Protejați ”Pâinea”!

Un alt fapt ce îți atrage atenția în capitolul 12 din Exod este legat de instrucțiunile cu privire la sărbătoarea azimilor, eveniment ce avea loc după sărbătoarea pascală și ținea 7 zile.

„Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.

Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azime” (Exod 12, 15.20).

Notă: dacă ești prea grăbit și nu ai timp de explicațiile de fond sari direct la subcapitolul Azima – semnificație și relevanță

În pasajul cuprins între versetule 15 și 20 se amintește de mai multe ori prin porunci pozitive și negative importanța ca în aceste 7 zile poporul să consume pâine nedospită și sub nici o formă cea dospită. Neascultarea față de această poruncă aducea consecințe negative celui rebel.

E posibil ca poporul să fi privit aceste istrucțiuni într-un mod ciudat deoarece nu li se dă detalii și nici nu li se explică de ce trebuie să facă așa și ce rost are sărbătoarea aceasta de vreme ce ei încă nu fuseseră scoși din Egipt deși Dumnezeu le vorbea în termenii unui fapt deja împlinit. Nu avea să treacă multă vreme că au și început să înțeleagă rostul sărbătorii care o vor ține în fiecare an de atunci încolo. În noaptea în care Dumnezeu a lovit Egiptul cu ultima plagă „egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri… . Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de egipteni, fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. (12, 33-34.39).

„Modul acesta minunat în care au ieșit din Egipt, fără a li se opune rezistență și fără a fi nevoie de forța armelor, trebuia să le rămână viu în minte. Eliberatorul lor, Dumnezeu, a condus în așa fel evenimentele, încât să arunce în pulbere îngâmfarea lui Faraon și mândria națiunii egiptene. Ca memorial al acestei eliberări, se instituie Sărbătoarea Azimilor. Evreii aveau datoria sfântă, dar și privilegiul, de a istorisi generațiilor viitoare despre exod și să arate semnificația sărbătorii.”[1]

Atât de în serios trebuia să fie luată această sărbătoare cu toate instrucțiunile ei, încât Dumnezeu poruncește de 3 ori  „să mâncați azimi” și de 3 ori se regăsește ideea fie de a nu se găsi dospeală, fie de a nu se consuma pâine dospită. De asemenea, solemnitatea acestei sărbători scoasă în evidență și prin măsurile punitive care trebuia luate în caz de nesupunere: „oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş” (v.19).

În primele cinci cărți ale Bibliei, sunt 36 de asemenea stipulări legate de excluderea sau amenințarea cu tăierea dreptului de a mai fi din poporul Domnului pentru aceia care neglijează sau se împotrivesc vreuneia dintre poruncile date. Nu de puține ori, aceste „tăieri” din popor, au fost pedepse capitale, administrate în mod special în legătură cu păcate sexuale sau încălcări ce au avut de-a face cu închinarea.

Așadar pedeapsa cu „nimicirea” din Israel este foarte des întâlnită în Tora. Într-un sens general semnificația ei este aceea că persoana respectivă nu mai este considerată ca făcând parte din comunitatea aflată în legământ și nu mai primește nici una dintre binecuvântările asociate apartenenței la familia lui Israel. Un asemnea om nu mai poate avea părtășie cu poporul Domnului și nu mai poate sta în mijlocul lui[2]. Este o consecință extrem de gravă care subliniază seriozitatea și importanța ascultării de legile lui Dumnezeu.

Aceste excizii au fost socotite vitale de către Dumnezeu în vederea protejării integrității și purității întregului trup. Pe de altă parte serveau și ca avertizare pentru viitori cutezanți de aventuri ilegale.

Azima – semnificație și relevanță

1. În contextul instituirii primului Paște, pe când se aflau încă în Egipt, azima sau pâinea nedospită a fost o necesitate practică fiindcă au plecat în așa mare grabă din Egipt încât nu a mai fost timp ca aluatul să fie lăsat la dospit.

2. Semnificația acestei azimi era foarte importantă pentru Dumnezeu și transmitea un adevăr spiritual deosebit. Simbolismul acestei pâini și a sărbătorii sunt foarte bine explicate de către apostolul Pavel în scrisoarea pe care o adresează corintenilor care aveau o problemă de imoralitate ce nu fusese tratată corespunzător: „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1Cor. 5. 6-8).

Este evident în pasaj că aluatul este folosit ca o imagine a păcatului, deoarece așa cum puțină dospeală influențează întregul aluat și-l face să crească dând pe deasupra vasului în care se pregătește, la fel se întâmplă cu orice păcat care este lăsat să locuiască în sufletele noastre.

„Răul pe care-l vedem cu toții, e văzut prea târziu”, scrie Giovanni Papini, „iar atunci e atât de copt că nu se mai poate înlătura. Păcatul e buba care se sparge deodată, dar care nu s-ar fi umflat dacă sângele ar fi fost curățat la vreme de stricăciune”[3].

După cum ceea ce face să crească aluatul este fermentul, drojdia, tot astfel ceea ce face ca răul să ia amploare în lumea noastră este păcatul care dospește în interiorul nostru.

Mesajul lui Dumnezeu către poporul Său este, astfel, unul semnificativ: erau chemați să iasă „nedospiți” din Egipt în vederea unei umblări curate cu Domnul lor înspre țara libertății lor.

În mod similar, prin glasul apostolului Pavel, creștinii sunt conștientizați că la praznicul inaugurării eternității lor, vor intra doar aceia care s-au împărtășit în viața lor cu „azimile curăției și adevărului”.

3. Din perspectivă omiletică, putem face o analogie între tema generală a cărții Exodul (ieșire, scoatere) și semnificația sărbătorii azimilor care era legată de scoaterea dospelii din casă. Pentru că Dumnezeu îi scotea din Egipt, din casa robiei, din acel mediu infect de viețuire, drept recunoștință și perpetuă amintire pentru scoaterea lor din dospeala răului, evreilor li se cerea ca  în fiecare an să-și măture dospeala din casă și din viață pentru a începe un an nou sub semnul purității.

Pentru noi, învățătura este una similară: făgăduința scoaterii noastre din lumea aceasta în vederea locuirii cu Dumnezeu în casa de dincolo de zenit, poate fi împlinită doar în măsura scoaterii lumii din viața noastră.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1Ioan 2.15-17).

„Protejați pâinea!” (de Paște) le poruncea Dumnezeu evreilor (12,17a), pentru ca nimic necurat – cum ar fi drojdia – să nu intre în ea. „Fiți sfinți în toată purtarea voastră”, ne poruncește și nouă Dumnezeu. „Păstrați Pâinea vie care s-a frânt pentru voi, în voi, nealterată și fără nici o urmă de dospeală păcătoasă. Protejați pâinea Cuvântului scris pentru a nu fi contaminat în mintea și sufletul vostru de vreo o covăseală de îndoială sau necredință. Păstrați-vă curați!”