o cumpăr deși citisem din ea cu ceva vreme în urmă câteva pagini bune prin librăriile care le colindasem. Am hotarât să particip la prezentare până când plictiseala mă va evacua elegant și silențios din librărie. Ceea ce nu știam însă a fost că însuși principele va participa la eveniment. L-am prejudecat că ar fi prea ocupat cu alte treburi mai important și că va trimite fie un emerit profesor sau un reprezentant al editurii care a tipărit cartea să ne spună câteva cuvinte. Dar nu, a venit principele în persoană; Radu al României.
L-am urmărit cum se apropia de intrarea în librărie: sfios, ca un băiat cu bun simț la prima întâlnire cu o fată. Elegant și cu pasul măsurat a salutat cu respect, aplecându-și aproape imperceptibil capul. Mi-a plăcut rafinamentul și modestia lui înțelept croșetată pe chipu-i regal.
Impresionat de atitudine am fost ademenit să rămân mai departe și să-l ascult. Începe prin a mulțumi recunoscător pentru mulțimea adunată la eveniment. Era vădit impresionat de participare pe care a catalogat-o ca fiind un semn al unei posibile resuscitari înspre cultură a românilor. A vorbit apoi despre implicarea Casei Regale în formarea unui popor român cult atât în anii monarhiei cât și în vremurile noastre postmoderne. A conchis această parte de introducere cu un oarecare deranj sufletesc amintind că ne situăm pe ultimul loc din UE în ce privește interesul pentru carte. Cam 3-4 euro pe cap de locuitor se cheltuie la noi pentru carte. Mai e nevoie să dăm un alt răspuns la întrebarea „De ce suntem unde suntem?”
Principele vorbea rar, uneori cu pauze prea lungi dându-ți impresia că nu-și găsește cuvintele însă abia apoi realizai că domnia sa își potrivea cuvintele. N-a criticat pe nimeni și vorbea cu respect despre regele României și despre onoarea de a fi membru al familiei regale.
Cartea și-a prezentat-o în câteva cuvinte subliniind că a avut intenția să ofere tuturor românilor o incursiune în viața regală și în implicarea Casei Regale în viața publică a României. N-are pretenția că a scris o literatură pretențioasă dar va fi onorat de fiecare român care-i citește cartea . Altețea sa, Radu a vorbit în puține cuvinte dar suficient de mult prin prezența și caracterul de care a dat dovadă.
La sfârșit, cu pași molcomi s-a așezat la masă pentru a oferi autografe cu următoarea iscălitură: Radu al României. Fără comentarii!
Am hotărât să-mi cumpăr cartea, nu atât pentru carte ci pentru omul care a scris-o. M-am desprins din „colțul regal” spre tejgeaua librăriei unde am fost serviți cu realitatea specific românească: iresponsabilitatea. Nu mai aveau cărți! Și asta în toiul evenimentului. Stocul l-au făcut, probabil, comparativ cu vânzările de la alte lansări de carte și au zis că tot cam așa va fi și de această dată. Am vazut încă o dată că trăirea în România îți încărunțește prematur tot părul.
Am obținut totuși, pe o altă carte despre România frumoasă, un autograf de la principele: „Să nu închizi cartea imediat”, mi-a cerut politicos, „lasă cerneala să se usuce”. Ar fi fost o irosire de cerneală și dezapreciere la adresa dumnealui graba mea. Mi-a plăcut și-am ascultat!
Participând la eveniment am descoperit că regalitatea nu ține de blazon ci de caracter, nu e un titlu ci un mod de a fi. Am revăzut că noblețea este o valoare ce pornește din interior și a cărei frumusețe se observă neostentativ pe dinafară. Am reînvățat că modestia este o calitate fără de care nu putem vorbi de omenie. Am martor și azi la faptul că atitudinea face altitudinea.
Am plecat de la întâlnirea cu principele având în minte Regele, nu al României, ci al meu. Un Rege negrăbit deși are cea mai multă treabă din univers, un Rege care are cel mai frumos discurs, cea mai impozantă statură, un Rege care după fiecare întâlnire cu El dă autografe pe inimă, un Rege care are și el „autograful” meu, cicatricele jerfirii.
Am ieșit încântat că l-am întâlnit pe principe dar de-a dreptul fericit că Îl cunosc pe Regele Isus.